Gălăţean de 60 de ani, decedat de câteva zile, scos de pompieri dintr-un imobil de pe bulevardul Gheorghe Doja

Gălăţean de 60 de ani, decedat de câteva zile, scos de pompieri dintr-un imobil de pe bulevardul Gheorghe Doja

Din păcate, pompierii nu au putut decât să constate că decesul survenise de câteva zile. Foto: Adevărul

Pompierii au intervenit după ce vecinii au sunat la 112 semnalând faptul că bărbatul nu a mai ieşit din casă de câteva zile. Pompierii au spart uşa şi l-au găsit mort, cel mai probabil decesul survenind în urmă cu câteva zile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai mulţi locatari ai unui bloc situat pe bulevardul Gheorghe Doja au anunţat salvatorii că nu l-au mai văzut pe unul dintre vecinii lor de câteva zile. Când au ajuns la faţa locului, pompierii l-au găsit pe proprietar, un bărbat în vârstă de 60 de ani, care decedase în cursul acestei săptămâni.

„Întrucât persoana care locuia în imobil nu mai răspundea la uşă, echipajul nostru s-a deplasat la locul solicitării cu o autospecială şi cu o autoscară, unde au intrat pe uşa balconului. Pompierii au găsit în casă cadavrul proprietarului în stare de putrefacţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, maiorul Eugen Chiriţă.

Cercetările au fost preluate de organele abilitate, iar trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: