Fotografie de senzaţie făcută de un astronom român. Cum arată nebuloasa „Cap de Maimuţă”, maternitatea de stele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Vîntdevară fotografiind stelele FOTO Arhiva personală
Ciprian Vîntdevară fotografiind stelele FOTO Arhiva personală

Imaginea a fost surprinsă de astronomul Ciprian Vîntdevară, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2020, la Observatorul Astronomic din Bârlad, folosind o aparatură specială. Comunitatea astronomică internaţională a salutat performanţa românului.

Unul dintre cei mai importanţi astronom român, Ciprian Vîntdevară, a realizat zilele trecute o fotografie astrală rară, inedită şi spectaculoasă. Originar din Galaţi, Vîntdevară lucrează în prezent la Observatorul Astronomic din Bârlad, unul dintre cele mai performante observatoare din România, de altfel.

Imaginea la care facem referire  surprinde în toată splendoarea ei NGC 2174 sau „Cap de Maimuţă”, o nebuloasă de emisie, situată la aproximativ 6.400 ani lumină distanţă de Terra, în dreptul constelaţiei Orion de pe cerul de iarnă. „Este o regiune bogată în hidrogen ionizat, locul unde se formează noi stele, posibil şi planete”, a precizat astronomul.

Practic vorbim de un fel de „maternitate” de stele (sori) şi de planete, un loc unde se poate admira spectacolul în derulare al creaţiei şi modificării Universului.

Imaginea a fost realizată în noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2020, de la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad. A fost folosit în acest scop un telescop Newton f/4, camera ASI 1600, 60 x 120 sec. Procesarea s-a făcut pe două canale (în funcţie de spectrul lumii): hidrogen şi oxigen.

Fotografie a nebuloasei Cap de Maimuţă FOTO Ciprian Vîntdevară

Imagine indisponibilă

„Dacă tot am fost în plină desfăşurare a evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni, am vrut să vă arăt cele trei etape de prelucrare a unei imagini astronomice. Am postat pe Facebook o poză cu nebuloasa "Cap de Maimuţă" şi acum ataşez trei imagini cu acelaşi obiect aflat în stadii diferite de prelucrare. 1. Cadru brut luat de camera prin telescop. Trebuie să menţionez aici că este doar un singur cadru de 2 minute expunere în Hidrogen (din cele 60 în total); 2. Aici sunt toate cele 60 de cadre pe două canale, Hidrogen şi Oxigen. În stadiul acesta imaginea nu arată foarte bine. Încă nu am finalizat procesarea; 3. Cadrul final după corectarea fundalului.Pentru procesare am folosit programele: MaximDl, PixInsight şi Lightroom”, a explicat astronomul.

Fotografie a nebuloasei Cap de Maimuţă FOTO Ciprian Vîntdevară

Fotografie a nebuloasei Cap de Maimuţă FOTO Ciprian Vîntdevară

Ciprian Vîntdevară este născut în Galaţi, a absolvit liceul de Marină şi Facultatea de Geografie la Universitatea „Dunărea de Jos” şi este pasionat de astronomie încă din copilărie. În prezent lucrează la  Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad.

Comunitatea astronomică a fost realmente încântată de fotografiile făcute de român. Acesta a fost „bombardat” cu felicitări sosite din toată lumea, cu atât mai mult cu cât nu este deloc un începător în domeniu, având în palmares numeroase descoperiri astronomice de importanţă mondială.

Vă recomandăm şi:

Faimosul curent de meteori Leonide, surprins dintr-o zonă ferită de poluare luminoasă

Posibile indicii de viaţă extraterestră pe planeta Venus, descoperite de astronomi

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite