FOTO Zebrele care „vorbesc“ cu pietonii. Ce mesaje de avertizare primesc oamenii care trec strada în apropierea şcolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe treceri de pietoni din Galaţi conţin mesaje scrise care invită trecătorii să lase telefonul deoparte, să-şi ia copiii de mână, să se asigure şi din stânga şi din dreapta, să fie atenţi la trafic şi altele.

O asociaţie neguvernamentală din Galaţi a reuşit să impună un nou stil de „zebre” pentru străzile aglomerate din apropierea unor şcoli din oraş. Voluntarii de la „Prieteni pentru Galaţi” au pus mână de la mână, au cumpărat vopsea şi au făcut şabloane cu mesaje de interes public, apoi s-au pus pe treabă. 

Noaptea, ca oamenii prudenţi, pentru că ziua, din cauza traficului, ar fi fost cam periculos pentru voluntari, dar şi destul de enervant pentru şoferi.

În prima zi a anului şcolar 2019-2020, pe trecerile de pietoni din apropirea şcolilor gimnaziale nr. 43, 22, 29 şi 17 (în ordinea „scrierii” lor) se puteau citi mesaje motivaţionale precum „Lasă telefonul!”, „Ia-ţi copilul de mână!” sau „Uită-te-n stânga!”.

„Începând din această seară, trecerile de pietoni din apropierea şcolilor au ceva de spus! Şi e pentru mai bine. Ce spuneţi, le ascultăm?”, au scris cei de la „Prieteni pentru Galaţi” pe pagina lor de Facebook.

La rândul lor, gălăţenii au avut numai cuvinte de laudă la adresa voluntarilor, pe care îi consideră nişte oameni exemplari. „Este mare lucru că nişte tineri din oraşul nostru îşi rup din banii de buzunar pentru a-şi ajuta, anonim şi dezinteresat, semenii. Nu pot decât să-i admir şi să-i prezint elevilor mei drept nişte exemple demne de urmat”, ne-a spus profesoara Iulia Roşu.

Amintita asociaţie nu este la prima „ispravă” de ordin civic. Ei au pictat câteva treceri de pietoni şi în primăvară, participă la campanii de ecologizare (ultima, pe 7 septembrie, în zona verde de lângă Colegiul Economic) şi promovează lectura.

Membrii asociaţiei au amenajat în Grădina Publică un dulap cu cărţi de unde orice trecător poate să împrumute fără niciun fel de oprelişti. Din păcate, stocul de cărţi trebuie împrospătat foarte des deoarece acestea sunt distruse sau dispar pur şi simplu.

„Am fi vrut să stea mai mult acolo, să le răsfoiască mai mulţi. Bunul public aparţine tuturor, nu este al nimănui, ca să poată fi însuşit. Atitudinea faţă de bunul public se vede în calitatea spaţiului public. Ar fi minunat să avem o societate bazată pe încredere”, spun cei de la ONG-ul gălăţean.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite