FOTO VIDEO Peste 700 de gălăţeni au îndurat frigul şi ninsoarea pentru a protesta faţă de modificările aduse legilor justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestanţii au strigat lozinci împotriva PSD, dar şi a încercării reprezentanţilor acestuia de a schimba legile justiţiei în favoarea infractorilor, după cum s-au exprimat protestatarii.

Începând cu ora 18,00, aproximativ 400 de gălăţeni s-au adunat pe platoul din faţa Prefecturii Galaţi, locul obişnuit de întâlnire al manifestanţilor, scandând lozinci împotriva PSD şi a încercărilor sale de a modifica legile justiţiei.

”Jos labele de pe justiţie!”, ”DNA să vină să vă ia”, ”PSD, ciuma roşie” şi ”Hoţii, hoţii!” sunt doar câteva dintre lozincile care s-au auzit în faţa Palatului Administrativ din Galaţi. După câteva zeci de minute, manifestanţii au plecat în marş pe strada Domnească şi apoi pe strada Brăilei, fiind flancaţi de jandarmi. Pe traseu, numărul acestora a crescut la aproximativ 700 de persoane.

La Palatul Justiţiei, protestatarii au făcut cale întoarsă spre Prefectură, scandând în permanenţă lozinci împotriva principalului partid de guvernământ.

”Aveam aşteptări de la Iohannis, dar văd că şi el ne-a lăsat baltă. Înţeleg că nu prea avea ce să facă, dar parcă nici să îi lase să scape aşa, fără să spună nimic de încercările lor de modificăre a legilor justiţiei, nu e bine. Singura şansă pe care o mai avem este strada. O să ieşim în stradă până îi vedem plecaţi pe infractorii ăştia de la conducerea ţării”, ne-a declarat un protestatar.

”Noi nu avem opoziţie în Parlament. S-a văzut de atâtea ori asta. Ba mai votează şi cu hoţii ăştia când interesul lor o cere. Să creadă ei că o să rămână lucrurile aşa. O să protestăm până când hoţii ăştia, rudele şi amantele lor o să plece din Parlament şi din funcţiile călduţe plătite cu bani publici unde au fost puşi fără niciun temei legal”,  a declarat un alt manifestant.

Protestatarii au fost însoţiţi în permanenţă de jandarmi, iar mai multe echipaje de la Poliţia Rutieră le-au deschis drumul, oprind circulaţia pe arterele pe unde aceştia au mărşăluit.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite