FOTO Ce soartă a avut şi cum arată în prezent celebra „limuzină“ ARO 304 folosită de Nicolae Ceauşescu
0Ajunsă în posesia SPP, iar din 2002 în proprietatea controversatului afacerist Ovidiu Tender (aflat în prezent la închisoare), maşina este acum în posesia Fiscului, care se chinuie să o vândă, dar nu prea vrea să o cumpere nimeni. Câţiva oameni care au atins automobilul preferat al dictatorului Ceauşescu povestesc detalii despre acesta.
Dictatorului Nicolae Ceauşescu nu-i plăceau în mod special maşinile (prefera elicopterul), însă avea o obsesie legată de acestea: să fie de fabricaţie românească, pentru a demonstra „superioritatea industriei socialiste”. De-a lungul timpului, pentru deplasările liderului comunist au fost folosite mai multe autoturisme, de fabricaţie străină sau românească, însă niciodată Ceauşescu nu a folosit pentru vizitele prin ţară altceva decât maşini ARO sau Dacia.
Ce-i drept, în garajele familiei existau şi maşini de fabricaţie străină (printre care o limuzină Mercedes-Benz 600 şi un Buick Electra, ambele primite cadou de la alţi şefi de stat), însă acestea erau utilizate fie cu ocazia vizitelor în România ale unor lideri străini, fie de membrii familiei (care mai conduceau şi maşini Citroen sau Renault).
Potrivit memoriilor unor apropiaţi ai cuplului dictatorial, mai atrasă de maşinile străine era Elena Ceauşescu, în vreme ce Nicolae Ceauşescu considera de datoria lui să folosească maşini româneşti, chiar dacă, în unele cazuri, autovehiculele respective erau autohtone doar cu numele, căci sub caroserie de ascundeau tehnologii de ultimă oră „împrumutate” de la marii fabricanţi din Occident.
Un ARO unicat pentru liderul comunist
Deşi a mers şi cu Dacia 1100 (a fost singura maşină la volanul căreia a fost fotografiat în timp ce o conducea), Dacia 1310 şi Dacia 2000 (un model fabricat în serie limitată, doar pentru protipendada comunistă), Ceuşescu a fost ataşat cel mai mult de un ARO 304 de fabricaţie specială. Practic, s-au făcut doar şase astfel de maşini, niciuna nefiind la fel precum cealaltă, deci putem vorbi despre autoturisme unicat.
Despre cum arăta ARO 304 prezidenţial (fabricat în 1977, în uzina de la Câmpulung) ne-a povestit unul dintre puţinii oameni care au avut şansa să se uite sub capota lui în acele vremuri. Se numeşte Toader Simion, a fost o viaţă mecanic auto la Galaţi şi o vreme a lucrat la „garajul partidului”, aflat undeva pe strada Crizantemelor (acum, acolo este un superket; garajul a fost demolat de mult).
FOTO Muzeul Naţional de Istorie
„Eram considerat cel mai bun mecanic auto din Galaţi. Toţi veneau la mine să-i rezolv: prim-secretari, şefi de la combinat, oameni grei. Ţin minte că în 1984 venise Ceauşescu la Galaţi să vadă combinatul şi şantierul. Bine, el venise cu elicopterul, dar securiştii i-au adus şi maşina, pentru deplasări scurte prin oraş. Numai că, pe drum, au lovit o oaie, pe undeva pe lângă Brăila, aşa că s-a cerut de urgenţă o revizie”, ne-a povestit fostul mecanic, acum pensionar.
„M-au chemat de acasă. Era seara, pe 7 la şi ceva, că aduseseră maşina cu o zi înainte. M-am dus, ce era să fac? Am verificat frânele, direcţia, motorul, roţile, tot ceea ce se putea verifica. Era în stare perfectă. Nici nu se cunoştea că izbise ceva. Avea tablă ca un tanc”, ne-a mai povestit gălăţeanul.
Detaliile tehnice ale unei maşini făcute din bucăţi
Deşi era prezentată drept o minune a tehnicii socialiste, de fapt automobilul ARO 304 cu care era transportat Ceauşescu era o maşină făcută din bucăţi. Mai puţin de 30% dintre componente erau de fapt de la un ARO standard sau fabricate în România.
FOTO ANAF
Partea frontală avea faruri duble de formă rectangulară (de tractor U650M), iar blocurile optice posterioare erau preluate de la Oltcit Club - modificare adoptată ulterior şi modelele ARO de serie. Restilizarea a vizat şi interiorul, unde a fost montată o planşă de bord proeminentă, inspirată de cea a modelelor Dacia 1310.
Toate aceste exemplare erau vopsite în nuanţa bleu 616 şi aveau numeroase detalii exterioare cromate: calandru şi suporţii farurilor, barele paraşoc, protecţiile de la baza portierelor, balamalele capotei, ramele geamurilor şi bara transversală de pe plafon.
Caroseria modelelor ARO 304/306 avea o arhitectură cu patru portiere - cele din spate fiind realizate artizanal pe baza celor frontale, iar geamurile acestora erau fixe. Ampatamentul era alungit semnificativ comparativ cu seria 243/244, iar plafonul a fost înălţat pentru a permite un acces îmbunătăţit şi mai mult spaţiu interior.
Pielea de culoare maro-coniac îmbrăca întreg habitaclul - bord, feţe de uşi, scaune, banchetă şi strapontine. Acestea din urmă erau montate pe lateralele portbagajului şi erau ocupate de gărzile de corp ai preşedintelui. Podeaua a fost acoperită complet cu o mochetă groasă, iar uşile spate încorporau suporţi care acopereau treptele de acces.
FOTO ANAF
Propulsia era asigurată de un motor L-25 de 2,5 litri, alimentat pe benzină, care dezvolta 83 CP. Fiind destinate exclusiv rulării pe asfalt, modelele ARO 304/306 nu aveau tracţiune integrală sau reductor, iar transmisia se făcea printr-o cutie de viteze manuală cu patru trepte. Din cauza greutăţii mari, maşina atingea cu greu 90 km/h, iar cei care au avut ocazia să conducă una au spus că avea dinamica unei basculante.
Cum s-a ales ARO 304 cu trapă electrică
Mândria modelului prezidenţial ARO era trapa cu acţionare electrică, prin care Nicolae şi Elena Ceauşescu salutau mulţimea în timpul paradelor. Proiectarea acesteia le-a dat mari bătăi de cap inginerilor musceleni, care au evitat să se implice în acest proiect pentru că, dacă s-ar fi întâmplat ceva, riscau mult mai mult decât libertatea.
Gheorghe Baciu este numele proiectantului muscelean care şi-a asumat această responsabilitate. „M-am angajat să proiectez una şi n-am reuşit cu antrenarea ei electrică, adică s-o deschizi, pentru că n-aveam elemente din acestea în ţară, n-aveam de unde să luăm acest sistem”, a povestestit Gheorghe Baciu într-un interviu acordat, în 2012, cotidianului „Evenimentul Muscelean”.
Trimis într-o delegaţie în Germania Federală, specialistul de la ARO a trecut pe la fabrica în care erau produse trapele pentru modelele Mercedes-Benz. Ajungând acolo, mi-au dat sarcină să merg şi la Webasto, care se ocupa cu trapele de aerisire la Mercedes. Şi le aveau destul de mari, pentru că maşina era mare. Se preta, ne-am gândit noi, la ce ne trebuia în ţară. M-am dus la firma care le executa, la Webasto, pe lângă München, şi acolo am contractat elementele necesare: cablu de acţionare motoraşe, cu reductor, cu garnituri de etanşare pe margine. De fapt, am luat trapa lor completă, cu ghidaje, cu tot. Şi aici am modificat-o”, a mai povestit acesta.
Odisee post 1989 a maşinii lui Ceauşescu
După Revoluţia din 1989 cele sau şase autoturisme ARO 304/306 din garajul prezidenţial au intrat în dotarea Serviciul de Pază şi Protocol (SPP), care le-a scos la licitaţie în 2002.
Unul dintre acestea (se spune că cel mai folosit de Ceauşescu) a ajuns în posesia controversatului om de afaceri Ovidiu Tender, iar un altul a fost câştigat iniţiat chiar de uzina ARO, care nu a reuşit însă achitarea acestuia în timp util, aşa că a fost revândut ulterior. Se pare că în prezent este deţinut de un bulgar, care l-a recondiţionat şi arată fabulos.
Ulterior, maşina a ajuns la Ministerul de Finanţe, fiind pus sub sechestru în urma anchetei penale şi a procesului în care Ovidiu Tender a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru spălare de bani.
Începând cu 2017, Fiscul a încercat în câteva rânduri să vândă maşina (care are la bord circa 72.000 de kilometri), însă preţul cerut (aproape 30.000 de euro) li s-a părut prea mare amatorilor de suveniruri din epoca Ceauşescu. Ultima licitaţie, eşuată, s-a desfăşurat în martie 2019.
Vă mai recomandăm şi:
„Prietenii lui Ceauşescu“ încă datorează miliarde României. Câţi bani am reuşit să recuperăm în 2018
Se încarcă comentariile...
