FOTO Oraşul Galaţi sub „asediul” pandemiei: oamenii în combinezoane dezinfectează străzile pustii

FOTO Oraşul Galaţi sub „asediul” pandemiei: oamenii în combinezoane dezinfectează străzile pustii

Dezinfecţie pe străzile din Galaţi FOTO PM Galaţi

În Galaţi a fost declanşat un amplu program de dezinfecţie sistematică a spaţiilor publice: străzi, trotuare, staţiile de autobuz, mobilier urban. De asemenea, de luni, 6 aprilie, acţiunea este extinsă, în sensul că se va începe dezinsecţia şi deratizarea sistematică în oraş.

Văzut „de la firul ierbii”, municipiul Galaţi pare, în aceste zile, o aşezare fantomatică. Străzile sunt aproape pustii, autobuzele circulă goale, puţinii oameni întâlniţi se preling tăcuţi pe lângă clădiri, de parcă s-ar furişa de un inamic ce i-a luat în bătaia puştii. 

Nimic nu mai este ca înainte. Locurile de joacă sunt goale, parcurile au rămas doar ale vrăbiilor şi porumbeilor. Până şi îndrăgostiţii s-au ascuns undeva – ei ştiu unde – izolându-şi mirabila poveste de ochii lumii.

GALERIE FOTO

De câteva zile, Galaţiul pare sub asediu. Impresia de beligeranţă este întărită, mai nou, de echipele de muncitori „împachetate” în combinezoane – fantome albe, intimidante – care încearcă să alunge cumva microbul ce a transformat viaţa omenirii într-un coşmar. 

Străzile şi trotuarele sunt spălate cu biocide, la fel mobilierul urban şi staţiile autobuz. Totul se face sistematic, de la un capăt la celălalt, cu o meticulozitate pe care o credeam dispărută din „arsenalul” angajatului „la stat”. Vremurile de cumpănă, precum cele pe care le trăim, pot schimba – iată! – până şi prejudecăţile.

Evident situaţia din teren nu se suprapune cu cea de pe reţelele de socializare. Reacţiile se năpustesc ca o tornadă acolo. Există cei care spun că-i perfect, dar şi cei cărora li se pare că „se stropeşte cu apă chioară”. Sau că „se dă doar prin centru”. Sau că „mai bine măturau strada”. E vremea părerilor. Fiecare are una. Măcar una.

Ce şi când se face

Biroul de presă al Primăriei Galaţi ne-a confirmat că dezinfecţia (adică uciderea microbilor) se face zilnic, cu răspundere, cu substanţe omologate, sistematic şi că va ajunge, conform unui plan precis stabilit, în toate cartierele, pe toate străzile.

Mai mult decât atât, de luni, 6 aprilie, se declanşează în paralel operaţiunile de dezinsecţie (uciderea insectelor) şi de deratizare (uciderea rozătoarelor).

Lucrările sunt realizate de Serviciul Public Ecosal din cadrul Primăriei, în perioada 6- 30 aprilie, fiind prima etapă din planul de acţiune „DDD” (deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie) pentru anul 2020, atât la sol cât şi aerian (tratament modern cu substanţe chimice împrăştiate din elicopter).

În primă fază, în perioada 6-16 aprilie, în funcţie de condiţiile meteo, se vor desfăşura operaţiunile de dezinsecţie aeriană, substanţa folosită fiind Vectobac WG - larvicid biologic destinat combaterii larvelor de ţânţari.

După finalizarea operaţiunilor de dezinsecţie aeriană se vor continua operaţiunile de dezinsecţie la sol, după următorul program:

21.04.2020

6,30-Faleza Inferioară
6,30-Faleza Superioară
7,45-Parc 13 Iunie
8,00-Grădina Publică
8,45-Parc Studenţi
9,00-Parc Rizer

22.04.2020

6,30-Orăşelul Copiilor
7,30-Parc VIP
7,30-Parc Viva
8,00-Parc Cloşca
9,00-Parc Elice
9,30-Parc Spicu
10,00-Parc Prefectură
10,00-Parc Viaţa Liberă

23.04.2020

6,30-Parcul Libertăţii
7,00-Parc Unicom
8,00-Parc Bârlădeanu
8,30-Parc Complex Fracezi
9,30-Parc R1-R4
10,00-Parc Asachi

24.04.2020

6,30-Parc Turn TV
7,30-Parc Selgros
9,00-Parc J5
9,30-Parc Micro 39 aferent Aleea Comerţului
10,00-Parc Patinoar

25.04.2020

6,30-Parc ANL Micro 13
8,00-ANL Gară
9,00-Parc CFR

Substanţele ce vor fi folosite sunt Vectobac WG şi Solfac Trio EC 200 - insecticid piretroid concentrat împotriva insectelor zburătoare şi târâtoare, inclusiv căpuşe.

Apicultorii şi sericicultorii de pe raza municipiului Galaţi sunt rugaţi să-şi ia toate măsurile de protecţie necesare pentru familiile de albine şi viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.

Programul poate suferi modificări sau poate fi decalat în cazul în care condiţiile meteo nu vor permite desfăşurarea în bune condiţii a acţiunii.

Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați

Imagini din aceeasi galerie
  • Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați
  • Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați
  • Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați
  • Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați
  • Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați
  • Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați
  • Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați
  • Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați
  • Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați
  • Dezinfecție pe străzile din Galați FOTO PM Galați
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: