FOTO Mesajele „grăitoare“ ale trecerilor de pietoni periculoase din Galaţi pentru cei care le folosesc. Cine este iniţiatorul

FOTO Mesajele „grăitoare“ ale trecerilor de pietoni periculoase din Galaţi pentru cei care le folosesc. Cine este iniţiatorul

Zebrele „vorbitoare” de la Galaţi FOTO Prieteni pentru Galaţi

Membrii unui grup de iniţiativă civică din Galaţi - „Prieteni pentru Galaţi” - au pus mână de la mână şi au „pictat“ câteva zebre din oraş. Marcajele poartă acum inscripţii motivante de genul „Uită-te în stânga!“, „Ia-ţi copilul de mână!“ sau „Lasă telefonul!“. Scopul este reducerea numărului de accidente, iar iniţiativa va continua şi în alte zone ale oraşului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele mai periculoase treceri de pietoni din municipiul Galaţi au căpătat, de puţine ore, personalitate. Ele nu mai asistă pasive la desfăşurarea evenimentelor, ci le „vorbesc” oamenilor şi le oferă sfaturi care ar putea să le salveze viaţa.

Totul s-a întâmplat graţie unui grup de iniţiativă civică din oraş („Prieteni pentru Galaţi”), care au scos bani din buzunar, au cumpărat vopseaua necesară, au făcut şabloane pentru mesaje şi s-au pus pe treabă în noaptea de miercuri spre joi. Asta pentru a nu încurca traficul şi pentru  a se asigura că vopseaua proaspătă nu ajunge imediat pe roţile maşinilor.

GALERIE FOTO

„Ne-am gândit că dacă trecerile pentru pietoni ar vorbi cu noi, ne-am împrieteni mai mult cu ele şi le-am folosi mai des şi mai corect. Aşa că am transformat majoritatea trecerilor de pietoni de pe bulevardul Oţelarilor în treceri care comunică cu pietonii în stilul unui părinte grijuliu”, au comunicat reprezentanţii grupului de iniţiativă.

Mesajele sunt „strecurate” printre dungile zebrelor şi sunt cât se poate de motivante, chiar educative. „Uită-te în stânga!”, „Ia-ţi copilul de mână!” sau „Lasă telefonul!” poţi citi acum, literalmente, cam la tot pasul.

Iniţiatorii demersului speră că astfel nu doar că îi invită la o atenţie sporită pe pietoni, dar că îi şi vor atrage pentru a le folosi cât mai des, în detrimentul locurilor nemarcate, unde traversarea este, nu-i niciun secret, neregulamentară şi periculoasă.

Acţiunea va continua şi în alte zone ale oraşului, în perioada următoare. Tot pe cheltuiala şi cu efortul membrilor grupului civic amintit. „Cunoşti o zonă unde crezi că acţiunea noastră ar ajuta cu prioritate? Lasă-ne un comentariu şi vom ţine cont. Acesta a fost doar începutul! Ţine aproape ca să afli unde şi când desfăşurăm următoarea pe…trecere!”, au transmis aceştia pe pagina de Facebook special creată.

Interesant este că Poliţia Rutieră şi Comisia de Siguranţă în Trafic a Primăriei şi-au dat acordul pentru această activitate mai puţin „ortodoxă” dar, se pare, eficientă.

Autorităţile din Galaţi şi-au exprimat, de altfel, preocuparea faţă de fenomenul alarmant al accidentelor petrecute pe trecerile pe pietoni din cauza neatenţiei. Nu de puţine ori, au fost înregistrate cazuri tragice pentru că pietonii au „plonjat” pur şi simple pe zebră, deşi maşinile veneau în viteză şi nu aveau posibilitatea tehnică să oprească la vreme.

De la începutul acestui an, în municpiul Galaţi au vaut loc 20 de accidente grave (cu rănirea severă sau cu moartea victimei) pe trecerea de pietoni, ceea ce înseamnă un eveniment pe săptămână.

Vina nu le-a aparţinut întotdeauna şoferilor, ci şi pietonilor, care au crezut, în unele cazuri, că traversarea se poate face pe zebră fără să se asigure şi chiar dacă semaforul era pe culoarea roşie.

„Principalele cauze ale accidentelor pe trecerile de pietoni au fost traversarea neregulamentară, viteza neadaptată şi neacordarea de prioritate”, a declarat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

CITIŢI ŞI:

Seminariştii din Galaţi care au omorât în bătaie un om, în plină stradă, se întorceau de la banchetul de absolvire. Ce le-au declarat anchetatorilor

Mărturia tulburătoare a românului absolvent de Drept închis pe nedrept în Austria. „Am fost ridicat de parcă eram cel mai periculos infractor“

VIDEO Aventură ca-n filme pentru doi străini care au vrut să intre ilegal în România. Cum s-au jucat ei cu moartea

Zebrele cu mesaj de la Galaţi FOTO Prieteni pentru Galați

Imagini din aceeasi galerie
  • Zebrele cu mesaj de la Galaţi FOTO Prieteni pentru Galați
  • Zebrele cu mesaj de la Galaţi FOTO Prieteni pentru Galați
  • Zebrele cu mesaj de la Galaţi FOTO Prieteni pentru Galați
  • Zebrele cu mesaj de la Galaţi FOTO Prieteni pentru Galați
  • Zebrele cu mesaj de la Galaţi FOTO Prieteni pentru Galați
  • Zebrele cu mesaj de la Galaţi FOTO Prieteni pentru Galați
  • Zebrele cu mesaj de la Galaţi FOTO Prieteni pentru Galați
  • Zebrele cu mesaj de la Galaţi FOTO Prieteni pentru Galați
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: