FOTO Lucrări de artă din coşurile de gunoi la Galaţi. Cum arată operele  „artiştilor“ de la Salubritate: „Mi se pare că e cineva cu un simţ artistic special“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coşuri de gunoi artistice la Galaţi FOTO Costel Crângan

Patru dintre pubelele de gunoi amplasate în oraşul Galaţi, în zona Falezei Dunării, au fost deghizate în muzicanţi: un contrabasist, un acordeonist, un chitarist şi un toboşar. Conducerea Ecosal, societatea de salubrizare din oraş, afirmă că demersul va continua şi în alte zone.

De câteva zile, în oraşul Galaţi au început să apară, una câte una, pubele de gunoi cu totul neobişnuite. Deocamdată sunt doar patru, toate amplasate în zona Falezei Dunării, care ilustrează patru muzicanţi: un contrabasist, un acordeonist, un chitarist şi un toboşar.

GALERIE FOTO

Chiar dacă, în esenţă, tot coşuri de gunoi rămân, în jurul lor au fost montate adevărate instalaţii de artă (cum sunt denumite ele în lumea sculptorilor) ce stârnesc admiraţia trecătorilor, care se opresc să le admire şi să le fotografieze.

„Arată foarte frumos! Prima oară am văzut lucrarea – acordeonistul mi-a ieşit primul în cale - şi apoi mi-am dat seama că, de fapt, este un coş de gunoi stilizat. Nu ştiu cât au costat şi cine le-a făcut, dar mi se pare că e cineva cu un simţ artistic special”, a spus Livia Onose, una dintre miile de persoane care trec zilnic prin zonă.

Surprinzător, autorii lucrărilor nu sunt nişte artişti cunoscuţi, ci o serie de angajaţi ai serviciului public de salubritate al Galaţiului, SP Ecosal. După cum a mărturisit Mirela Furtună, directorul amintitului serviciu, aceştia au fost coordonaţi de un angajat de nume Vasile Taşcă, iar pubelele neobişnuite au fost făcute mai întâi în glumă.

„Primul a fost chiar la sediul nostru, dar apoi ne-am dat seama că ar fi frumos să facem mai multe şi să le montăm în zona Falezei, pentru a fi ca un fel de îndemn la curăţenie, la a păstra faleza curată. Am primit numeroase semnale pozitive pe seama asta, aşa că este foarte posibil să continuăm ideea”, a spus managerul Ecosal.

Cei patru „instrumentişti” nu au însă doar un rol pur estetic, ci şi unul cât se poate de practic. În zona foarte aglomerată a falezei se generează mult gunoi, de aceea a fost nevoie de înlocuirea coşurilor stradale clasice (care trebuiau golite de câteva ori pe zi) cu pubele mai mari, dar inestetice.

„Dacă s-ar fi instalat doar pubelele, probabil că imaginea ar fi fost neplăcută. Până va fi implementat un sistem unitar şi estetic de colectare a deşeurilor, soluţie care necesită timp, am zis să facem ceva şi haios şi util”, a explicat directoarea SP Ecosal.

Culmea este că „lăutarii” sunt la rândul lor ecologici. Ei sunt construiţi din materiale reciclate de angajaţii serviciului de salubritate, drept pentru care costurile de realizare a lucrărilor sunt insignifiante. Efectul final, însă, este cu totul spectaculos. 

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite