FOTO „Las Fierbinţi“ ajunge brand de ţară în buricul Londrei: de la film la magazin cu produse româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi români din Vaslui au deschis un magazin cu produse aduse direct de la stână în Londra, căruia i-au pus numele „Las Fierbinţi”, din pasiunea pentru serialul cu acelaşi nume.

Bogdan şi Ionuţ Ardeleanu au scos din buzunare 25.000 de lire pentru a deschide în Londra un magazin mai puţin obişnuit şi spun că pe lângă produsele tradiţionale româneşti, oamenii pot veni şi cu sugestii.

„Spre bucuria şi deliciul tuturor românilor aflaţi in zona Hounslow-Heatrow, vă anunţăm că s-a deschis magazinul tradiţional românesc «Las Fierbinţi» la 100 m după staţia de metrou Hounslow East“ – aşa sună un anunţ postat pe Facebook de Ionuţ Ardeleanu, un tânăr din Vaslui plecat de mai bine de cinci ani din ţară cu gândul la un trai mai bun.

De ce au ales fraţii Ionuţ şi Bogdan Ardeleanu să-şi asocieze numele magazinului cu celebrul serial protevist „Las Fierbinţi“? „Suntem mari fani ai filmului de pe Pro TV, dar mai mult de atât filmul reflectă perfect viaţa ţăranului român“, spune Ionuţ.

De la pavaje la comerţ

Aventura fraţilor Ionuţ şi Bogdan Ardeleanu în Anglia începe în 2009. Mai întâi, a ajuns pe insulă Bogdan Ardeleanu, urmat la mai puţin de cinci luni de fratele lui Ionuţ.

„Ne-am găsit de muncă în pavaje, meseria în care eram calificaţi. După un timp am ajuns şefi de echipă la două firme diferite care execută astfel de lucrări, de pavaje. După ceva timp am deschis propria noastră firmă de pavaje. Acum, suntem căutaţi în domeniul landscaping-ului (n.r. – amenajări peisagistice).

În urmă cu un an, cei doi fraţi au luat decizia de a deschide un magazin românesc cu produse tradiţionale chiar în centrul Londrei, şi asta deoarece pe acolo sunt foarte mulţi români. Investiţia iniţială a fost de 25.000 de lire, dar pe parcursul lucrărilor cheltuielile au mai crescut. Produsele ambalate sunt aduse de la un depozit românesc din apropiere, iar cele tradiţionale, cum ar fi şunculiţa, muşchiul, pastrama de porc sau cârnaţii afumaţi, sunt aduse de acasă.

Acum, în perioada Sărbătorilor, sunt la mare căutare produsele româneşti. „Că tot suntem în apropierea Crăciunului, se vinde foarte bine varza murată, afumăturile tradiţionale, cozonacii, brânza de burduf, telemeaua de vacă”, ne povesteşte Ionuţ Ardeleanu. 

De magazin se ocupă logodnica acestuia, Cătălina Cîdu, pentru că fraţii Ardeleanu au mai mult de lucru în pavaje. „De când am deschis, în magazin au intrat indieni căsătoriţi cu românce, câţiva britanici căsătoriţi cu românce, iar restul intră să admire designul care nu le e tocmai familiar“, povesteşte Cătălina. Preţurile sunt „făcute pentru români“, spun întreprinzătorii.

CITIŢI ŞI:

Povestea de succes a studentului egiptean care învaţă să construiască nave la Galaţi. Profesorii spun că este un fenomen

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite