FOTO Gestul special al peste 1.000 de preoţi şi de credincioşi români în cazul crizei de sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preoţii şi credincioşii din Galaţi şi Brăila au donat sânge FOTO Costiuc Petrică
Preoţii şi credincioşii din Galaţi şi Brăila au donat sânge FOTO Costiuc Petrică

Participarea organizată a preoţilor la campania „O picătură de sânge poate salva o viaţă!” a devenit deja o obişnuinţă în Arhiepiscopia „Dunării de Jos”. Acţiunile se desfăşoară de la începutul anului 2017, dar s-au înmulţit pe parcursul lunii septembrie, după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat că în spitale este lipsă mare de sânge.

Gest deosebit al preoţilor din judeţele Galaţi şi Brăila care, în a doua jumătate a lunii septembrie, s-au prezentat în număr foarte mare să doneze sânge pentru persoanele aflate în suferinţă, mai ales după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat că se confruntă cu o criză de sânge în toate unităţile spitaliceşti din ţară.

Potrivit preotului Rareş Bucur (de la Arhiepiscopia Dunării de Jos, instituţie care are în grijă credincioşii ortodocşi din cele două judeţe dunărene), la campania „O picătură de sânge poate salva o viaţă!” au participat, în perioada 15-30 septembrie 2017, peste 100 de preoţi, la care s-au adăugat sute de rude ale acestora şi de enoriaşi.

Cei mai activi din acest punct de vedere s-au dovedit a fi preoţii din Protoieria Tecuci, care au mers cu credincioşii din parohii (peste 140 de oameni în perioada amintită) la Centrul de Transfuzii din Galaţi. Şi la Brăila au donat sânge, în a doua jumătate a lui septembrie, 50 de preoţi şi de enoriaşi, în vremea ce din parohiile din zona de sud a judeţului Galaţi au participat la campanie peste 100 de donatori.

„Organizăm săptămânal grupuri de donatori în ambele judeţe, cu sprijinul preoţilor parohi, al voluntarilor şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian. Este o acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor care au nevoie urgentă de sânge”, a spus preotul.

Trebuie spus că de la începutul acestui an preoţii şi credincioşii ortodocşi din Galaţi şi Brăila au donat sânge de peste 1.000 de ori, contribuind astfel la salvarea a numeroase vieţi.

„Campania de donare de sânge organizată la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, va continua la cele două centre Regionale de Transfuzie Sanguină din Galaţi şi Brăila, unde sunt programaţi, în fiecare săptămână, slujitori şi credincioşi din parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Îi invităm să ni se alăture pe toţi cei cărora le pasă”, ne-a mai spus preotul Rareş Bucur.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite