FOTO Fotbal la Protopopiat. Cum au ajuns preoţii din parohiile din nordul judeţului Galaţi să organizeze, an de an, un turneu zonal cu 12 echipe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul sportiv, ajuns la cea de-a cincea ediţie, este pus la cale şi sponsorizat de preoţii ortodocşi din Protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi. Competiţia este destinată copiilor şi juniorilor, iar sportivitatea este exemplară, de fiecare dată, în competiţie.

GALERIE FOTO

Cine zice că Biserica se ocupă doar de înmormântări, botezuri şi cununii, n-are deloc dreptate. Dacă în ediţiile trecute ale „Adevărul” v-am povestit pe larg despre parohiile ortodoxe din judeţul Galaţi care au organizat mari centre sociale, campanii umanitare ample sau au donat comunităţilor locale imobile pentru activităţi medicale sau educaţionale, de data aceasta vă vom prezenta o iniţiativă din zona sportului, prin intermediul căreia preoţii au ajuns să se ocupe, în regim de voluntariat şi cu fonduri proprii, de ceea ce ar trebuie să facă bogatul şi nepăsătorul Minister al Sporturilor.

Ei bine, preoţii din protoieria Nicoreşti, judeţul Galaţi, au pus la cale, încă din 2014 un turneu zonal de mini-fotbal (echipe de câte şase jucători), la care participă, an de an, 12 echipe de juniori din localităţile Buciumeni, Ţepu, Gefu, Ghidigeni, Toflea, Brăhăşeşti, Priponeşti, Ciorăşti, Coasta Lupei, Tecucel, Nicoreşti şi Vişina.

După câte ne-a spus preotul Rareş Bucur, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos, preoţii din zonă au fost cei care i-au convins pe profesorii de sport şi pe copii să participe la evenimentul „Tinereţe şi credinţă”, iar apelul acestora n-a fost în zadar: încă de la prima ediţie, din 2014, peste 100 de tineri s-a înscris în competiţie, lor alăturându-li-se la meciuri alte câteva sute de susţinători.

Ediţia din anul 2018 a fost găzduită, pe 6 mai 2018, de complexul sportiv al Şcolii „Tudor Pamfile” din localitatea Ţepu, iar cele 12 echipe participante (cu peste 120 de mici fotbalişti) au luptat din greu, în faţa unei asistenţe numeroase, pentru cele trei cupe puse în joc.

În final, primul loc a fost adjudecat de echipa gazdă, din Ţepu, care a impresionat nu doar cu jocul bine pus la punct, ci şi cu echipamentul de joc, asemănător cu cel al marilor echipe. Pe locul 2 s-a clasat echipa de la Ciorăşti, pe 3 cea de la Toflea, iar pe 4 cea de la Brăhăşeşti.

image

Trofeele puse în joc FOTO Daniel Lare.

Spre deosebire de meciurile din Liga I, în competiţia de la Ţepu nu au existat acte nesportive, jocuri de culise, arbitraje suspecte şi nici meciuri „trântite”, semn că atât cei de la Federaţia Română de Fotbal, cât şi cei de la Liga Profesionistă „nu-s prea duşi la biserică”, deci au multe de învăţat de la preoţi şi de la micii fotbaliştii gălăţeni.

„Prin sport, prin fotbal, aceşti copii reuşesc să înţeleagă multe lucruri: colegialitate, respect faţă de adversar, spirit de competiţie. Este minunat că reuşim să-i adunăm an de an la acest turneu”, a spus pr.dr. Mihai Roşu, protopopul de Nicoreşti.

La final toate echipele au fost premiate cu diplome, iconiţe, revista „Călăuza Ortodoxă” a Eparhiei Dunării de Jos, dulciuri şi sucuri, toate  oferite de Protoieria Nicoreşti. Primăria din Ţepu a dat şi ea o mână de ajutor, premiind echipele clasate pe primele trei locuri cu suma de 500 lei.

Cu prilejul turneului din acest an s-a discutat chiar că s-ar putea extinde competiţia la nivelul întregii Arhiepiscopii a Dunării de Jos (judeţele Galaţi şi Brăila), între câştigătorii turneelor zonale. Ideea ar putea ajuta la renaşterea fotbalului de copii şi de juniori din mediul rural, care în ultimii 20 de ani a fost aproape abandonat de responsabilii guvernamentali, iar de aici şi reducerea drastică a bazei de selecţie. 

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite