FOTO E rândul nostru să-i ajutăm pe eroi. Mobilizare fără precedent pentru doi eroi gălăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 200 de jandarmi, pompieri şi poliţişti gălăţeni au participat vineri la Marşul Jandarmeriei. Prin acest demers se doreşte salvarea unui paramedic şi a fiicei unui pompier militar, ambii aflându-se într-o luptă contracronometru pentru supravieţuire

„Este o activitate cu caracter umanitar, cu scopul de a ajuta doi colegi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, care au nevoie urgentă de ajutorul nostru şi de solidaritate umană. Este vorba despre un coleg din cadrul SMURD, diagnosticat cu o formă rară de cancer şi despre copilul în vârstă de doi ani al unui alt coleg de la subunitatea de pompieri Tecuci, care are nevoie de transplant de măduvă osoasă. Este tragic ceea ce se întâmplă cu colegii noştri, de aceea am luat această iniţiativă. Avem o urnă în care toţi participanţii contribuie cu bani pentru colegii noştri. Traseul va fi unul mediu spre dificil. Ne deplasăm pe malul lacului Brateş, în teren variat, aproximativ 12 kilometri. Finalul marşului va fi în Pădurea Gârboavele, la tabăra Direcţiei pentru Sport şi Tineret. La finish le-am pregătit o surpriză tuturor participanţilor, în sensul că vom pregăti o fasole cu ciolan, în spirit milităresc şi cazon”, a declarat Cătălin Bădin, purtător de cuvânt I.J.J. Galaţi.

De aproape un an, paramedicul SMURD, Plt. Doru Melinte este ţintuit pe patul de spital după ce o formă agresivă de cancer l-a răpus. Acesta a aflat de cumplita boală după ce a leşinat la finalul unei intervenţii. 

„În cadrul ISU Galaţi au mai fost făcute acţiuni care sunt în derulare şi sunt susţinute de Inspectoratul General pentru susţinerea colegilor. Le mulţumim jandarmilor pentru dedicarea acestui marş cazurilor sociale ale salvatorilor gălăţeni. Venit de la o intervenţie, Doru Melinte a căzut pur şi simplu din picioare, a durat o perioadă până s-a stabilit diagnosticul, după care a primit cea mai grea misiune: să-şi salveze propia viaţă”, a declarat maiorul Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt I.S.U. Galaţi.

Copleşit de emoţii, fratele lui Doru a participat şi el la marş. 

„Este bine venită acţiunea, nu pot decât să le mulţumesc tuturor. Sunt foarte emoţionat. Ştie şi fratele meu de această acţiune şi îl bucură, îi ridică moralul, asta este foarte bine pentru el”, a spus plt. maj. Cristi Melinte, fratele lui Doru.

În urna pregătită de jandarmi, participanţii la marş au depus bani şi pentru pompierul militar plt. adj. Dănuţ Nedelcu. Copilul său, de doar 2 ani, necesită transplant de măduvă pentru a putea trăi. 

Fondurile strânse astăzi vor fi donate ambilor salvatori în mod egal. Jandarmii gălăţeni au promis că vor continua seria acţiunilor de acest fel.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite