FOTO Un camion cu cereale s-a răsturnat pe Centura Brateşului din Galaţi. Traficul este blocat în zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul pe Centura Brateşului din Galaţi este blocat după ce şoferul unui camion încărcat cu cereale a pierdut controlul direcţiei într-o curbă şi s-a răsturnat pe şosea. În urma scurgerilor de combustibil, a izbucnit un incendiu la motorul autovehiculului.

Pompierii şi paramedicii de la SMURD au intervenit în această după amiază pentru descarcerarea şoferului unui camion cu cereale şi acordarea primului ajutor, în urma unui accident de circulaţie produs pe fondul neadaptării vitezei în curbă.

"La ora 16,50, pompierii au fost solicitaţi pentru a interveni pe Centura Brateşului, la un camion cu cereale răsturnat pe carosabil. Detaşamentul a intervenit cu o autospecială de stingere, o  autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD pentru a descarcera şoferul captiv în cabina tirului şi pentru asigurarea măsurilor PSI din cauza scurgerilor de combustibil. Cadrele medicale au oferit primul ajutor şoferului care prezenţa o plagă tăiată la nivelul membrilor inferioare si escoriatii pe ambele mâini", a declarat plutonierul major Dan Cristian Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

La momentul apariţiei pompierilor, izbucnise şi un incendiu la compartimentul motor al camionului, pe fondul scurgerilor de combustibil, acesta fiind lichidat rapid. Poliţia Rutieră face cercetări la faţa locului pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite