Fiul unui primar va sta 7 ani la închisoare pentru un viol în grup: „Ci sî cauţî tu, fătucî de 14 ani, la un loc cu bărbaţîi? O cauţî, o găseşti!“

Fiul unui primar va sta 7 ani la închisoare pentru
un viol în grup: „Ci sî cauţî tu, fătucî
de 14 ani, la un loc cu bărbaţîi? O cauţî, o găseşti!“

O parte dintre violatori sunt duşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă

Alexandru Sîrghie (27 de ani), fiul primarului din localitatea gălăţeană Gohor, a participat în 2011 la un viol în grup asemănător cu cel de la Vaslui. Victima a fost o elevă de 14 ani la acea vreme, care a fost violată şi supusă la perversiuni sexuale timp de două zile, iar la oribila faptă au participat nouă bărbaţi, dar şi o fată.

Ştiri pe aceeaşi temă

În iarna lui 2011 o copilă de doar 14 ani a fost batjocorită de un grup de zece violatori, printre care şi o fată. Agresorii aveau, la data săvârşirii faptei, vârste cuprinse între 16 şi 50 de ani, iar fata a fost supusă, timp de două zile, unor chinuri greu de imaginat. Potrivit anchetatorilor, victima a fost bătută cu sălbăticie şi supusă la perversiuni sexuale.

Fata de 14 ani a fost abordată pe stradă de o altă fată, Adriana Gabriela Zănoagă (17 ani), pe care se pare că o cunoştea şi care, se pare că era cunoscută în zonă ca prostituată.  Zănoagă i-a propus să meargă împreună să asculte nişte muzică şi să danseze cu nişte băieţi, iar copila de 14 ani a acceptat.

La scurt timp, în zonă a apărut un autoturism BMW, aparţinând lui Adrian Lupu, iar fetele a fost invitate să urce, însă pentru că victima a refuzat a fost luată de păr şi târâtă pe bancheta din spate a maşinii. La sechestrare au participat Ştefan Andrei Zănoagă (22 ani), Noni Cristian Titire (18 ani) şi Adriana Gabriela Zănoagă (care este sora lui Ştefan Andrei Zănoagă). 

Victima a fost dusă de cei patru indivizi amintiţi în casa lui Ştefan Zănoagă, unde îi aşteptau alte şase persoane (printre care şi un minor în vârstă de doar 16 ani): Gheorghe Benedic (17 ani), Daniel Penghiş (20 ani), Alexandru Sîrghie (25 ani)-fiul primarului din comuna Gohor, Gheorghe Crînganu (50 ani), George Ciobotaru (18 ani), şi Mihai Crucianu (16 ani), toţi din comuna Gohor.

Cei nouă agresori au bătut-o şi au violat-o pe copula până a doua zi, la ora 11,00, când aceasta a reuşit să fugă, într-un moment de neatenţie al violatorilor. Era, atunci când a ajuns acasă, pe un frig cumplit (viscolea) doar într-un tricou, fără chiloţi şi în picioarele goale.

”Unii mă ţineau, alţii mă batjocoreau”

Declaraţiile făcute de copila de 14 ani i-au lăsat interzişi până şi pe anchetatori.  „Au fost peste mine şi trei în acelaşi timp. Unii mă ţineau, alţii mă batjocoreau. Oral, în toate felurile. Simţeam că mă sufoc. Am crezut că o să mă omoare”, avea să declare fata în faţa anchetatorilor.

„Adriana Zănoagă este cea care a ţinut-o pe minoră, în timp ce fratele ei şi ceilalţi agresori o supuneau perversiunilor", declara, la acea vreme, Alfredo Simionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Mai mult decît atât, violatorii au decis să o şi sluţească pe minoră, care a fost tunsă cu o un foarfece ruginit, care de regulă era folosit pentru oi.

Însă nici asta nu le-a fost de ajuns. La un moment dat, Gheorghe Crînganu a cerut să fie filmat cu un telefon mobil în timp ce o batjocorea pe copilă, lucru care s-a şi întâmplat, fişierul video respectiv fiind descoperit de anchetatori şi folosit ulterior ca probă în proces.

Localnicii, solidari cu violatorii

Ca şi în cazul violului de la Vaslui, o parte a comunităţii din Gohor a fost solidară cu violatorii, considerând că fata a meritat să fie violată. De altfel, în sala de judecată au fost destule momente cu vociferări şi proteste, preşedintele de şedinţă fiind nevoit să evacueze o serie de persoane care acuzau victima că „vrea să nenorocească nişte băiţei care au tot viitorul în faţă”.

Judecătorii de la Galaţi au fost, cel puţin în prima fază, nemiloşi cu violatorii. Nouă dintre ei (mai puţin Mihai Crucianu, care avea doar 16 ani) au fost arestaţi şi au rămas după gratii inclusiv în ziua în care s-a dat sentinţa definitivă. Pronunţarea s-a dat în regim de urgenţă în mai puţin de un an, cei zece violatori fiind condamnaţi de către Tribunalul Galaţi la pedepse între 7 şi 15 ani de închisoare.

În recurs, Curtea de Apel Galaţi a a redus foarte mult pedepsele inculpaţilor. Astfel, pedeapsa lui Ştefan Andrei Zănoagă a fost redusă de la 15 ani de închisoare la doar 11 ani, Adriana Gabriela Zănoagă a primit reducere de la zece ani la şapte ani, Cristian Noni Titire – de la 14 ani la opt ani, Adrian Lupu - de la 14 ani la şapte ani, Gheorghe Benedic - de la nouă ani la şase ani, Daniel Penghiş - de la 12 ani la şapte ani, Alexandru Sîrghie - de la 12 ani la şapte ani, Gheorghe Crânganu - de la nouă la şase ani, iar George Cătălin Ciobotaru - de la nouă ani la cinci ani.

Mihai Crucianu (singurul minor în momentul pronunţării sentinţei: de-abia împlinise 17 ani), a primit doar patru ani, cu suspendare, având un termen de încercare de cinci ani. Judecătorii au decis că suferinţele inimaginabile şi umilinţele la care a fost supusă copila de 14 ani justifică doar acordarea unor daune morale de 20.000 de lei.

Deşi i-a fost redusă pedeapsa cu cinci ani, Alexandru Sârghie, fiul primarului din Gohor, Gelu Sârghie, a depus o contestaţie în anulare la sentinţa definitivă pronunţată de judecători, în speranţa că va obţine o sancţiune penală şi mai mică. Nu a fost să fie, pentru că Tribunalul Galaţi a respins pe 6 martie contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

Chiar şi aşa, localnicii din Gohor cred că fetiţa de 14 ani batjocorită timp de două zile este singura vinovată de cele întâmplate. ” Fata o cam căutat-o. Ci sî cauţî tu, fătucî de 14 ani la un loc cu bărbaţîi? O cauţî, o găseşti!”, declara tuşa Ioana, o bătrână din Gohor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările