Firmele din străinătate caută ingineri români

Italia, Spania, Franţa, Danemarca sau Germania sunt doar câteva dintre ţările în care gălăţenii îşi pot găsi un loc de muncă.În vreme ce în România, zeci de mii de şomeri se bat pe câteva job-uri, patronii de „afară" caută să importe ingineri, tehnicieni în mecanică, agenţi de vânzări în întreprinderi, specialişti în informatică, bucătari sau medici.

Ştiri pe aceeaşi temă

Salariile oferite sunt atractive: în medie se oferă 2.000 de euro, dar se poate ajunge şi la mai mult.


Reţeaua Eures, unde companiile din toată Europa îşi trimit ofertele de locuri de muncă poate reprezenta o adevărată soluţie pentru gălăţenii care sunt şomeri.


Pentru inginerii cu specializare în informatică şi automatică se cere experienţă în proiecte tehnice de minimum doi ani, cunoştinţe programare şi de limba engleză. Cunoaşterea limbilor spaniolă sau franceză constituie un avantaj. Contractele de muncă sunt pe perioadă nedeterminată, iar salariul este între 1800 şi 2200 de euro lunar.


Un bucătar în Danemarca poate câştiga 2.900 euro brut lunar, iar un medic radiolog poate câştiga 9.000 de euro brut.


Pentru a consulta cererea şi oferta pe piaţa muncii comunitare trebuie să accesaţi site-ul EURES. Înregistrarea se face gratuit. Doritorii trebuie să completeze un formular online, urmând ca, ulterior, să fie contactaţi direct de angajatori.


La nivelul judeţelor Galaţi, Brăila, Buzău şi Vrancea sunt înscrişi în evidenţele AJOFM, peste 80.000 de şomeri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările