Festivalul Studenţilor Francofoni «Créatifs ensemble» din Europa Centrală şi de Est

Festivalul Studenţilor Francofoni «Créatifs ensemble» din
Europa Centrală şi de Est

Foto: UGAL

Agenţia Universitară Francofonă din Europa Centrală şi de Est (AUF ECO), Institutul Francez din Bulgaria (IFB) şi Organizaţia Internaţională Francofonă din Europa Centrală şi de Est (OIF  ECO) organizează în parteneriat cu Universitatea de Medicină din Plovdiv cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Regional al Studenţilor Francofoni, în perioada 1 – 5 iulie 2019, în Plovdiv, Bulgaria.

Ştiri pe aceeaşi temă

Evenimentul are ca scop reunirea, timp de o săptămână, a tinerilor francofoni din toate colţurile Europei Centrale şi de Est şi crearea unui spaţiu prietenos de schimburi culturale, folosind ca mijloc de comunicare limba franceză.

Participanţii, printre care se vor număra şi studenţi de la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi, vor avea ocazia să ia parte la ateliere de lucru pe domenii diferite, de la crearea jocurilor video la artă urbană, piese de teatru şi cântece.

Pentru a participa, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să vorbească fluent şi să scrie corect în limba franceză;
- să fie înscrişi la un program de licenţă sau master într-o instituţie membră în cadrul Agenţiei Universitare Francofone (AUF);
- să aibă peste 18 ani.

Dosarele pentru participare pot fi depuse până pe data de 8 martie 2019. Pentru mai multe informaţii puteţi accesa următorul site: https://www.auf.org/nouvelles/appels-a-candidatures/appel-a-candidatures-2019-festival-etudiants-francophones-europe-centrale-orientale-creatifs-ensemble/

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: