Festivalul Internaţional „Leonard” se încheie cu trei spectacole de excepţie. Ce mari artişti vor urca pe scenă

Festivalul Internaţional „Leonard” se încheie cu trei spectacole de excepţie. Ce mari artişti vor urca pe scenă

Tudor Gheorghe FOTO Arhiva Adevărul

Pe 6 şi 7 decembrie, maestru Tudor Gheorghe are două reprezentaţii cu spectacolul-concept „Tot ce-i românesc nu piere”. Pe 8 decembrie este rândul artiştilor de la Teatrul „Leonard” să prezinte, în premieră, câteva „Poveşti muzicale de iarnă”, iar duminică, 9 decembrie, festivalul se va închide, triumfal, cu „La Traviata”, într-o distribuţie specială.

Joi şi vineri (6 şi 7 decembrie), de la ora 19,00 Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” prezintă concertul „Tot ce-i românesc nu piere” susţinut de maestrul Tudor Gheorghe. 

Spectacolul va cuprinde piese foarte cunoscute, precum „Acolo este ţara mea” sau „Muică, toţi suntem un neam”, dar şi multe alte surprize ,aşa cum de altfel şi-a obişnuit publicul maestrul Tudor Gheorghe. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra şi corul bărbătesc „Concertino” sub bagheta dirijorului Marius Hristescu.

Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 18,00 are loc premiera spectacolului „Poveşti muzicale de iarnă” o feerie muzicală dedicată sărbătorilor de iarnă. Ghizi prin lumea minunată şi feerica a basmelor ne vor fi actorii Paul Buţa şi Costel Donose iar melodiile specifice  vor fi interpretate de soliştii Florentina Andronic, Cristina Izabela Ionaşcu, Adina Lazăr, Mariana Pisică, Cristina Vasopol, Mihail Anton şi Ionuţ Negrişanu. Conducerea muzicală a spectacolului va fi realizată de maestrul Nicolae Mantu, iar coregrafia de maestra de balet Gabriela Gegea.

Duminică, 9 decembrie, la ora 18,00, ediţia a XV-a a Festivalului Internaţional „Leonard” se încheie cu una dintre cele mai cântate opere din lume, aşa cum era încă de pe vremea lui Verdi, când mai toate teatrele muzicale o aveau în repertoriu: „La Traviata”. 

În distribuţie Diana Bucur (Iaşi), Liviu Iftene (Braşov), Iurie Gâscă (Chişinău), Lăcrămioara Crihană, Lenuţa Bercaru, Tudorel State, Dumitru Barbu, Dominic Cristea, Sebastian Băncilă, Gheorghe Racoviţă, orchestra, corul şi baletul teatrului, dirijor Cristian Sandu (Cluj-Napoca).

Opera a fost compusă la puţin timp după ce Verdi a văzut la Paris, între 1851 şi 1853, piesa de teatru adaptată după romanul lui Alexandre Dumas-fiul, „Dama cu camelii”. Povestea reală a curtezanei Marie Duplessis – care a iubit până la sacrificiu şi a murit la doar 23 de ani bolnavă de tuberculoză – l-a impresionat aşadar nu doar pe scriitorul francez, care i-a dat viaţă curtezanei în romanul său, ci şi pe Verdi, care a însufleţit-o în La Traviata. Acest titlu ce întruchipează eterna poveste despre iubire, pasiune şi sacrificiu, a fost  prima operă montată pe scena gălăţeană, în 1957, la un an după înfiinţare.

Preţurile întregi ale reprezentaţiilor din săptămâna 3-9 decembrie sunt: 120 lei (concertul lui Tudor Gheorghe, preţ unic), 32,4 lei (Poveşti muzicale de iarnă) şi 54 lei (La Traviata). Preţurile reduse pentru aceste spectacole sunt: 21,6 lei (Poveşti muzicale de iarnă) şi 32,4 lei (La Traviata).
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: