Festivalul Internaţional „Leonard” se apropie de final. Programul spectacolelor din weekend

Festivalul Internaţional „Leonard” se apropie de final. Programul spectacolelor din weekend

Imagine din spectacolul Elixirul dragostei FOTO Teatrul Leonard

Ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, festivalul este organizat de Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi. În ultimele două seri ale ediţiei 2019, spectatorii pot vedea un concert de operă (selecţiuni din lucrări celebre) şi spectacolul „Elixirul dragostei”.

Opera „Elixirul dragostei”, într-o distribuţie specială, va închide oficial, duminică, 8 decembrie, ediţia a XVI-a a Festivalul Internaţional „Leonard” de la Galaţi. 

Până atunci, însă, sâmbătă, pe 7 decembrie, de la ora 18,00, are loc inaugurarea Studioului de Operă „Leonard”, eveniment ce prilejuieşte un spectacol inedit, în colaborare cu Facultate de Arte Galaţi. Intrarea la acest eveniment este liberă.

Regia spectacolului este asigurată de Adrian Mărginean, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Eugen Dan Drăgoi. Acest spectacol are loc cu participarea studenţilor de la clasele profesorilor: prof. univ. dr. Teodor Niţă, conf. univ. dr. Silvia Niţă, lect. univ. dr. Adelina Diaconu, asist. univ. dr. Ricardo Nori şi maestrul Florin Bobei. Pianiştii din cadrul acestui spectacol sunt: asist. univ. drd. Ludmila Calalb şi asist. univ. drd. Emil Răileanu.

În program, vom asculta fragmente din opera „Don Giovanni” de W.A. Mozart, din opera „Doctor fără voie” de Ch. Gounod şi din musicalul „Mizerabilii” de C.M. Schönberg.

Sub titlul „Don Giovanni sau Desfrânatul pedepsit”, avea să vadă pentru prima oară luminile rampei, la data de 29 octombrie 1787 la Teatrul de Stat din Praga, capodopera ce va încununa repertoriul italian de operă al marelui compozitor vienez Wolfgang Amadeus Mozart. 

Acesta şi-a etichetat lucrarea drept „opera buffa”, în timp ce libretistul Lorenzo da Ponte a denumit-o „dramma giocoso”, accentuând caracteristicile complexe ce îmbină comicul, melodrama şi elementele supranaturalului. Astfel, nobilul romantic, exuberantul cuceritor însetat de noi aventuri galante capătă noi valenţe în viziunea muzicală mozartiană, rămânând statornic doar în conştiinţa spectatorilor de pretutindeni şi de oricând .

Charles Gounod, ilustră personalitate a operei romantice franceze tradiţionale, reuneşte în compoziţiile sale, principalele trăsături ale stilului epocii, respectând tendinţele modei pariziene de la mijlocul sec. al XIX-lea: spectacole de mare montare, cu scene coregrafice şi de ansamblu ample, cu pagini solistice strălucitoare. Fără a se lăsa influenţat de muzica wagneriană, Gounod va adapta propria gândire stilistică la subiectele alese din marea literatură universală, unul dintre acestea fiind Doctor fără voie, operă comică scrisă în anul 1858 după celebra lucrare a lui Jean-Baptiste Moliére.

Musicalul „Mizerabilii” de Claude Michel Schönberg, după romanul omonim al lui Victor Hugo, a avut premiera la 8 octombrie 1985, la Londra  şi de atunci face senzaţie în toată lumea adunând peste 60 milioane de spectatori, fiind jucat în 21 de limbi pe tot globul. 

Succesul de care s-a bucurat la Londra a făcut ca spectacolul să fie preluat şi pe Broadway, alăturându-se valului de producţii londoneze care au cucerit în anii 80 New York-ul, respectiv „Cats”, „Fantoma de la Operă” şi „Miss Saigon”. Spectacolul a fost nominalizat de 12 ori la Premiile Tony din care a câştigat 8, printre care premiul pentru „Cel mai bun musical” şi „Cel mai bun scenariu”.

Duminică, pe 8 decembrie, de la ora 18,00, se încheie oficial cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional „Leonard” cu opera „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti, sub bagheta dirijorală a maestrului Cristian Sandu (Cluj-Napoca). Libretul este scris de Felice Romani după un libret de Eugène Scribe pentru opera „Le Philtre”, de Daniel-François Auber.

Imagine din spectacolul Elixirul dragostei FOTO Teatrul Leonard

„Elixirul dragostei” reprezintă o perlă a operei comice universale. Plină de jovialitate, energie şi bunădispoziţie, molipseşte şi contaminează atât interpreţii cât şi publicul spectator.  Comicul şi ilarul absurd ale unor situaţii sunt potenţiate la maxim de o orchestră extrem de colorată şi dinamizată tocmai de sentimentele interioare ale personajelor. O pagină genială a lui Donizetti şi o capodoperă a genului!

Din distribuţie vor face parte soliştii: Adelina Diaconu (Adina), Adrian Mărginean (Nemorino), Dominic Cristea (Dulcamara), Belcore (Constantin Lupu), Ovidiu Ghioc (asistentul lui Dulcamara), Gianetta (Florentina Soare), Angelo Stanciu (Caporalul), Petru Burcă (un trompetist), Marius Bacalu, Doru Cimpoeru, Paul Nedelcuţă, Alexandru Macovei, Bogdan Pârvu (Soldaţii), George Bălan (figuraţie), alături de orchestra şi corul Teatrului.

Imagine din spectacolul Elixirul dragostei FOTO Teatrul Leonard

Regia artistică a acestui spectacol poartă semnătura lui Adrian Mărginean, iar scenografia a fost asigurată de Rodica Gherghinoiu. Dirijorul corului este Daniel Nistor. Pregătirea muzicală este asigurată de Ludmila Calalb şi Tatiana Ionaşcu, iar supratitrarea de Georgiana Diaconescu.

Dirijorul Cristian Sandu s-a format sub îndrumarea unor iluştri maeştri ai baghetei precum: Victor Dumănescu, Petre Sbârcea şi Leonid Korchmar. Absolvirea cursurilor din cadrul Academiei Internaţionale de Dirijat din Sankt Petersburg i-a permis asistarea unor mari maeştri precum Valery Gergiev, Tugan Sokhiev, Gianandrea Noseda sau Yuri Temirkanov. A beneficiat şi de îndrumările dirijorului italian Nello Santi, prilej cu care l-a asistat pe acesta în producţiile unor teatre precum Scala din Milano, San Carlo din Napoli, La Fenice din Venezia.

Cu un repertoriu ce îmbină în egală măsură titluri de operă cu muzica sacră, simfonică sau concertantă, dirijorul susţine o vizibilă activitate concertistică atât pe scenele din România cât şi pe scene din Italia, Rusia, Germania sau Japonia.

În prezent, Cristian Sandu este dirijor colaborator al Operei Naţionale din Cluj-Napoca şi conferenţiar universitar doctor, postură din care conduce clasa de operă şi orchestra Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Tenorul Adrian Mărginean a început studiile muzicale la vârsta de 20 de ani, în cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti, Facultatea de Arte, la clasa regretaţilor maeştri Georgeta şi Emil Pinghiriac. Cu o bogată activitate artistică, este solist încă din anul 2009 la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi, unde a debutat în diverse roluri, precum Nemorino din opera Elixirul dragostei de G. Donizetti, Camille de Rosillon din opereta  Văduva Veselă de F. Lehár, Alfred din opereta Liliacul de J. Strauss, Arturo din opera Lucia di Lammermoor de G. Donizetti, Adam din opereta Vânzătorul de păsări de  C. Zeller, Lichtenfels din opereta Ţara surâsului de F. Lehár, precum şi recentul debut cu rolul principal din această ultimă operetă, Sou-Chong.

Din 2014, Adrian Mărginean se ocupă şi de regie – a absolvit studiile de Master – regie de operă la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj. În anul 2014 s-a ocupat de punerea în scenă a spectacolului cu opera Luceafărul de Nicolae Bretan, spectacol realizat în memoria maestrului său de canto Emil Pinghiriac. 

Pe lângă nenumărate asistenţe de regie la diverse premiere: Văduva veselă, Sunetul muzicii, Trubadurul, Amor cu parfum de altădată, Vânzătorul de păsări, Cenerentola, Turandot, la care a colaborat cu regizori faimoşi din ţară şi străinătate - Paolo Bosisio (Italia), Octavian Jighirgiu (Iaşi), Cristian Mihăilescu (Bucureşti), dar şi cu scenografi de talia lui Domenico Franchi (Italia), a regizat operetele Ţara Surâsului de F. Lehár şi Bal la Savoy de Paul Abraham, precum şi Crai nou de Ciprian Porumbescu, spectacol realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri. În iunie anul curent a semnat regia operei Elixirul dragostei de G. Donizetti, pe care veţi avea ocazia să o revedeţi în încheierea Festivalului. 

Din primăvara anului 2018, Adrian Mărginean are calitatea de Director Artistic al Teatrului  Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” Galaţi.

Bas-baritonul Dominic Cristea a început studiul viorii de la vârsta de 7 ani, la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, liceu pe care l-a absolvit în 2009. Studiază apoi canto  de la vârsta de 17 ani, la clasa sopranei şi profesoarei Liliana Dumitrache, în cadrul aceluiaşi liceu. A continuat studiile de licenţă şi masterat ale Universiţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia canto a Facultăţii de Interpretare Muzicală, la clasa prof. univ. dr. Eleonora Enăchescu, universitate pe care a absolvit-o în anul 2015.

În timpul studiilor a obţinut numeroase premii la concursurile naţionale de gen: Marele Premiu la Concursul „Paul Constantinescu” Ploieşti - decembrie 2014, Premiul Special „Enescu 60” la Concursul Naţional „Mihail Jora” Bucureşti - aprilie 2015, Premiul II la Olimpiada Naţională 2009.

Printre numeroasele realizări ale tânărului interpret se numără şi  un turneu de recitaluri în Hamburg - Germania, Jeunnes Classique, în anul 2013, dublu rol în spectacolul Goûtez á l’Opéra la Institutul Francez Bucureşti, 2015, multiple prezenţe în spectacolele de opera ale regizorilor: Anda Tabacaru Hogea, Cristian Mihăilescu.

Preţul întreg al reprezentaţiei Elixirul dragostei este de 54 lei, iar preţul redus pentru elevi, studenţi şi pensionari este de 32,4 lei. Biletele pot fi achiziţionate  online accesând link-ul www.blt.ro/spectacole-galati . Informaţii suplimentare despre achiziţionarea biletelor sau despre disponibilitatea locurilor în sala de spectacol, pot fi obţinute accesând numărul de telefon 0236.465.599 (casieria Teatrului) în intervalul orar afişat pe site-ul instituţiei sau pe pagina de Facebook a acesteia. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: