Festival de literatură la Galaţi. Printre invitaţi se numără academicianul Eugen Simion, Lucian Chişu şi Dan Mircea Cipariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul de literatură ”Poezia  – port la Dunăre” reuneşte la Galaţi o constelaţie de nume şi condeie, în dorinţa de a celebra mai mult decât aspectele de apă dătătoare de viaţă, susţinător de ecosisteme şi aşezări umane, motor şi punte economică, ale Dunării. Organizatorii onorează rolul acesteia de fluviu-mamă, creator de civilizaţii, fenomen cultural, pilon istoric al Europei şi sursă de inspiraţie pentru câteva milenii de artă şi cultură.

Încă de la înfiinţarea sa, Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” de la Galaţi a acordat zilei de 29 iunie o atenţie specială.  ”Am  organizat evenimente, am derulat proiecte, am promovat artişti, am încercat, prin toate mijoacele pe care le aveam la îndemână să reafirmăm identitatea noastră de oraş – înainte de orice - dunărean. Prin generozitatea Consiliului Judeţului Galaţi, care ne sprijină instituţional, logistic şi financiar activitatea, am crescut de-a lungul anilor, mijloacele noastre s-au diversificat şi au căpătat amploare”, a declarat Florina Zaharia, managerul Centrului Cultural ”Dunărea de Jos” .

În 2017, instituţii şi organizaţii prestigioase, atât româneşti, cât şi străine, s-au implicat în prima ediţie a festivalului internaţional de literatură dunăreană. Este vorba de Institutul Goethe - instituţia culturală a Germaniei, care promovează cultura acesteia la nivel mondial,  Forumul Cultural Austriac – secţia culturală a Ambasadei Austriei la Bucureşti, înfiinţată pentru promovarea schimburilor culturale între România şi Austria,  Danish Arts Foundation – instituţie ce promovează arta în Danemarca, dar şi arta daneză în străinătate,  Uniunea Scriitorilor din România – Traduceri Literare – Filiala Bucureşti,  APLER – Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România,  Asociaţia EuroCulturArt- Bucureşti,  Agenţia de  CArte - prima agenţie de ştiri şi comentarii on-line dedicată industriei editoriale din România, evenimentelor de carte şi scriitorilor români,  Biblioteca Judeţeană ”V.A.Urechia” şi ”Asociaţia Galaţi, Oraşul Meu”.

Invitaţii din acest an sunt  academicianul Eugen Simion, Ioan Cristescu, Peter Sragher, Lucian Chişu, Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu – Bucureşti, Tarek Eltayeb şi Cornelia Travnicek – Austria,  Dirk Huelstrunk  - Germania,  Claus Ankersen – Danemarca, Triin Somets – Estonia,  Arcadie Suceveanu, Nicolae Spătaru, Grigore Chiperi – Republica Moldova,  Amelia Stănescu – Constanţa, Violeta Craiu – Brăila, Vali Crăciun, Luminiţa Potirniche, Stela Iorga, Angela Baciu, Angela Ribinciuc, Victor Cilincă – Galaţi.

Programul festivalului:

29 iunie

Ora 11,00 – Consiliul Judeţean Galaţi

-Deschiderea oficială a Festivalului de Literatură POEZIA – PORT LA DUNĂRE, Ediţia I, cu participarea autorităţilor, mass-media, invitaţilor şi organizatorilor

Ora 12,30 – Salonul Artelor, Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” (Str.Domnească nr.61)

-”Scriitorii Dunării”- simpozion – Acad.Eugen Simion, Lucian Chişu, Ioan Cristescu, Dan Mircea Cipariu

-Dicţionarul General al Literaturii Române – lansare

Ora 16,00 – Foişor, Faleza Dunării

-”Portul Galaţi de altădată” – Iulian Panait /”Vederi dunărene de la izvor la vărsare” – George Milea - expoziţie de carte poştală şi imagini-document

-Recital poeme, întâlniri cu scriitorii invitaţi

Ora 16,00 -Centrul Multicutural (Str.Domnească nr.91)

-Recital poeme, întâlniri cu scriitorii invitaţi

30 iunie

Ora 11.00 – Salonul Artelor, Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” (Str.Domnească nr.61)

-”Clepto-Hydra”  – lansare almanah / simpozion

Ora 12.00 – Centrul Multicutural (Str.Domnească nr.91)

-Recital poeme, întâlniri cu scriitorii invitaţi

Ora 16.00 -Foişor, Faleza Dunării

-Recital poeme, întâlniri cu scriitorii invitaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite