Femeia care vindea slujbe fictive în Sănătate. Naivii au plătit şi 3.000 de euro ca să se vadă angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

O femeie din Galaţi a indus în eroare mai multe persoane care urmau să participe la concursuri pentru ocuparea posturilor de asistent medical, şofer pe ambulanţă şi infirmieră. Sub pretextul  că are trecere pe lângă un medic, aceasta a cerut şi primit între 2.000 şi 3.500 de euro ca să intervină pentru a le facilita angajarea.

Tribunalul Galaţi a stabilit pe 28 octombrie legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cazul Ioanei Iacob, o femeie din Galaţi trimisă în judecată pentru trafic de influenţă.

În primăvara lui 2018, aceasta a convins mai multe persoane să îi dea mii de euro în schimbul angajării la Spitalul de Urgenţă din Galaţi sau la Serviciul de Ambulanţă. Femeia a aflat cine doreşte să participe la concursurile organizate pentru posturile de infirmieră, şofer şi, respectiv, asistent medical, şi apoi i-a convins că are influenţă asupra unui medic din spital, care le poate asigura reuşita la concurs şi apoi angajarea.

Un bărbat, care a şi reclamat-o ulterior, a plătit 2.000 de euro ca să obţină un post de asistent medical, altul care dorea să devină şofer pe ambulanţă, i-a dat 3.000 de euro, iar o femeie care voia să se angajeze ca infirmieră la Spitalul de Urgenţă, printr-un concurs organizat în perioada 14 mai 2018 – 28 iunie 2018, i-a achitat în două tranşe, 3.000 de euro şi apoi 500 de euro.

Pedeapsă minoră pentru fapte similare

Ioana Iacob nu este la prima ispravă de acest gen. Poliţiştii anticorupţie au stabilit că, în 2017 şi 2018, a comis patru fapte trase la indigo cu cea pentru care a fost trimisă acum în judecată. Una dintre fapte a fost comisă alături de o altă femeie, Adriana Tatomir.

”În luna aprilie 2017, una dintre inculpate a primit pentru sine, atât în mod direct, cât şi prin intermediul celeilalte inculpate, suma de 3.000 de euro de la un martor denunţător, după ce l-a lăsat, în mod nereal, să creadă că are influenţă asupra unui medic din cadrul comisiei de examen organizat la un spital din Galaţi. În schimbul banilor, i-a promis denunţătoarei că va determina un funcţionar public să-i faciliteze reuşita la concursul organizat de instituţie în perioada 20 aprilie 2017 - 2 iunie 2017 şi, implicit, angajarea sa în spital pe post de infirmieră”, au stabilit ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Galaţi.

Iacob şi Tatomir au fost trimise în judecată pentru trafic de influenţă şi complicitate la comiterea aceleiaşi infracţiuni. Tribunalul Galaţi le-a condamnat pe cele două femei la câte doi ani de închisoare cu suspendare, dar Ioana Iacob a atacat decizia la instanţa superioară, iar Curtea de Apel Galaţi i-a redus pedeapsa la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare. 

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Fost inspector şcolar, achitat de acuzaţiile de corupţie după şapte ani de procese. Probele-cheie au fost anulate

Comision din şpagă, o inovaţie în materie de corupţie. Cât ajunge mita pentru angajare la o companie naţională

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite