Explozie de culoare şi parfum la Rosariumul Grădinii Botanice din Galaţi. Peste 300 de soiuri de trandafiri FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Florin Matei
sursa: Florin Matei

Peste 4.000 de trandafiri din peste 300 de soiuri pot fi admiraţi în grădina Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi. Rosariumul este unul dintre cele mai mari din ţară, având o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi.

Rosariumul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă“ din Galaţi a fost înfiinţat în anul 1997, iar de atunci a reuşit să deţină printre cele mai renumite şi extinse colecţii publice de tradafiri din România. Este vorba de 312 soiuri de trandafiri, la care se adaugă 13 specii de trandafiri sălbatici.

GALERIE FOTO

„Structura Rosariumului a fost gândită pe o suprafaţă 30.000 de metri pătraţi. S-a dorit aclimatizarea unor soiuri de trandafiri care să fie adaptaţi pentru condiţiile climatice din zona Galaţi. Drept pentru care, achiziţiile s-au realizat din ţară, din Cluj. În special, de la domnul Ştefan Wagner, un renumit creator de soiuri de trandafiri, cunoscut la nivel naţional şi internaţional”, explică Paul Lupoae, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii şi unul dintre specialiştii Grădinii Botanice. 

Printre cele mai cunoscute soiuri de trandafiri care pot fi admiraţi în Grădina Botanică Galaţi amintim: Claude Monet, Chicago Peace, Blue Moon, Imperatrice Farah, Black Velvet, Las Vegas, Black Baccara, Belami,  Diana Princess of Wales, Monica, Queen Elizabeth, Forever Young, Leonardo da Vinci, Paul Scarlet, Nineta Amber etc.

rosarium

sursa: Florin Matei 

Trandafirii se impart în mai multe categorii:

Thea Hybrida: trandafiri de talie medie, între 40 si 100 centimetri inălţime, cultivaţi pentru flori tăiate, dar şi din punct de vedere ornamental

-Trandafirii urcători sau semi-urcători, care ajung până la 2-3 metri înălţime

-Trandafirii de peisaj sau acoperitori Snow-Carpet, un soi care acoperă o suprafaţă mare de teren. „Noi avem pe o suprafaţă de circa patru metri pătraţi. Ei se formează asemeni unui munte în miniatură.  Sunt foarte frumoşi, decorativi, merg foarte bine în condiiţile noastre climatice”, spune Paul Lupoae. 

Trandafiri-pitici sau mini-roze. Aceşti trandafiri sunt foarte interesaţi deoarece talia lor nu depăşeşte 30 cm înălţime şi  dau o multitudine de flori, care asigură un aspect deosebit. 

rosarium

sursa: Florin Matei 

Grădina Botanică din Galaţi se laudă şi cu o pepinieră în care se realizează, anual, altoiri de trandafiri.  

„Aceste soiuri sunt obţinute prin altoire, pe specii sălbatice. Puterea de a face faţă bolilor şi dăunătorilor creşte atăta vreme cât port-altoiul este sălbatic. Avem o colaborare foarte bună cu Grădina Botanică din Bucureşi, cu care realizăm schimbări de altoi.(...)În general, soiurile pe care le avem aici merg destul de bine. Au nevoie de multă lumină,  de un substrat în care pânza freatică să nu fie la suprafaţă, trandafirii nu trebuie udaţi zilnic, ci odată la 10 zile, De asemenea, trebuie efectuate în mod periodic tratamentele”, precizează Paul Lupoae.  

rosarium

sursa: Florin Matei 

Vă recomandăm şi:

Premieră naţională: Un proiect de aproximativ 80 de milioane de euro a fost aprobat de CE în doar trei luni

Cum au ajuns elveţienii să construiască o staţie de epurare pentru România. Proiect unic în ţară

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite