Ex-pesedistul Alexandru Teodorescu candidează pentru preşedinţia CJ din partea partidului lui Dan Diaconescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul a fost exclus anul trecut din PSD pe motiv că a absentat de o şedinţă foarte importantă a Consiliului Judeţului şi că, în general, prestaţia sa de consilier nu ar fi fost mulţumitoare.

Consilierul judeţean Alexandru Teodorescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi şi va participa la cursa electorală din partea Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD).

Decizia excluderii lui Teodorescu a fost luată la finele anului trecut de Biroul Permanent al Organizaţiei Judeţene a PSD Galaţi şi a fost motivată printre altele cu faptul că n-a semnat convocatorul ultimei şedinţe a CJ şi că nu a luat parte la aceasta.

„Hotărârea de convocare a şedinţei de CJ a fost luată la nivelul Biroului Permanent, toţi consilieri au fost înştiinţaţi, au aprobat-o si au participat la acest demers comun cu colegii de la PNL şi PC, cu o singură excepţie. Domnul consilier Alexandru Teodorescu nu a semnat nici convocatorul pentru noua şedinţă şi nici nu a fost prezent în plen. Drept urmare s-a decis excluderea sa din PSD. Hotărârea a fost luată în unanimitate de membrii PB", anunţa la vremea respectivă Claudiu Brânzan, purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi.

Alexandru Teodorescu era membru PSD din anul 2004, când a venit de la fostul Partid Democrat. Până în 2008, când a devenit consilier județean, a mai avut două mandate de consilier local.

După excluderea din PSD, Teodorescu urma să-şi piradă calitatea de consilier judeţean şi să fie înlocuit de Victoria Giurgiu, profesor de istorie la Tg. Bujor însă prefectul Paul Florea a invalidat hotărârile consilierilor astfel că ex-psd-istul şi-a păstrat.

Alexandru Teodorescu are serioase probleme și în afaceri. Din cauza prăbuşirii pieţei imobiliare, investiţiile sale imobiliare sunt serios afectate.

Omul de afaceri gălăţean este, de mai mulţi ani, preşedintele filialei Galaţi a Uniunii Generale a Industriaşilor din România - UGIR - 1903, confederaţie patronală care include circa 15% dintre oamenii de afaceri români.

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Galaţi despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite