Enigmaticul plotun, animalulul legendar care a trăit pe teritoriul României. Ultimul exemplar a fost ucis în 1978

Enigmaticul plotun, animalulul legendar care a trăit pe teritoriul României. Ultimul exemplar a fost ucis în 1978

Elanul sau plotunul FOTO Wikipedia

Animalele puteau ajunge la o greutate de 500 de kilograme şi o înălţime de doi metri la greabăn. În Evul Mediu plotunii erau semnalaţi des pe teritoriul actual al României, însă de pe la 1800 numărul lor a scăzut dramatic, iar animalele au fost văzute tot mai rar.

Scrierile medievale româneşti conţin, nu de puţine ori, referiri destul de ample la fauna existentă în pădurile Moldovei, Valahiei sau Transilvaniei. Interesant este că uneori este menţionat - cu numele de „plotun” - un animal  despre care generaţiile actuale nici măcar nu au auzit, deşi cândva era prezent în turme numeroase, mai ales în zonele de nord şi de est ale actualui teritoriu al României.

Puţină lume ştie că plotunul este de fapt o varietate de elan (pe denumirea lui latinească „Alces alces”), cuvântul fiind un arhaism pătruns în limba românilor pe filieră slavă, însă dispărut între timp din vorbirea curentă, ca şi animalul din pădurile noastre. 

Nici măcar Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) nu mai păstrează amintirea cuvântului plotun, care este menţionat ultima oară într-un dicţionar de sinonime din 1982. Referirea este oarecum greşită, dat fiind că este prezentat drept sinonim pentru cerb, deşi la origine descrie un elan.

Pentru a lămuri lucrurile, să spunem că atât cerbii cât şi elanii fac parte din familia cervidelor, însă există diferenţe importante între cele două varietăţi. Elanii cresc mult mai mari (sunt de două trei ori mai mari decât cerbii), au coarnele late şi au corpul masiv şi picioarele lungi (cerbii sunt mult mai supli şi au picioarele ceva mai scurte). Elanul nu trebui confundat cu mult mai micul cerb lopătar (Dama dama), care prezintă în continuare o populaţie semnificativă (de circa 3.000 de exemplare) în România.

Populaţii mari de elani mai pot fi întâlnite în prezent în stepele răsăritene şi în Scandinavia, precum şi în nordul continentului nord-american, însă pe teritoriul României nu a mai fost semnalat niciun exemplar de mai bine de patru decenii.

Cum arăta plotunul vânat pe vremea lui Cantemir

Descrierea unui plotun este simplă, căci este exact cea a unui elan european (Alces alces alces). Potrivit descrierii zoologice „coarnele masculului de elan răsar ca nişte raze cilindrice din care ies in fiecare parte prelungiri în unghi drept, aplatizate până la mijlocul craniului, care apoi se divid ca o furculiţă”.

Elanul din Scandinavia are coarnele mai simple, care seamănă cu cele ale elanilor din Siberia. Elanul nord-american (Alces alces americanus) are coarnele mai palmate decat elanii din Eurasia. Subspecia din Alaska (Alces alces gigas), atinge dimensiunile cele mai impozante: o înalţime până la 2.1m şi o distanţă între coarne până la 1.8 m.Greutatea unui exemplar poate depăşi 500 de kilograme.

Masculii îşi pierd coarnele toamna târziu, după sezonul de rut. O nouă pereche de coarne va creşte primavara . Creşterea coarnelor durează între trei şi cinci luni. Ele se numără printre organele cu cea mai rapidă creştere din lumea animală. Iniţial au un strat de piele ce se descuamează când coarnele ajung spre dimensiunea maximă.

Dacă masculul este castrat, îşi va pierde coarnele pe care le posedă şi îi vor creşte o nouă pereche de coarne atipice, deformate, pe care le va purta tot restul vieţii.

Mărturiile despre existenţa plotunului sunt vechi şi se regpsesc şi în toponimia românească. Bunăoară, un sat al comunei nemţene Pipirig este cunoscut sub denumirea actuală de Pluton, însă până în urmă cu un secol se numea Plotun, după animalul care cândva popula pădurile moldave.

Putem să amintim aici şi balada „Vodă capitan Matei”, din care aflăm ca pe vremea lui Matei Basarab se „Vânau zimbrii ăi pletoşi,/ Cerbii falnici, rămuroşi,/ Şi plotunii lopătoşi“.

Lucrarea „Geografia sau descrierea universală a Pamântului” scrisă între anii 1593-1594 de Giovanni Antonio Magini, cuprinde o descriere detaliată a ţărilor române, arătând că Transilvania are păduri nesfârşite, unde trăiesc turme mari de elani. Ilustrul domnitor moldav Dimitrie Cantemir face referire în „Descriptio Moldaviae” la turmele de plotuni care apăreau iarna pe malurile Nistrului, veniţi probabil din Polonia.

Vânat excesiv, plotunul dispare din areal

După anul 1800, referirile despre plotuni se răresc semnificativ în descrierile faunei ţărilor române, animalul dispărând din areal din cauza vânării lui excesive. Interesant este că în anul 1964 este fotografiat din nou un exemplar (un mascul) în Delta Dunării, pe grindul Letea.

Ziarul „Scânteia” din 14 ianuarie 1970 anunţă apariţia unui plotun în pădurea Frasinul din judeţul Suceava, un cuplu de elani fiind semnalat în acelaşi an ăn zona Huşi. De asemenea, în noiembrie 1971, pădurarii găsesc o femelă cu puiul ei în Insula Borcea. Exemplare mai sunt văzute în Botoaşani şi Neamţ, în acest din urmă caz lucrurile căpătând o întorsătură realmente bizară. Animalul a fost împuşcat în octombrie 1973, trupul lui (împăiat, evident) fiind expus şi în prezent la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Piatra Neamţ.

„A fost împuşcat de un pădurar între localităţile Crăcăoani şi Bălţăteşti. Era în prezenţa a şapte ciute, în acea perioadă a anului fiind boncăluitul la cerbii carpatini. A fost dus apoi la Văratec, pentru că zona ţinea de Ocolul Silvic Văratec”, a declarat pentru „Adevărul” muzeograful Alexandru Blaj.

„Pădurarul, nerecunoscând specia, a crezut că a împuşcat un ren. A fost chemat inginerul silvic Eugen Covic, şeful Inspectoratului Silvic Judeţean, care a hotărât ca pielea şi trofeul să fie donate Muzeului de Ştiinţe Naturale din Piatra Neamţ. Atât pădurarul, cât şi sătenii au crezut că e ceva necurat la mijloc şi i-au smuls barba elanului, crezând că este o creatură a Diavolului”, a mai precizat muzeograful.

Ultimul exemplar de plotun/elan văzut pe teritoriul României a generat un... dosar penal. Animalul a fost omorât de un braconier în fondul de Vânătoare Galbena, aflat la graniţa dintre judeţele Vrancea şi Bacău.

Vă mai recomandăm şi:

Cum a dispărut din România cea mai mare pasăre. Detaliul anatomic care i-a fost fatal 

Pământul a intrat în a şasea extincţie în masă, care ar putea duce inclusiv la dispariţia speciei umane

Trei metode ecologice, surprinzătoare şi ieftine, pentru a alunga şoarecii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: