Enigmaticele relicve egiptene găsite în sudul Moldovei. Cum explică arheologii prezenţa obiectelor africane
0
În anul 1972, în apropiere de oraşul Galaţi, foarte aproape de ruinele unei cetăţi antice, au fost descoperite mai multe artefacte care arată că în zonă au trăit, au luptat şi au murit oameni ale căror origini sunt în Egiptul antic. La aproape cinci decenii de la descoperire, oamenii de ştiinţă încă nu au ajuns la o concluzie fermă cu privire la acestea.
Chiar dacă globalizarea pare un concept modern, arheologii contrazic teoria şi arată că, de fapt, migraţia şi schimbul de mărfuri şi de idei la scară largă au existat dintotdeauna şi au prefigurat, încă de acum două milenii, amestecul ameţitor de civilizaţii din zilele noastre.
Stă dovadă o descoperire arheologică făcută în anul 1972 lângă Galaţi, la circa 500 de metri spre nord de castrul roman de Bărboşi, care a produs rumoare printre specialiştii în istorie.
Totul a început pe fondul unor lucrări de construire a unor instalaţii în cadrul combinatului siderurgic (lângă Uzina Cocso-Chimică), care au scos la lumină ceea ce părea să fie un mormânt roman. La faţa locului, au fost chemaţi imediat arheologii de la Muzeul de Istorie din Galaţi, iar aceştia au găsit un mormânt de incineraţie, cu elemente romane clare, însă şi cu elemente egiptene care au provocat controverse.
Un obiect unic în România
În cadrul săpăturilor făcute, pe lângă resturile defunctului (cenuşă, oase calcinate, cărbuni) care fusese incinerat pe loc pe un rug individual, au fost găsite câteva fragmente ceramice şi trei vase întregi. Două dintre acestea, specific romane, datează mormântul în intervalul dintre secolele II–III, după Hristos.
Dar cea mai importantă descoperire din mormântul amintit este al treilea obiect: un vas antropomorf din bronz, de origine egipteană, unicat pe teritoriul românesc, cu înălţimea de 17 centimetri şi cu un diametru de 8,5 centimetri.
„Obiectul reprezintă un bust de bărbat, redat într-o ipostază hieratică. Are faţa ovală, precis conturată anatomic, ochii mari, sprâncenele proeminente. Gura mică, cu buze subţiri este înconjurată de mustăţi mari, stufoase, lăsate în prelungirea bărbii lungi”, consemnează arheologii în revista Muzeului de Istorie Galaţi - DANUBIUS, VIII-IX, 1979, paginile 145-151.
Capul este încadrat de părul bogat, redat în şuviţe lungi, împletite, ce pornesc din creştet, prelungindu-se pe umeri şi pe spatele figurinei. Umărul stâng este acoperit de un chiton ce cade în falduri, lăsând dezvelit umărul drept. Braţul drept este îndoit din cot, cu palma aşezată în dreptul inimii. Gura vasului este dispusă în partea superioară, cu gâtul figurat pe capul statuetei.
Harta zonei unde a fost făcută descoperirea
„Lateral sunt fixate două mici tortiţe, puternic uzate, ceea ce a dus la presupunerea că acest recipient era purtat la gât, fiind prins cu şnur ce trecea prin cele două tortiţe. Referitor la utilitatea sa, având în vedere şi alte analogii, identificate în special în provinciile romane de la sud de Dunăre, piesa se încadrează în repertoriu recipientelor cu caracter ritual, pentru păstrarea uleiurilor, sau a altor substanţe utilizate în cadrul unor ceremonii religioase”, se mai consemnează în sursa citată.
Despre cultul lui Sarapis
Personajul reprezentat a fost identificat de cercetători ca fiind o divinitate egipteană: zeul Sarapis. Ipoteza este susţinută şi de constatarea pe cale arheologică a adorării în zona castrului de la Bărboşi a unor divinităţi de aceeaşi factură orientală. Alături de divinitatea microasiatică Kybele sunt semnalaţi în spaţiul amintit şi zei de origine egipteană, pe o plachetă şi alte câteva piese ceramice, între care un medalion pe care este redat Nilul personificat.
Zeul Sarapis era considerat un fel de „patron” al vindecătorilor, al medicilor, dar şi un protector al celor care ofereau donaţii pentru lăcaşuri de cult.Instituirea cultului lui Sarapis, a constituit un element de propagandă a regilor lagizi în Egipt şi în afara lui, cu sau fără intenţia acestora de a manipula fidelii din diferite medii culturale.
Totuşi, trebuie menţioant că ulterior Sarapis a parcurs un drum propriu, ca divinitate sincretistă, ajugând în zone foarte îndepărtate geografic de Egipt. Totul în baza asemănării puterilor lui cu cele ale unor vechi zei greci sau romani.
Imagine de la săpăturile din 1973 FOTO Muzeul de Istorie Galaţi
Adepţii lui Sarapis considerau că acesta le dă bunăstare, noroc, dar era şi vindecător, precum Asklepios. Asemănarea între cele două zeităţi permite reunirea în aceiaşi figură a atributelor lui Sarapis şi a şarpelui caracteristic vindecării, iar pe de altă parte, Sarapis salva nu numai oamenii bolnavi, ci oferea spijin în cazul nenorocirilor sau calamităţilor întâlnite circumstanţial.
De la malul Nilului la cel a Siretului
Având atât de multe virtuţi, nu-i de mirare că divinitatea egipsteană a fost „împrumutată” de civilizaţiile din nordul Africii, de cele din Asia Mică şi de cele din sudul Europei.
Totuşi, respectivul cult nu pare să fi ajuns în sudul Moldovei, la nord de Dunăre – practic la graniţa cu lumea barbară – pe calea culturală obişnuită. Dacă ar fi fost o „contaminarea religioasă”, cu siguranţă că ar fi fost găsite dovezi în zonele sudice ale României, în Dobrogea sau măcar pe malul bulgăresc al Dunării.
De aceea, cercetătorii de la Muzeul de Istorie din Galaţi au considerat că elementul determinant a fost cel roman, însă au rezerve în a afirma că ipoteza este incontestabilă.
„Părerea că astfel de culturi au pătruns în lumea romană din sudul Moldovei prin intermediul elementelor militare recrutate de romani din orient este justă, dar în acest caz nu am exclude nici posibilitatea ca astfel influenţe să fi fost aduse şi de colonişti. Ulterior, printr-un fenomen de aculturaţie - prin care trebuie să înţelegem transferarea unor atribute specifice de la un zeu păgân la o divinitate locală, cultul poate fi preluat şi de unele elemente autohtone”, afirmă specialiştii, în articolul dedicat descoperirii şi publicat în revista Muzeului de Istorie Galaţi - DANUBIUS, VIII-IX, 1979.
Un amănunt foarte interesant este că obiectul pare să fie mult mai vechi decât mormântul. Dacă mormântul este plasat ca datând din perioada cuprinsă între secolele II–III după Hristos, artefactul egiptean are cel puţin două secole mai mult, ceea ce ar putea conduce la ipoteza halucinantă că ar fi putut ajunge în Dacia înainte de cucerirea romană.
Nu este de neglijat nici ipoteza că obiectul a fost păstrat din generaţie în generaţie, pentru a ajunge pe dealul din apropiere de Galaţi odată cu ultimul lui deţinător. Tortiţele puternic uzate ale obiectului atestă o folosire îndelungată a vasului, poate chiar de mai multe generaţii de indivizi, aparţinând aceleaşi credinţe, ceea ce ar întări concluzia de mai înainte.
Preţioasele artefacte egiptene se află în prezent în colecţia Muzeului de Istorie „Paul Păltânea” din Galaţi, ca exponate permanente.
Se încarcă comentariile...
