Enigmatica moarte a soldatului Toboş. „L-am recunoscut după ceasul de la mână. Faţa nu i-am văzut-o“
0
Mărturiile unui camarad al acestuia, care a scăpat cu viaţă din capcana morţii de la sediul MApN, din 22 decembrie 1989, sunt impresionate. Viorel Chipăilă povesteşte în amănunt cum s-au întâmplat lucrurile şi momentul morţii lui Silvică Toboş, din Tecuci.
Deşi au trecut 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, iar procurorii au cercetat timp de decenii evenimentele, răspunsurile aşteptate de români întârzie să apară.
Un caz enigmatic, care încă trezeşte foarte multe semne de întrebare, este legat de moartea soldatului Silvică Toboş, din Tecuci, care a fost sfârtecat de gloanţe pe 22 decembrie 1989, la Ministerul Apărării Naţionale, acolo unde fusese trimis împreună cu camarazii lui „să apere Revoluţia”.
Încă nu se ştie cine l-a ucis pe soldatul Toboş şi nici de ce şefii Armatei au luat deciziile contradictorii, parcă menite să provoace confuzie şi victime, din acele zile tulburi. În schimb, oamenii care l-au cunoscut pe Silvică Toboş îl omagiază în fiecare an, familia îl plânge cu aceeaşi disperare, iar tecucenii lui, alături de care a crescut, i-au dedicat o secţiune – mică, dar specială – în muzeul din localitate.
În ultimele trei săptămâni, de când secţiunea amintită a fost deschisă, mii de tecuceni (mai ales grupuri de copii şi tineri) au trecut pe acolo, pentru a-i aduce un omagiu eroului Toboş. Iar foştii lui camarazi au rememorat evenimentele încă acoperite de o ceaţă despre care mulţi bănuiesc de unde vine, însă puţini îndrăznesc să o spună răspicat, cu atât mai puţin oficialii statului român.
Camaradul Viorel Chipăilă povesteşte
Pe data de 22 decembrie 1989, după ,,fuga” lui Ceauşescu, împreună cu militarii din plutonul său, a asigurat paza vilei din cartierul Primăverii, în care locuia dictatorul. Se zvonea că Elena şi Nicolae Ceauşescu vor veni acasă...
Viorel Chipăilă FOTO Arhiva Adevărul
Între timp însă, programul diversiunilor se amplifică, iar pe seară, unitatea din care făcea parte Silviu, primeşte ordinul de a merge să apere Ministerul Apărării Naţionale, care chipurile era atacat de terorişti. Atacul teroriştilor nu a fost demonstrat niciodată, însă mărturiile puse cap la cap duc la o ipoteză tulburătoare: militarii au fost dirijaţi de aşa natură de conducerea Armatei şi de cei ajunşi la şefia statului astfel încât să se creeze haos şi să se tragă. Rămâne celebră replica lui Ion Iliescu, spusă maiorului Ilie Plătică-Vidovici în 28 decembrie: „Morţi avem destui”. Era o justificare? Un bilanţ?
Vă prezentăm în cele de urmează ample fragmente din declaraţiile date, în volumul „Poveştile Teroriştilor” (Editura Alma Print, Galaţi, 2007), de Viorel Chipăilă, fost camarad de arme a lui Silvică Toboş şi martor la evenimentele din Decembrie 1989.
,,Noi trebuia să ne deplasăm în faţa ministerului. Nu ştiu de ce, căci acolo era deja un dispozitiv de apărare. Ajunşi acolo, pe o stradă perpendiculară, am fost întâmpinaţi cu foc de armă de terorişti. De fapt, nu ştiu de cine, dar eu cred că de terorişti. Silviu Toboş din Tecuci, a murit atunci chiar lângă mine. A fost împuşcat în cap. Odată s-a lăsat aşa, moale, şi când m-am uitat, nu mai avea partea din dreapta capului. O bucată, care cred că era din creierul lui, mi-a sărit pe mâneca mantalei...
Pe 23 decembrie, a doua zi după capcana în care am fost atraşi de emanaţii din spatele revoltei, a început identificarea morţilor din pluton. Am fost duşi de un locotenent să-i identificăm pe soldaţii care muriseră noaptea, în timpul luptei. Am rămas îngrozit când am văzut că toţi morţii erau aruncaţi claie peste grămadă într-un cabinet stomatologic. Pe Silviu Toboş l-am recunoscut după ceasul de la mână. Faţa nu i-am văzut-o, dar l-am recunoscut după ceas…”, a povestit Viorel Chipăilă.
Elevi în vizită la Muzeul de Tecuci, în secţiunea dedicată eroului Toboş FOTO Muzeul Tecuci
Asemenea milioanelor de români, familia lui Silvică, privea înmărmurită ecranul televizorului, în amestecul acelor zile tulburi, încărcate de bucurie, spaimă, speranţă, durere în faţa unui tăvălug care la prima vedere creştea ne/controlat. Mai mult decât orice, erau în aşteptarea unui semn de la băiatul lor, plecat la oaste, ca să-şi dea examenul datoriei în armata română.
Zilele treceau greu, iar televizorul şi radioul erau pline de zvonuri şi comunicate dintre cele mai înfricoşătoare. Pe diverse căi soseau tot felul de ştiri care anunţau atrocităţile de la Timişoara, masacrul de la aeroportul Otopeni, măcelul de la Sibiu...
În cea de a doua zi de Crăciun, la primele ore ale dimineţii, curierul care distribuia telegramele, de la Oficiul poştal din Tecuci, a bătut la poarta familiei Toboş. De atunci şi până astăzi, Crăciunul aduce pentru familia Toboş doar colinde înlăcrimate şi multe întrebări fără răspuns. Pe foaia primită de la UM 01022 Bucureşti se putea citi printre altele: ,,soldatul Silvică Toboş a căzut eroic la datorie...”
A fost adus cu multă greutate acasă şi înmormântat în cimitirul din Tecuci, pe data de 31 decembrie 1989. Dincolo de diplome, decoraţii şi onoruri, familia soldatului Toboş aşteaptă încă nişte răspunsuri. Cine a tras? La ordinul cui? Cine i-a trimis la moarte pe soldaţi? Probabil că nu vom şti aceste lucruri niciodată căci, după cum spune unul dintre liderii „emanaţi” de acele împrejurări tulburi, „anchetarea evenimentelor întinează memoria Revoluţiei”.
Se încarcă comentariile...
