Elevii de 10 din Galaţi, premiaţi. Cine sunt cei care au avut media maximă la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierea a fost făcută de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în cadrul unei ceremonii speciale. Alături de elevii eminenţi au fost premiaţi alţi doi elevi cu rezultate excelnte, dar obţinute în condiţii cu totul speciale.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, i-a premiat astăzi, într-un cadru festiv, pe elevii din unităţile de învăţământ gălăţene care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat în anul 2019.

Bălan Bianca Andreea şi Bichir Andreea de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Lupu Denisa Cristina şi Stoicu Laura de la Şcoala Gimnazială ”Dan Barbilian” şi Iordache Octavian de la Colegiul Naţional ”Mihail Kogălniceanu” sunt elevii din Galaţi care au reuşit la Evaluarea Naţională de anul acesta să obţină media 10.

Ciopei Dragoş de la Colegiul Naţional ”Mihail Kogălniceanu” şi Lazăr Diana Selena de la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” sunt tinerii de 10 la Bacalaureatul 2019.

Toţi au primit, prin intermediul Fundaţiei Andreiana Juventus, câte un cec în valoare de 1.000 lei, buchete de flori şi diplome de apreciere. Tot prin Fundaţia Andreiana Juventus, în cadrul aceluiaşi eveniment, au fost premiaţi alţi doi tineri care de asemenea sunt un exemplu pentru întreaga comunitate locală.

Astfel, lui Marian Petria, membru al Comitetului Paralimpic Naţional care a obţinut numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, a primit un premiu de excelenţă şi un cec în valoare de 2.000 de lei, iar Andrei Munteanu, elev al Colegiului Naţional ”Vasile Alecsandri”, cu rezultate foarte bune la şcoală, dar cu o situaţie materială modestă, a primit o bursă lunară, valabilă pentru perioada octombrie 2019 – iunie 2020, în valoare de 500 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite