Elevă laureată la festivalurile şi concursurile de canto: de la muzică, la matematică şi desen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mara Grecu Foto: arhiva personală
Mara Grecu Foto: arhiva personală

Mara Grecu (14 ani), elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Galaţi, cântă de la 5 ani, când a şi fost admisă în cunoscutul cor Allegria. Când avea 11 ani a decis să meargă pe o carieră solo, iar de atunci a câştigat numeroase premii naţionale la concursurile de canto.

Mara cântă de când se ştie, dar a început să facă canto la un nivel profesionist după ce s-a înscris în celebrul cor Allegria, care a concertat la intrarea României în NATO şi cu ocazia aderării la Uniunea Europeană. 

La opt ani a hotărât să renunţe la cor pentru a se dedica unei cariere solo, iar premiile obţinute ulterior, de la 11 ani şi jumătate, când a devenit elevă a Şcolii de Arte din Galaţi, au demonstrat că a luat cea mai bună decizie. 

În doar doi ani şi jumătate, adolescenta a impresionat la concursurile şi festivalurile de canto, obţinând premiul I la Crissmusic Festival (ediţia a VII-a, Galaţi 2018), locul I la Romanian Kids Music Awards (Slobozia, ediţia a II-a), premiul I la Festivalul Naţional de Muzică şi Dans „Floare de Castan“ (ediţia a XIII-a) şi, în 2017, câştiga trofeul festivalului (superior premiulului I) la November Music Fest Song Contest (ediţia a VI-a), la Ploieşti. 

De asemenea, a ajuns în faza finală a festivalului Crystal Stars Music Fest International Contest de la Iaşi, un concurs extrem de puternic, ce a reunit copii talentaţi din multe ţări ale lumii. Şi mai impresionant este că tânăra artistă face totul să pară atât de uşor, în spatele rezultatelor sale stând un imens talent. 

„Trebuie să recunosc că nu prea lucrez cu Mara, pentru că nu este nevoie. Este foarte talentată. Vine cu piesele învăţate foarte bine şi mai finisăm pe ici, pe colo, dăm cu pensula la suprafaţă, ca să spun aşa. Diamantul este aproape şlefuit, evoluează permanent. Are un potenţial frumos din naştere. Lucrăm puţin la atitudine şi cam atât. Poate cânta orice pentru că are un timbru vocal special. Are ambitusul (n.r.‒ reprezintă înălţimile muzicale extreme – cea mai gravă şi cea mai acută – şi  intervalul dintre ele)  extrem de mare, superb, sunetele acute sunt emise foarte clar, dar are şi note grave în glas“, ne face o scurtă descriere Emilia Savu, profesor de canto la Şcoala de Arte din Galaţi, a calităţilor vocale ale adolescentei.

Un talent nativ

În timp ce altor copii de vârsta ei le trebuie ani de zile de pregătire riguroasă pentru a putea cânta corect muzical, pentru Mara este suficient să se prezinte la concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale, de unde revine de fiecare dată cu premiul întâi sau trofeul festivalului fără să facă vreun efort deosebit. 

Pentru un neavizat, vocea tinerei cântăreţe sună perfect. Adolescenta este invitată la numeroase evenimente să cânte şi primeşte aplauze la scenă deschisă, numai că Mara nu este mulţumită întotdeauna de prestaţiile ei şi tot ea este prima care recunoaşte acest lucru. 

„Uneori chiar este amuzant pentru că simt că nu am dat ce este mai bun din mine şi simt că se putea mult mai bine, dar primesc complimente din public, prin care mi se spune că am o voce extraordinară. Eu ştiu însă că nu am cântat aşa cum pot eu să o fac, ştiu că am făcut undeva şi o mică greşeală“, îşi face autocritica tânăra cântăreaţă. 

La Mara cântatul este ceva natural, talentul său fiind nativ, prin urmare nu are nevoie de prea mult timp pentru a exersa zilnic. „Am zile când îmi iese melodia din prima şi repet de două ori ca să fiu sigură, dar când am o zi mai proastă, sunt răguşită, încerc să cânt de mai multe ori până îmi iese“, ne mărturiseşte adolescenta, care nu are în general nevoie de mai mult de o oră pe zi ca să îşi facă exerciţiile de canto şi să înveţe melodiile. Mara este pasionată şi de matematică şi biologie, materii la care a punctat la mai multe olimpiade locale, calificându-se apoi la cele judeţene.

„Îmi plac în mod special portretele“

Adolescenta este extrem de talentată şi la desen. Mara desenează de când a început să meargă în picioare pentru că aşa simţea să facă. „Când nu avea timp de mine, mama îmi dădea un pix şi o foaie şi mâzgăleam tot. În mintea mea, acele mâzgălituri aveau însă un sens“, îşi aminteşte tânăra artistă. 

Până acum a desenat mai multe portrete în creion pentru că este fascinată de expresivitatea figurii umane. „Îmi plac în mod special portretele, pentru că pot să mă exprim mai mult prin ele. Mă consider cât de cât empatică şi îmi pot da seama repede dacă o persoană este sinceră, ce vrea să spună cu adevărat şi pot transpune aceste lucruri şi într-un portret“, ne dezvăluie Mara. 

Va desena şi peisaje când va începe să călătorească mai mult şi în special când va ieşi în natură, unde crede că îşi găseşte sursa de inspiraţie orice artist veritabil. „Nu îmi place să iau un peisaj de pe internet şi să îl desenez. Nu cred că aşa se face. Cel mai bine este să observi direct în natură cum cade lumina soarelui pe un copac sau o frunză se leagănă în vânt şi apoi să faci peisajul“, este de părere Mara. 

Şi-a cultivat constant şi acest talent, iar acum intenţionează să îl ducă la un alt nivel. Se va înscrie din clasa a IX-a şi la clasa de pictură a Şcolii de Arte din Galaţi pentru că vrea să facă şi grafică, dar mai ales să înceapă să picteze, un alt vis de-al său pe care vrea să-l pună în practică. 

„Când sunt la matematică, încep să desenez pe caiet şi când văd că îmi iese bine, iau caietul de desen şi îl termin acolo. Termin şi exerciţiile la matematică, bineînţeles“, ne povesteşte Mara cu umor cum îmbină pasiunea pentru matematică cu cea pentru desen. La talentul pe care îl are ca solist, tinerei cântâreţe nu îi va fi greu să îşi facă o carieră în muzică, însă îşi menţine opţiunile deschise. 

„Poate o să fac ceva şi cu matematica, cu fizica şi cu desenul, pentru că îmi place mult să şi desenez. Sunt unii copii care sunt buni la matematică şi vor merge pe asta, dar la mine nu este încă clar ce voi face“, ne prezintă Mara câteva dintre opţiunile pe care le are în viitor. Tânăra artistă este invitată constant la evenimente culturale pentru a cânta, iar Mara foloseşte prilejul pentru a face ceea ce îi place atât de mult, dar şi pentru a inspira copii talentaţi să i se alăture în fascinanta aventură din lumea muzicii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite