Eleva de 15 ani care face performanţă simultan la canto, pian şi chitară. „Când cânt, nu mai văd nimic în jur“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yasemin Biliktan Foto: Valentin Trufaşu
Yasemin Biliktan Foto: Valentin Trufaşu

Yasemin Biliktan (15 ani), elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza“ din Galaţi, este unul dintre copiii minune ai României şi una dintre revelaţiile Şcolii de Arte din Galaţi. Pe jumătate turcoaică după tată, Yasemin s-a mutat acum cinci ani la Galaţi şi a absolvit deja secţia de canto a instituţiei de cultură, fiind în prezent în anul III la secţiile de chitară şi pian.

Yasemin cântă cu vocea din clasa I şi nu se vede făcând nimic altceva. „Cântam prin casă, în faţa oglinzii. Mă relaxează. Când cânt, intru într-o lume a mea, nu mai văd nimic în jur“, îşi aminteşte adolescenta cum a început totul. Acum cinci ani s-a mutat cu familia de la Bucureşti la Galaţi şi s-a îndrăgostit imediat de oraş.

Mama ei a încercat să o convingă să cânte la pian, dar după entuziasmul de început, Yasemin nu a mai dorit să continue pentru că i se părea mult prea greu. De fapt, îi era greu să cânte doar după partitură, pentru că multe melodii clasice au fost compuse astfel, ceea ce o împiedica să interpreteze melodii şi cu vocea, marea sa pasiune.

Nu a scăpat de insistenţele mamei, astfel că s-a înscris la Şcoala de Arte din Galaţi, unde era deja elevă la clasa de canto, iar pianul i-a intrat într-un final la suflet. A învăţat că această abilitate se formează şi mai ales se menţine prin perseverenţă şi multă muncă. Tânăra artistă exersează zilnic la pian, combinând interpretarea melodiilor cu reprezentarea muzical-auditivă şi auzul intern. La Yasemin totul este de două ori mai greu decât la un interpret simplu, pentru că ea trebuie să îşi coordoneze perfect vocea cu interpretarea la pian, altfel vor apărea imediat greşeli de ritm, tempou şi intonaţie.

A reuşit în timp să depăşească dificultăţile ce ţineau de interpretarea partiturilor muzicale, mai ales a celor care erau doar clasice, şi a învăţat să îşi mişte natural degetele pe claviatura pianului, astfel încât să nu aibă permanent un control vizual asupra acestora. Este ceea ce se numeşte orientare tactilă, o abilitate ce se formează prin sute de ore de exerciţiu la pian, un lucru care nu este la îndemâna oricui.

Nu a fost suficient pentru tânăra artistă, care studiază acum şi chitara tot la Şcoala de Arte, cu intenţia declarată de a se  acompania singură în timpul recitalurilor pe care le susţine. A realizat că este mult mai solicitant să cânte la chitară decât la pian, dar nu s-a descurajat. Dincolo de exerciţiile pe care le face zilnic pentru întărirea degetelor, Yasemin a deprins şi poziţionarea corectă a acestora pe corzile chitarei, iar acum se poate acompania singură în spectacolele pe care le susţine.

O obişnuită a podiumurilor de premiere la canto

Este suficient să o asculţi pentru a realiza că a stabilit o relaţie cu chitara, care a devenit o extensie a ei, prin care transmite publicului sunetele pe care şi le doreşte. Ca să poată face faţă programului extrem de încărcat, adolescenta şi-a stabilit un program foarte riguros, ce presupune exerciţii zilnice de canto, dar şi la cele două instrumente muzicale.

Fără ele, la un moment dat s-ar plafona, pierzându-şi abilitatea de a schimba acordurile muzicale, care a adus-o la acest nivel. Pentru a putea îmbina vocea cu pianul, dar şi cu chitara, profesorul său de chitară de la Şcoala de Arte a reuşit să transpună  mai multe melodii, astfel încât Yasemin să le poată cânta cu vocea, acompaniindu-se singură atât la pian, cât şi la chitară.Tânăra artistă cântă extraordinar cu vocea, cea mai bună dovadă fiind pleiada de premii pe care le-a obţinut în ultimii ani la canto. A urcat pe podium la numeroase competiţii, pe lista festivalurilor şi concursurilor de canto unde a punctat regăsindu-se concursul „Lumea copilăriei“ (Râşnov,) - trofeul grupei, festivalul „Duelul mini vedetelor“ (Codlea-2017) - locul al doilea, „Crissmusic festival“ (Galaţi-2017) - locul  întâi, concursul „Portativul primăverii“ (Bârlad-2017) - locul al doilea şi „Romanian kids music awards“ (2018), unde şi-a adjudecat trofeul VP Art Music Show VP.

Yasemin Biliktan 2

„Am spus-o de mai multe ori că eu sunt unul dintre cei mai mari fani ai vocii ei. Este foarte serioasă în tot ceea ce face, un aspect foarte important în cariera unui artist, pentru că sunt şi mulţi copii talentaţi, dar pe care nu te poţi baza. Este şi foarte modestă şi eu am spus întotdeauna că modestia este direct proporţională cu valoarea“, ne face o scurtă descriere a talentului Yaseminei profesorul său de chitară de la Şcoala de Arte, Mihai Susma. Ce impresionează este naturaleţea cu care adolescenta se prezintă pe scenă. Totul vine fără efort, iar în vocea ei se simte mereu bucuria de a cânta.

Cântăreaţă şi medic stomatolog

Yasemin este o prezenţă constantă în trupa Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ din Galaţi la toate recitalurile şi reprezentaţiile pe care aceasta le susţine. Pentru ea, paradoxal, cele mai mari emoţii sunt înainte să urce pe scenă. Odată ce apare în faţa publicului, este „acasă“, în lumea ei, transpunând şi publicul  în mirajul melodiilor pe care le cântă.

Cu toate că şi-a dorit foarte mult să cânte la chitară, tânăra artistă a început să acuze dureri din ce în ce mai mari ale degetelor, deoarece corzile instrumentului muzical nu sunt pentru oricine şi nu a fost departe de a renunţa. Ca să poată continua, profesorul său de chitară a schimbat corzile cu unele mai subţiri, iar acum repetă zilnic cel puţin câteva zeci de minute. „Este foarte important ca şi instrumentul să fie prietenos. Dacă nu se întâmplă acest lucru, copiii vor renunţa la chitară.

Mulţi părinţi îşi amintesc că au o chitară veche pe undeva prin casă şi vor să le-o dea copiilor ca să cânte cu ea. La astfel de instrumente nici eu nu aş putea să cânt şi atunci se explică de mulţi copiii vor să renunţe la chitară înainte să descopere cât sunt de talentaţi“, punctează Mihai Susma. Yasemin performează la fel de bine şi la şcoală, materiile ei preferate fiind matematica şi româna.

Şi-a trecut în cont până acum concursul de matematică „Cristian S. Calude“ şi „Cangurul matematician“ şi îşi doreşte ca, pe viitor, în paralel cu cariera de artist să profeseze şi ca medic stomatolog. „Îmi place mult această profesie, e un alt mod de a vindeca oamenii şi nu este atât de mult sânge ca în alte specializări din medicină“, ne mărturiseşte cu o notă de umor Yasemin. Speră ca prin apariţiile sale pe scenă şi interpretările la pian şi chitară să inspire şi alţi tineri ca să îşi urmeze pasiunile şi să nu renunţe la ele chiar dacă vor întâmpina dificultăţi financiare la un moment dat.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite