DSP Galaţi cere carantinarea unei zone din Tecuci după înregistrarea a 8 cazuri de infectare cu COVID-19. Primăria refuză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Medicii epidemiologi au trimis o adresă Prefecturii Galaţi, prin care cer instituirea carantinei pe o zonă ce cuprinde opt străzi din municipiul Tecuci. În ultimele zile au fost diagnosticate 8 persoane cu COVID-19, iar 25 de persoane au fost plasate în izolare la domiciliu.

Situaţie îngrijorătoare la Tecuci. În intervalul 2-14 mai, în oraş au fost înregistrate 8 cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar contacţii bolnavilor, fiind vorba de 25 de persoane, au fost plasaţi în izolare la domiciliu.

Ca urmare, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a cerut Prefecturii instituirea carantinei în zona ce cuprinde străzile Vasile Lupu, Mălureni, 1 Decembrie 1918, Unirii, Salcâmului, Fundătura Vasile Lupu şi Ştefan cel Mare din municipiul Tecuci.

La rândul său, prefectul a cerut un punct de vedere Primăriei din Tecuci în legătură cu situaţia existentă în municipiu, dar reprezentanţii administraţiei locale consideră că, cel puţin la acest moment, nu este necesară adoptarea unei măsuri atât de drastice în zona amintită.

Vineri, 15 mai, a avut loc o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Tecuci, în cadrul căreia au fost adoptate noi măsuri în scopul prevenirii şi limitării îmbolnăvirilor cu noul coronavirus (COVID-19), care vor fi valabile pe perioada stării de alertă.

Acestea sunt următoarele:

– Achiziţia de substanţe pentru executarea dezinfecţiei străzilor, trotuarelor şi mobilierului stradal din municipiul Tecuci;

– Achiziţia de materiale dezinfectante pentru suprafeţe, materiale de protecţie individuală şi instrumente de măsurare a temperaturii corporale;

– Interzicerea până la data de 1 iunie 2020 a staţionării persoanelor în parcurile din municipiul Tecuci;

– Accesul în incinta Cimitirelor din municipiul Tecuci este permis doar pentru executarea unor activităţi de strictă necesitate;

– Este obligatorie purtarea corectă a măştii (cu nasul şi gura acoperite), în spaţiile închise, în mijloacele de transport în comun dar şi în timpul deplasării pe străzi, alei şi trotuare;

– Instituţiile publice şi operatorii economici, care desfăşoară activităţi comerciale / de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor, vor urmări asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană / client şi o distanţă minimă de 2 m între persoane;

– Poliţia Locală va transmite, periodic, mesaje preînregistrate referitoare la măsurile ce trebuie respectate, cu frecvenţă mai mare pe străzile unde s-au înregistrat cazuri de îmbolnăviri;

– Orice întrunire în spaţii deschise este interzisă;

– Poliţia Municipală, în colaborare cu UAT Tecuci – Compartimentul monitorizare serviciu public de transport public local, vor intensifică controalele asupra modului de desfăşurare a transportului în comun şi a activităţii de taximetrie;

– Vor fi monitorizate activităţile desfăşurate în pieţele agroalimentare şi industriale din municipiul Tecuci;

– Vor fi menţinute în funcţiune spaţiile de carantină din municipiul Tecuci, situate în str. Cuza Voda nr. 104A şi la Motelul Coral din str. Tecuciul Nou, nr. 127.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite