Drepturile consumatorilor de energie termică, încălcate de operatorii de repartitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operatorii vor fi obligaţi să contorizeze toate suprafeţele comune unde poate ajunge căldura. Foto: Adevărul
Operatorii vor fi obligaţi să contorizeze toate suprafeţele comune unde poate ajunge căldura. Foto: Adevărul

Un raport făcut de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi scoate la iveală o serie de nereguli contatate în respectarea drepturilor consumatorilor de energie termică.

Cele mai multe se referă la modul în care cei patru operatori economici care se ocupă de montarea şi exploatarea repartitoarelor din apartamentele gălăţenilor repartizează consumurile de energie termică între consumatorii din imobile de tip condominiu.

„La controlul efectuat prin sondaj la un bloc cu trei scări cuprinzând 90 de apartamente, din care aproape jumătate nebranşate la agentul termic, s-au constatat costuri comune calculate neproporţional cu suprafaţa deţinută de fiecare apartament în condominiu. Practic, pentru apartamentele cu centrale termice proprii, suprafaţa înscrisă era mult mai mică decât cea reală, aproape la jumătate dincea reală", spune comisarul şef Aurel Panfile, şeful CJPC Galaţi.

Alte nereguli au fost constatate şi la modalitatea de stabilire a „suprafeţelor echivalent termic" - aşa-numitele SET-uri, care de multe ori au dat costuri-consum diferite în cazul apartamentelor identice. Tocmai de aceea, CJPC Galaţi a dispus celor patru agenţi economici inverntarierea tuturor acestor suprafeţe şi montarea repartitoarelor aferente lor.

„Dacă cei de la Elsaco Brunata au inventariat peste 60% din branţamente pentru care prestează servicii, cei de la Heat Energy Services au inventariat doar un singur SET, dar nu a montat niciun repartitor comun", a mai spus Aurel Panfile, care a adăugat că ceilalţi doi operatori (Techem Energy Services şi ISTA) au realizat cam 20% din inventarieri.

Nereguli s-au constatat şi aplicarea factorilor de conversie pentru apartamente de acelaşi tip. Amenzile aplicate de CJPC Galaţi depăşesc suma de 18.000 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite