Drama zguduitoare a „părintelui” primului submarin românesc. Umilit de bolşevici, a murit de foame în puşcărie

Drama zguduitoare a „părintelui” primului submarin românesc. Umilit de bolşevici, a murit de foame în puşcărie

Amiralul Koslinski şi NMS Delfinul FOTO Muzeul de Istorie al României

Amiralul Gheorghe Koslinski a fost secretar de stat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Provenea dintr-o familie cu lungă tradiţie militară şi avea studii în Franţa şi Italia. Timp de patru ani a fost adjutant al Regelui Ferdinand.

Amiralul Gheorghe Em. Koslinski, considerat de istorici „părintele” programului pe bază căruia România a avut primul submarin din întreaga ei istorie, nu s-a bucurat, aşa cum ar fi trebuit, de meritele sale incontestabile. El a avut uriaşul ghinion să intre în colimatorul puterii boşevice instaurate în România după Al Doilea Război Mondial, fiind trimis în temniţă pentru fapte pur şi simplu închipuite.

Gheorghe Em. Koslinski s-a născut la Galaţi, în 1889, într-o familie de veche tradiţie militară şi a absolvit prestigiosul liceu „Vasile Alecsandri”, apoi Şcoala Militară din Iaşi, pentru ca în 1906 să fie trimis la Şcoala Navală din Brest. Termină printre primii prestigioasa şcoală militară francez, în 1908, an în care, cu gradul de sublocotenent, continuă, tot în Franţa, cursurile Şcolii de aplicaţie, fiind ambarcat pe nava „Du Guay Trouin”.

Se întoarce definitiv în ţară în 1910. La scurtă vreme, face o călătorie în câteva porturi italiene (1911), unde studiază noile tipuri de nave torpiloare. În 1912, locotenent fiind, este îmbarcat pe crucişătorul „Elisabeta” (pe care chiar tatăl său îl adusese din Anglia, în anul 1888) cu care va executa o misiune la Constantinopol.

În anul 1913 este numit la comanda vedetei fluviale „Valter Mărăcineanu”, iar în 1916 (deja) căpitanul Gheorghe Koslinski participă la războiul pentru întregirea neamului. O face în calitate de comandant al portului Cernavodă, apoi în fruntea unui detaşament de infanterie marină cu care acţionează în zona Dunării – între Pietroşani şi Giurgiu  – şi ca ofiţer cu tragerile indirecte în Statul major al flotei române de operaţii de sub comanda comandorului Scodrea (1917-1918).

Potrivit  lui Niculae Koslinski (în volumul „Familia Koslinski din România, extras din Arhiva Genealogică”, Iaşi, 1996) Gheorghe Koslinski avea o ascendenţă remarcabilă.

Tatăl său, Emanoil Koslinski, fusese comandantul Marinei Militare a României, iar mama acestuia, Alexandrina (Didina) Lahovary, era fiica lui Gheorghe Lahovary (preşedinte al Curţii de Conturi, director al Poştelor) şi a Anei Cocorăscu (din familia istorică a Cocorăştilor).

„Părintele” NMS Delfinul

Pe fondul dezvoltării noilor tehnici militare, după război este trimis în Franţa (1920), unde se specializează în arma submarină, al cărei promotor va fi în marina română.

Revenit în ţară, îndeplineşte funcţia de adjutant al regelui Ferdinand (1922-1926) şi preşedinte al Comisiei de supraveghere a construcţiei primului submarin românesc, celebrul „NMS Delfinul” la şantierele din Fiume (pe atunci, port italian, astăzi portul croat Rjeka).

Submarinul NMS Delfinul în anul 1952 FOTO Arhiva Muzeului de Istorie al României

Este avansat la gradul de comandor (în 1929) şi i se încredinţează comanda escadrilei de distrugătoare (1933-1935), cea mai importantă unitate a marinei militare, în care avea să introducă manevra tactică pe bază de cinematică.

Pe 31 martie 1938 este înaintat la gradul de contraamiral şi i se încredinţează comanda Diviziei de Dunăre, pentru ca din octombrie 1940 până în ianuarie 1941 să fie numit în postul de subsecretar de stat pentru Marină, post în care rămâne până la 27 ianuarie 1941, când, din motive de sănătate, părăseşte cariera militară.

Ulterior, este comisar al Guvernului pe lângă Şantierele navale Galaţi (1943-1945). Avansat la gradul de viceamiral în rezervă, la 8 iunie 1945, rămâne în serviciu la Şantierele navale până în 1946, când este pensionat definitiv, la vârsta de 57 de ani.

Bolşevicii îl numesc „duşman al poporului”

Cu toate că erau toate condiţiile ca Gheorghe Koslinski să aibă o bătrâneţe liniştită,  lucrurile aveau să se complice foarte mult după instaurarea puterii bolşevice în România. Ca fost demnitar (pentru o scurtă vreme, de altfel, când a avut atribuţiuni eminamente tehnice, nicidecum politice) în guvernul Antonescu, este arestat în anul 1948 şi condamnat la doi ani închisoare.

Gheorghe Koslinski (stânga) şi unul dintre fii lui, în 1938 FOTO arhiva Bibliotecii VA Urechia

După cum notează Constantin D. Nicolescu (în lucrarea „Calvarul neamului românesc după 23 august 1944”, Editura Polirom, 1993), există mai mulţi martori care afirmă că amiralul a murit pur şi simplu de foame în teribila închisoare de la Aiud.

„Kossu, cum i se spunea, ajunsese, din cauza imposibilităţii de a mânca arpacaşul ignobil ce ni se servea, într-un hal de slăbiciune groaznică. Cu mari eforturi sufleteşti, reuşise să-şi înfrâneze repulsiunea ce avea de a se prezenta în faţa medicului şi obţinuse astfel săptămânal câte o linguriţă de sirop tonic”, se consemnează în amintita lucrare.

„Bietul Kossu slăbea din ce în ce mai mult şi atunci camarazii lui de celulă, revoltaţi de starea în care ajunsese, au reuşit să-l convingă să se ducă la viitoarea vizită medicală complet dezbrăcat, acoperit numai cu un macferlan. Pentru mai multă siguranţă, ca lucrurile să se desfăşoare aşa cum se plănuise, urma să fie însoţit de un camarad, căci altfel Kossu, cu delicateţea sa sufletească, ar fi renunţat să execute hotărârea ce se luase”, continuă mărturia.

„Când, ajuns în faţa medicului care, cu nasul în registru, îl întrebă ca de obicei ce are, Kossu, încurajat de camaradul său, nu a răspuns nimic, ci şi-a dezbrăcat numai macferlanul, rămânând în faţa medicului în pielea goală. Şi când surprins că nu a primit nici un răspuns, medicul a ridicat ochii din registru şi a văzut fantoma ce stătea în faţa sa, s-a speriat de halul de slăbiciune în care se afla Kossu şi s-a îndurat să-l bage în infirmerie”, se mai afimă în lucrarea menţionată.

Din păcate, a reuşit să mai supravieţuiască doar zece zile în infirmerie închisorii. Pe 30 aprilie 1950, amiralul Gheorghe Em. Koslinski îşi dădea ultima suflare, pe un pat de scânduri aspre. Avea doar 61 de ani şi, în mod normal, ar fi trebuit să fie cinstit ca un erou al neamului, însă a fost îngropat în cimitirul închisorii, fără niciun fel de ceremonie. Memoria i-a fost reabilitată de-abia după 1989, în urma insistenţelor familiei.

Vă mai recomandăm şi:

Ororile colectivizării. Revolta din satul liderului bolşevic Gheorghe Apostol: „Ne-au luat pământul, s-au îmbătat ca porcii şi se bulgăreau cu brânză!”

Cine a fost Maromet, torţionarul înspăimântător pomenit în faimosul cântec de puşcărie „La Chilia-n port“

Cine a fost „Satana Roşie“, cel mai cumplit şi inventiv torţionar din puşcăriile comuniste româneşti. Tortura cu predilecţie intelectuali şi preoţi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: