Dosarul de corupţie de la Autoritatea Rutieră se îndreaptă, prin „strategii juridice”, spre prescrierea faptelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cei patru ani de procese magistraţii nu au reuşit să ajungă la un verdict, dintre cele 29 de termene de până acum, doar la patru întâmplându-se ceva concret. În rest, o sumedenie de tertipuri pentru ca inculpata Daniela Dobrilă (fostă directoare în structura ARR central) să „lungească boala”.

Unul dintre cele mai controversate dosare de corupţie de la Galaţi, cel legat de falsificarea unor dosare de licitaţie pentru trasee de transport public intrajudeţean, se apropie rapid de termenul de prescriere a faptelor, după ce procesul aflat pe rolul Tribunalului Galaţi a ajuns la al 30-lea termen fără să se întâmple, practic, nimic.

De la trimiterea în judecată din iunie 2016 au fost nu mai puţin de 29 de termene de judecată, iar la doar patru dintre acestea s-a întâmplat ceva concret, în sensul audierii unor persoane sau a administrării unor probe. În rest, după cum se poate constata de pe portalul instanţei, s-au dat amânări peste amânări, din cele mai năstruşnice moduri.

Fie s-au cerut expertize absurde, fie s-au cerut anularea unor probe (pe motive închipuite, cu scopul evident de a bloca procesul), fie, pur şi simplu, avocatul inculpatei Daniela Dobrilă nu s-a prezentat. Deci s-a dat un nou termen.

Vă reamintim că în 16 iunie 2016, procurorii DNA Galaţi au trimis-o în judecată pe Daniela Dobrilă, la data faptelor director al Direcţiei Licenţiere şi Autorizare din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR), pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Conform unui comunicat al DNA, în perioada noiembrie - decembrie 2013, în cadrul programului de transport călători în judeţul Galaţi aferent anilor 2014 - 2019, Daniela Dobrilă, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a dispus şi a realizat o comunicare către baza de date a Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI) din care rezulta faptul că un operator de transport avea o vechime neîntreruptă de 64 luni în deţinerea licenţelor pe traseele Galaţi - Cişmele şi Galaţi - Fântânele.

„În realitate, firma respectivă avea o vechime mult mai mică, de numai 28 de luni. Comunicarea respectivă a fost intermediată tehnic de un subaltern. Faţă de acesta, inculpata s-a prevalat de ascendentul ierarhic profesional conferit de funcţia ei superioară şi l-a indus în eroare în scopul menţionat mai sus. Acest lucru l-a ajutat pe operatorul de transport să câştige licitaţia privind cele două trasee amintite”, susţin procurorii.

DNA precizează că, prin demersurile abuzive ale acesteia, a fost obţinut un folos necuvenit pentru operatorul de transport care a şi câştigat licenţele pentru cele două trasee concomitent cu vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale celeilalte participante la licitaţie.

„În acelaşi context, în ianuarie 2013, inculpata Dobrilă, la solicitarea aceluiaşi operator de transport, a întocmit şi semnat o adeverinţă în cuprinsul căreia a atestat în mod necorespunzător adevărului, faptul că firma respectivă avea la momentul respectiv o perioadă de deţinere neîntreruptă a licenţelor pe traseele Galaţi - Cişmele şi Galaţi - Fântânele de 54 luni şi 15 zile, în condiţiile în care, în mod real, firma respectivă avea o vechime neîntreruptă mult mai mică. În acest sens, Daniela Dobrilă l-a determinat, prin inducere în eroare, pe un subordonat să semneze fără vinovăţie adeverinţa respectivă, document care apoi, în baza circuitului intern reglementat la nivelul instituţiei, a fost semnat în aceleaşi condiţii şi de alte persoane din conducerea ARR”, se arată în comunicat.

Ulterior, în cursul anului 2013, au constatat anchetatorii, operatorul de transport s-a prevalat de acest document în cadrul unor proceduri administrative şi juridice în scopul obţinerii atribuirii aceloraşi două trasee în cadrul programului de transport aferent anilor 2014 - 2019.

Dosarul a fost de la bun început controversat, iar Tribunalele din Bucureşti şi Galaţi au încercat să-şi paseze unul altuia responsabilitatea judecării cauzei. Conflictul dintre cele două instanţe a fost mediat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă doar acest lucru a întârzia judecata cu aproape un an.

În 6 mai 2014, Daniela Dobrilă a mai fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie pentru infracţiuni comise tot în legătură cu atribuţiile sale de serviciu. În acest dosar, finalizat la prima instanţă, a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite