Dosare penale pentru comercianţii ilegali de petarde şi deţinătorii fără drept de materiale explozive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii gălăţeni au descoperit la locuinţa unui gălăţean mii de petarde, dar şi cartuşe de calibrul 8 mm. O persoană fizică şi o societate comercială sunt cercetate penal, după ce puseseră la vânzare, fără drept, sute de petarde şi 125 de kilograme de articole pirotehnice.

Pe 22 decembrie, poliţiştii din comuna Umbrăreşti au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 27 ani, care deţinea  3.000 de petarde clasa I şi 89 cartuşe, de calibrul 8 mm, pentru armă neletală. 

Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi  nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Cartuşele şi articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

O zi mai târziu, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat pe strada Calea Prutului din Galaţi un bărbat de 44 ani, ce intenţiona să comercializeze fără drept articole pirotehnice în greutate totală de 125 de kilograme din categoriile F2 şi F3. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi au ridicat întreaga cantitate în vederea continuării cercetărilor.

Pe 24 decembrie, poliţiştii din comuna Pechea au efectuat un control la o societate comercială din localitate , pentru a verifica  modul în care sunt respectate  prevederile legale privind regimul materiilor explozive, ocazie cu care în incinta magazinului, pe un raft al unei vitrine, au fost găsite 960 petarde, clasa a II-a şi 8 petarde, clasa a III-a. Oamenii legii îl cercetează acum pe patronul firmei pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi au ridicat petardele în vederea continuării anchetei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite