Doi specialişti de la Observatorul Astronomic din Galaţi au descoperit un asteroid nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asteroidul ar avea diametru 2,5 km. Foto: Adevărul
Asteroidul ar avea diametru 2,5 km. Foto: Adevărul

Este pentru prima dată când un asteroid este descoperit dintr-un observator astronomic din România, fiind o realizare integral românească.

Asteroidul a fost descoperit pe teritoriul constelaţiei Taurul şi a primit denumirea 2013 UX11. El a fost văzut în imaginile făcute cu telescopul principal al Observatorului Astronomic din Galaţi. Imediat au fost raportate primele poziţii (coordonate cereşti) ale noului asteroid către Minor Planet Center. Pentru a contribui la o determinare a orbitei asteroidului, acesta a fost reobservat şi în alte două nopţi. De asemenea, la cererea noastră, asteroidul a fost observat şi de către un alt observator astronomic din Marea Britanie”, a declarat muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din Galaţi.

În urma analizei observaţiilor, Minor Planet Center a determinat că 2013 UX11 este un asteroid din Centura Principală de Asteroizi, care se găseşte între orbitele planetelor Marte şi Jupiter; în acelaşi timp, a fost calculată şi perioada de rotaţie a asteroidului în jurul Soarelui, aceasta fiind de aproximativ 4.2 ani tereştri.

De asemenea, a fost estimată şi dimensiunea noului asteroid, acesta având un diametru de aproximativ 2 - 2.5 kilometri.

„Ne bucurăm că am reuşit această premieră naţională, să descoperim un asteroid de la Galaţi! Este o realizare importantă pentru instituţia noastră, meritul principal fiind al specialiştilor din cadrul Observatorului Astronomic, care au desfăşurat, în multe nopţi, activităţile de monitorizare şi fotografiere a boltei cereşti”, a adăugat Emil Strungă, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi a început monitorizarea asteroizilor în luna august 2011. Până în prezent, au fost observate peste 1.100 de obiecte (asteroizi, comete şi planete pitice), fiind raportate peste 10.000 de poziţii (perechi de coordonate cereşti) ale acestora către Minor Planet Center. Astfel, Observatorul Astronomic din Galaţi este în prezent cel mai activ observator astronomic din România, pe locul opt în Europa şi în top 40 mondial (din peste 1.800 de observatoare) din punct de vedere al observaţiilor asupra asteroizilor şi cometelor.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite