Doi gălăţeni şi-au pus capăt zilelor în week-end

Doi gălăţeni şi-au pus capăt zilelor în week-end

A fost un week-end al depresiilor

Un băiat de 19 ani din Galaţi s-a spânzurat sâmbătă dimineaţă în apartamentul părinţilor săi, lăsând un bilet de adio prin care punea acest gest pe seama singurătăţii. De asemenea, un bărbat de 35 de ani din Buciumeni s-a sinucis duminică, după ce a băut insecticid.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sfârşit sinistru de săptămână la Galaţi. Doi oameni tineri s-au sinucis din motive nu foarte clare.

Mai întâi, tragedia a lovit familia gălăţeanului Tiberiu-Daniel, de 19 ani, din Micro 39. Apoi, peste mai puţin de 24 de ore, o altă familie, din comuna Buciumeni, avea să treacă prin clipe de coşmar.

La 19 a renunţat la viaţă

Trupul băiatului de 19 ani din Galaţi a fost găsit - în noaptea de vineri spre sâmbătă - atârnând de o sfoară agăţată într-un cui bătut în uşa apartamentului.

Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi confirmă: „La faţa locului au fost găsite două bilete de adio, prin care victima îşi exprima părerea de rău asupra modului în care a ales să se despartă de această lume şi în care îşi cerea iertare pentru gestul său".

În cele două bilete, datate 8 ianuarie, ora 7 dimineaţa, tânărul explică gestul prin faptul că se simţea ˝prea singur˝.

Ultimul pahar

Şi ziua de duminică a fost la fel de neagră. Grijile şi necazurile l-au biruit se pare pe un bărbat de 35 de ani, din Buciumeni. Omul a fost găsit mort după ce a băut insecticid.

„Victima ingerase Furadan, în cauză desfăşurându-se cercetări pentru determinarea cu exactitate a cauzelor morţii", declară Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.

Cele două victime vor fi duse pe ultimul drum doar de familie. Conform credinţei ortodoxe, csinucigaţii nu au dreptul la slujbe de înmormântare.


citeste totul despre: