Doctorul care a refuzat şpaga pentru că era prea mică, către soţia pacientului: „Interesează-te cât se dă, nu-mi veni cu de-astea”

Doctorul care a refuzat şpaga pentru că era prea mică, către soţia pacientului: „Interesează-te cât se dă, nu-mi veni cu de-astea”

Medicul Ţuţa, în timp ce era dus în faţa judecătorilor. Foto: Viaţa Liberă

Urologul Dumitru Ţuţa a fost reţinut joi de procurori, iar judecătorii i-au emis mandat de arest la domiciliul pentru luare de mită. Medicul gălăţean este acuzat că a cerut bani pentru a opera un pacient din Tulcea, altfel urmând să-l trimită la alt spital.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cazul de corupţie al medicului urolog Dumitru Ţuţea, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, scoate la lumină detalii interesante despre sistemul de şpăgi din spitale.

Din faptul că soţia unui pacient care trebuie operat este sfătuită de doctor (după ce acesta a refuzat mita de 300 de lei, pe motiv că era prea mică), să se intereseze prin spital "cât se dă”, se  poate desprinde concluzia că la mijloc există un sistem de complictăţi şi duplicităţi şi că „promovarea” printre pacienţi a „mercurialului şpăgii” este în sarcina mai multor persoane din corpul medical, posibil asistente.

Iată cum povesteşte întâmplarea femeia, mamă a doi copii, dintr-un sat tulcean din apropiere de Galaţi: „M-am dus la cabinetului medicului (N.R.: Dumitru Ţuţa) şi am vrut să-i dau 300 de lei pentru operaţia soţului meu. Când a văzut banii, doctorul mi-a spus că nici nu se discută. M-a ameninţat că mi-l trimite la Tulcea pentru operaţie. Speriată, am început să plâng. Printre lacrimi, i-am spus că sunt o simplă femeie de la ţară, că am doi copii de crescut. L-am întrebat câţi bani vrea, dar nu mi-a spus o sumă exactă, ci doar să mă interesez".

Conducerea spitalui a ajutat-o pe femeie să-l denunţe pe medic

Foarte interesant este că denunţul a fost făcut de femeie la sugestia unor rude, dar cu spijinul conducerii spitalului din Galaţi, la care aceasta a intrat în audienţă.

„Am insistat la secretariat să intru la doamna directoare. Între timp, a venit şi juristul. Le-am spus şi lor ce mi-a cerut medicul. Atunci, mi-au dat şi am scris o plângere, dar nu am scris cu cuvintele mele de la ţară. Domnul jurist m-a învăţat să scriu altfel, cu alte cuvinte. După asta am plecat să prind bacul (N.R.: nava care face curse peste Dunăre)”, povesteşte femeia.

Este de remarcat că plângerea a fost transmisă la Poliţie chiar de către conducerea spitalului, lucru demn de toată aprecierea, care arată că există speranţă că fenomenul corupţiei va fi eradicat cândva din spitale.

Chiar înainte să se urce pe bac, femeia s-a pomenit sunată de la Poliţie şi invitată pentru organizarea flagrantului. Banii au fost marcaţi şi puşi într-un plic, iar a doua zi aceasta s-a prezentat cu ei la cabinetul medicului Ţuţa.

„M-a întâmpinat spunându-mi că l-am trezit. I-am zis că am venit să-i aduc banii (N.R.: 1.000 de lei), de care am făcut rost după ce am vândut calul şi căruţa. Râzând, doctorul Ţuţa mi-a spus că mai bine îi aduceam lui calul să-l călărească. Nu pot spune că mi-a cerut banii, dar nici nu i-a refuzat, ca prima oară, când erau numai 300 de lei. I-am lăsat plicul cu bani pe birou şi am ieşit", povesteşte femeia.

Procurorii au intrat imediat în cabinet

La nici un minut după ce plicul cu bani marcaţi a fost lăsat în cabinet, medicul Dumitru Ţuţa a fost reţinut de procurori, iniţial pentru 24 de ore.

După analizarea probelor la solicitarea de arestarea preventivă formulată de procurori, judecătorii de la Tribunalul Galaţi au hotărât arestul la domiciliu al medicului Ţuţa, pentru 30 de zile.

"Să lăsăm instanţa să îşi spună cuvântul. Nu spun nici că sunt vinovat, nici că sunt nevinovat, deşi ştiu adevărul", a declarat medicul urolog, în timp ce era dus încătuşat în Palatul de Justiţie.

Este de remarcat că până la pronunţarea unei sentinţe, medicul beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie şi va rămâne angajatul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. Desigur, dacă nu cumva Colegiul Medicilor nu va decide să-i suspende dreptul de liberă practică.

Conducerea spitalul s-a delimitat de faptele doctorului Ţuţa fiind, după cum arătam, parte în mecanismul de denunţ.

„Este regretabil ce s-a întâmplat. Tot ce pot să spun este că noi încercăm să respectăm demnitatea umană şi legile ţării”, a declarat dr. Mihaela Debita, managerul unităţii sanitare gălăţene.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările