Din Londra la Sarinasuf. Povestea învăţătoarei care predă simultan la trei clase
0
Confruntată cu situaţia de a le preda simultan copiilor din Sarinasuf, învăţătoarea Alexandra Mitrică a găsit câteva tehnici care să-i ţină pe toţi atenţi şi angajaţi la ore, dar şi care să le sporească interesul pentru lectură, pentru natură şi, nu în ultimul rând, pentru sănătatea lor emoţională.
Alexandra Mitrică (34 de ani) este unul dintre miile de tineri români care, în urmă cu câţiva ani, a hotărât să ia drumul străinătăţii, în căutarea unei vieţi mai bune. A renunţat la jobul pe care îl avea în Bucureşti şi a plecat la Londra, unde timp de patru ani a coordonat două echipe, în calitate de manager la cea mai mare firmă de avocatură din lume pe servicii de imigrări.
În scurt timp, a realizat că ceea ce face nu i se potriveşte, mai ales după ce a fost la un pas de extenuare fizică şi psihică. A demisionat şi s-a angajat la un ONG care se ocupă de victimele violenţei domestice şi ale sclaviei moderne, unde a activat alţi doi ani. Viaţa în Capitala britanică a învăţat-o că degeaba câştigi mulţi bani dacă nu ai timpul şi energia să te bucuri de ei şi, mai ales, satisfacţia sufletească pentru ceea ce faci.
A revenit în ţară şi a hotărât să se înscrie la un program de masterat, de doi ani, pentru a se califica în învăţământ. În paralel, a urmat şi cursurile intensive ale organizaţiei Teach for Romania, la finalul cărora a ales un post de învăţătoare în Sarinasuf, unul dintre cele mai sărace sate din comuna Murighiol, Tulcea. „Prietenilor şi rudelor nu le-a venit să creadă că fac aşa ceva. Când le spun de unde am venit, şi oamenii din Murighiol mă întreabă de ce fac asta şi se uită puţin ciudat la mine. Londra nu mai era un loc unde să stau, iar la revenirea în ţară mi-a fost foarte clar că nici în Bucureşti nu mai puteam locui. E vorba de aglomeraţie, de poluare. Tânjeam după un pic de linişte şi după un loc unde să simt că munca mea are un impact vizibil“, explică tânăra.
Face învăţare prin joacă şi educaţie psiho-emoţională
În anii trecuţi, le-a predat adulţilor cu care lucra, dar nu avusese această experienţă şi cu copiii. Provocarea a fost şi mai mare, însă, când s-a văzut pusă în situaţia de a-şi ţine orele în regim simultan, un fapt des întâlnit în comunităţile mici, cum este şi cea de la Sarinasuf. Asta înseamnă că predă simultan la 11 copii de vârste diferite. „Este complicat, dar şi frumos. Am doi copii la clasa pregătitoare, patru la clasa întâi şi cinci la clasa a II-a. Faptul că le oferi copiilor un model, indiferent de circumstanţe, indiferent de cum predai şi câţi copii ai în clasă, ajută foarte mult. Îi formează într-un mod pe care nu ţi-l poţi imagina decât dacă îi vezi după mai mulţi ani“, spune Alexandra.
La început, fiind şi debutantă în învăţământ, mărturiseşte că i-a fost greu să ţină orele. Dar după câteva săptămâni a realizat că ceva trebuia să se schimbe, pentru că lucrurile nu mergeau aşa cum dorea. A început prin a schimba sistemul de predare: două ore le predă celor mai mici, apoi fae două ore cu toţi elevii, iar ultimele două ore le dedică celor mari. Rezultatele nu au întârziat să apară. „Când fac litere, îi învăţ şi pe cei mici literele de tipar, pentru că programa şcolară nu este foarte diferită. La orele pe care le ţin în comun cu cele trei clase, există şi partea de dezvoltare personală, unde lucrăm pe niveluri de înţelegere. Cei de la pregătitoare vor înţelege minimalist ce le spun, cei de la clasa întâi vor înţelege mai bine cum ne imaginăm anumite situaţii, ce poveşti ascultăm, iar cu cei de clasa a II-a pot deja să organizez dezbateri, să îi provoc mai mult.“
Câţiva dintre elevii Alexandrei FOTO arhiva personală
Joaca este principalul mobil prin care îi ajută pe elevii ei, astfel încât ei să nu sufere emoţional. De pildă, i-a învăţat pe micuţi să descopere emoţii, cărora apoi le dau nume. Dacă sunt furioşi sau supăraţi, învaţă împreună cum să se relaxeze, iar aceste metode le pot folosi în orice situaţie cu care se confruntă ulterior, nu numai la şcoală sau în familie. „Şcoala primară e baza. Dacă cunoştinţele pe care le primesc şi abilităţile pe care le deprind sunt bune, ei se vor întoarce la ele mai târziu, când vor avea nevoie“, spune tânăra.
Problemele de acasă se văd şi la clasă
Învăţătoarea pune accent, în primul rând, pe educaţia socio-emoţională, plecând de la premisa că micuţii, în special cei care provin din familii cu probleme, au nevoie de înţelegere şi de o abordare diferită. În acest fel, îi determină să înţeleagă mai bine problemele cu care se confruntă şi se foloseşte de tehnici psiho-pedagogice pentru a le vindeca traumele emoţionale, dar şi pentru a avea rezultate cu ei la clasă. „Lucrez ca să le redau încrederea în ei, dacă a fost zdruncinată. De pildă, în primele zile am avut două fetiţe care nu vorbeau cu mine. Mi-a luat ceva timp să mă conectez cu ele şi am făcut-o prin cântece. Încerc mereu să văd ce se întâmplă în sufletul fiecăruia. Unii nu-şi dau seama, dar cu puţină ghidare conştientizează ce se întâmplă cu ei“, spune Alexandra.
O parte dintre copiii pe care îi are în grijă provin din familii dezorganizate. Aceştia sunt crescuţi de bunici, care de multe ori sunt copleşiţi de cerinţele actuale ale şcolii. Violenţa domestică nu lipseşte din Sarinasuf şi are un efect negativ vizibil asupra copiilor. Pe acest fond apar blocajele emoţionale. „Un copil care vede acasă lucruri dure, poate foarte dure, va avea dificultăţi în a se exprima coerent. Am şi cazuri de copii puţin subnutriţi. Nu mănâncă suficient, li se face rău din această cauză şi sunt foarte firavi. Sunt dezechilibre la nivel fiziologic, de încredere în sine şi nu reuşesc să articuleze multe cuvinte.“
Micuţii s-au adaptat la noile condiţii de predare FOTO arhiva personală
Face de multe ori şi muncă de detectiv. Dacă sesizează că ceva este în neregulă cu un copil la şcoală, merge acasă la el pentru a înţelege exact mediul în care trăieşte. Mai mult, a vorbit cu primarul, cu asistentul comunitar şi cu asistentul social de la primărie pentru a-şi forma o imagine de ansamblu asupra comunităţii.
La şcoală face tot ceea ce ţine de ea pentru a le crea un mediu cât mai prietenos şi mai atractiv, astfel încât elevii să se poată exprima cât mai liber şi să se dezvolte armonios. Petrece foarte mult timp cu copiii în natură, după ce a descoperit un lucru surprinzător: „Deşi stau în Deltă şi se duc la pescuit cu părinţii, nu ştiu cum se numesc păsările şi nici copacii. Aşa am pornit în atelierele noastre de lectură. I-a captivat cartea «Descoperim păsările-n zbor, în deltă, cu Apolodor,», iar de acolo ne-am dus în alte şi alte poveşti. Aşa ne-am făcut un obicei să citim cel puţin zece minute în fiecare zi“.
Voluntari internaţionali la meditaţii cu copiii Deltei
Unul dintre proiectele sale de viitor este „Delta lecturii“: va crea un spaţiu de lectură unde copiii vor avea acces la cărţi potrivite vârstei lor. Vrea să-i implice pe elevi şi în jocuri educative, ţinând cont că mulţi dintre ei nu au jocuri acasă. De asemenea, a primit sprijin de la o editură care o ajută cu cărţi donate nu numai pentru şcoala unde predă, ci pentru toate cele trei şcoli din Murighiol, iar un ONG din Londra le oferă sprijin financiar pentru toate aceste proiecte.
Aşa se desfăşoară orele după izbucnirea pandemiei FOTO arhiva personală
Vrea să creeze şi un program de mentorat pentru copii, pornind de la faptul că mulţi elevi nu înţeleg întotdeauna cerinţele temelor pe care le primesc sau, pur şi simplu, au nevoie de îndrumări şi de modele pozitive care să îi inspire. Alexandra Mitrică a creat deja un suport online pentru teme, prin intermediul căruia mai mulţi voluntari se conectează şi îi ajută individual pe copii. Învăţătoarea a reuşit să mobilizeze voluntari de pe întregul continent european, din Marea Britanie, Spania, Olanda şi România.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
