Deţinuţii şi gardienii de la Penitenciarul Galaţi şi-au dat întâlnire pe terenul de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secvenţă din meciul de fotbal dintre deţinuţi şi gardieni Foto: Penitenciarul Galaţi
Secvenţă din meciul de fotbal dintre deţinuţi şi gardieni Foto: Penitenciarul Galaţi

Duminică, 17 decembrie 2017, în sala de sport a Colegiului Tehnic ”Aurel Vlaicu” s-a desfăşurat o competiţie sportivă  între echipa de fotbal a deţinuţilor din Penitenciarul Galaţi, echipa de fotbal a lucrătorilor din Penitenciarul Galaţi şi două echipe de fotbal formate din elevi ai colegiului gazdă.

Acţiunea a fost organizată de Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Galaţi cu sprijinul Asociaţiei pentru Monitorizare şi Protecţie Socială Galaţi, prin bunăvoinţa conducerii colegiului.

Finala mare a fost disputată între cele două echipe ale penitenciarului (echipa cadrelor şi echipa deţinuţilor), participanţii dând dovadă de fair-play.

Ineditul acestei competiţii sportive îl reprezintă meciul de fotbal desfăşurat, în premieră, între cadrele Penitenciarului Galaţi şi deţinuţii custodiaţi de penitenciar, o nouă ocazie de a demonstra că se pot depăşi prejudecăţi, consolidându-se astfel o relaţie de respect, disciplină şi fair-play, pe care, de altfel, o impune orice competiţie sportivă.

Toţi jucătorii participanţi la acţiune au primit la finalul competiţiei un cadou ”dulce” oferit cu ocazia Crăciunului din partea Asociaţiei pentru Monitorizare şi Protecţie Socială Galaţi.

”Prin organizarea activităţilor de acest gen se urmăreşte menţinerea unui tonus fizic şi psihic corespunzător în rândul  deţinuţilor, cultivarea spiritului de echipă, precum şi a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială a persoanelor private de libertate”, a declarat inspectorul de penitenciare Simona Cozma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite