Destăinuirile unui fost puşcăriaş: „Prima dată am fost violat la nici trei zile după ce am ajuns în celulă. Doi mă ţineau şi al treilea îşi făcea de cap. Gardienii ştiau“

Destăinuirile unui fost puşcăriaş: „Prima dată am fost violat la nici trei zile după ce am ajuns în celulă. Doi mă ţineau şi al treilea îşi făcea de cap. Gardienii ştiau“

Foto: Arhivă

Un fost deţinut în sistemul penitenciar românesc poveşteşte cum a fost violat în repetate rânduri fără să fie ajutat de nimeni „deşi gardienii ştiau”. El spune că violul este, după gratii, un instrument de ierarhizare socială, dar şi un fel de justiţie paralelă. Vă prezentăm povestea cutremurătoare a unui om care a stat după gratii 17 din ultimii 20 de ani de viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

L-am cunoscut pe Mihai (36 ani) la un centru de asistenţă socială din Galaţi. Trece pe acolo când şi când, în scurtele lui perioade de libertate, pentru ceva de mâncare şi un pat cald. Nu-i o fire tocmai sociabilă, însă pentru două pachete de ţigări şi o sticlă de vodcă proastă, acceptă să vorbească despre viaţa în puşcărie.

Vorbeşte, dar nu prea comunică. Îi scoţi informaţiile greu, cu chinuri, căci are un fel şiret de a răspunde, întocmai ca un versat purtător de cuvânt de instituţie publică

În ultimii 20 de ani, Mihai a fost în libertate doar un pic peste trei. Ceilalţi 17 ani i-a petrecut după gratii, fie în penitenciarul pentru minori şi tineri de la Tichileşti (Brăila), fie la penitenciarul de maximă siguranţă de la Galaţi, fie la vestita puşcărie de la Poarta Albă. Prima lui infracţiune, săvârşită la doar 16 ani, a fost violentă. A bătut şi a violat o femeie de 86 de ani, dintr-o comună gălăţeană, iar femeia a murit la câteva zile după aceea.

A primit 17 ani de închisoare, dar a scăpat după nici zece. Avea 26 de ani când a ieşit. Şi nici un viitor. Aşa că a preferat să se întoarcă, iar şi iar, în puşcărie, pentru tot felul de infracţiuni mărunte, în special furturi din maşini şi din locuinţe.

Este recidivist, este un veteran la sistemului penitenciar şi ştie o mulţime de lucruri despre cum merg lucrurile acolo. După îndelungi tratative, a acceptat (sub rezerva anonimatului) să ne povestească o parte dintre aceste lucruri.

"Nu v-aş dori să ştiţi cum e”

Ajuns în puşcărie la o vârstă la care alţii se pregătesc pentru examenul de capacitate şi sunt dependenţi sută la sută de familie, Mihai s-a pomenit, brusc, într-o lume în care supravieţuirea nu-i o simplă vorbă de pe canalele TV cu documentare despre aventuri.

„Eu nu prea ştiam care-i treaba. Credem că or să mă închidă într-o cameră şi or să mă ţină acolo şi-atât. De-abia acolo am înţeles că lucrurile stau oleacă altfel. Cum altfel? Păi, nu cei care te ţin închis contează. Ei sunt partea bună. Contează ceilalţi, pârnăiaşii cu care împarţi pâinea de deţinut. Daca superi un gardian, îţi ia boii de la bicicletă. Dar dacă superi un nabab (N.R.: un individ încarcerat, dar care este recunoscut ca lider de o parte dintre ceilalţi), ai pus-o. Te aşteaptă viaţă grea. Dacă eşti fraier, ajungi să suporţi umilinţe sexuale cumplite. Nu v-aş dori să ştiţi cum e”, povesteşte Mihai.

Cât priveşte violul în puşcărie, Mihai nu se sfieşte să spună că el există şi că, deseori, capătă dimensiuni greu de imaginat, fiind nu doar o metodă de satisfacere a instinctului sexual, cât un instrument de ierarhizare socială şi, deseori, un fel de sistem juridic paralel.

„Cei care violează în libertate trebuie să se aştepte să şi-o ia în puşcărie. Pe mine m-au luat din prima. Prima dată am fost violat la nici trei zile după ce a ajuns în celulă. S-a auzit că baba murise şi au tăbărât pe mine trei haidamaci. Doi mă ţineau şi un al treilea îşi făcea de cap cu mine. Mi-au dat (sex oral) şi m-au (violat anal) până n-am mai putut”, îşi aminteşte fostul puşcăriaş.

Precizăm că, din motive care ţin de decenţă, am înlocuit o parte dintre expresiile rostite de acesta cu expresii acceptabile din punct de vedere moral, punându-le între paranteze.

Mihai povesteşte că a suportat zeci de violuri. Se temea să raporteze, pentru că violatorii îl ameninţaseră cu moartea, aşa că a îndurat chinul care a durat aproape un an. În cele din urmă, l-au lăsat în pace, însă doar pentru că în celulă ajunsese o „prospătură”, adică un alt condamnat care „trebuia pedepsit”.

„Gardienii ştiau, dar nu vroiau să se înregistreze cu eveniment”

Fostul deţinut crede că agenţii de penitenciar ştiau în amănunt ceea ce se întâmplă, însă preferau să nu se implice.

„Nu aveau cum să nu ştie de violuri. Ei ştiau tot ce mişcă. Cine ce telefon are, cât îl ţine bateria, cine vinde şi ce, tot ce trebuie. Ştiau sigur şi de violuri, dar nu se băgau pentru că nu vroiau să se înregistreze cu evenimente. Ieşea prost treaba dacă apărea că există evenimente violente între deţinuţi”, povesteşte Mihai.

Ulterior, la următoarele condamnări, nu a mai fost violat, dar a mai fost martor la astfel de incidente. Fiind recidivist, era deja considerat un veteran, iar ceilalţi nu se prea puneau cu el. La fel de adevărat este că şi el deprinsese câteva dintre şmecheriile care săltau standardul social al unei persoane condamnate la închisoare.

„Dacă ştii să ai ţigări de dat când şi cui trebuie, dacă mai rupi o falcă, aşa, din când în când, dacă mai mavrezi un telefon sau o cartelă, se cheamă că eşti cât de cât protejat şi respectat. Dar n-ai cum să fii mare şemecher în puşcărie dacă nu eşti un mare şmecher şi afară. Un amărât ca mine nu are decât soluţia să se pună bine cu şmecherii”, spune Mihai.

„Mai am timp să mai ajung mulţi ani la puşcărie”

Mihai nu-şi vede viaţa altfel decât este acum. Are doar şase clase (a încercat să mai termine nişte clase în penitenciar, dar nu a putut promova niciun an) şi nicio meserie. De fapt, nu ştie să facă nimic, căci nici n-a fost învăţat să facă nimic.

„În puşcărie te tâmpeşti. Înveţi să fii şi mai rău decât eşti. Am văzut şi eu prin filme că prin America îi învaţă meserii bănoase pe cei care au greşit . Eu nu am învăţat decât să fur. Mă las prins de poteră doar pentru că aşa vreau eu. Când vine iarna, e mai bine la puşcărie, că ai căldură, mâncare, de toate. Gratis!”, spune fostul (şi, probabil, viitorul), deţinut.

El crede că va mai ajungede multe ori la puşcărie până se va linişti. Visează că va ieşi din viaţa mizeră în care trăieşte dacă va reuşi să câştige la loto (joacă aproape în fiecare săptămână cîte o variantă simplă) sau dacă – visul lui favorit – s-o îndrăgosti de el şi l-o lua de bărbat „o bogătaşă la care îi place băieţii duri”.

Violenţa în detenţie este o realitate

La începutul lunii decembrie a acestui an, doi minori au violat şi au supus la perversiuni un al treilea minor chiar în arestul Poliţiei Iaşi. A fost declanşată o anchetă oficială, având în vedere că, potrivit procedurilor, arestul în care s-au petrecut faptele ar fi trebuit să fie supravegheat non-stop de cel puţin un angajat.

Un recent raport al Avocatului Poporului, arăta că dintre penitenciarele româneşti, cele mai multe agresiuni între deţinuţi (52, pe primele 8 luni din 2015) a raportat cel de la Bacău.

Cele mai multe automutilări şi tentative de suicid  (141, în intervalul amintit) s-au întâmplat în Penitenciarul Galaţi, iar cele mai multe cazuri de grevă a foamei (317) au fost la Jilava.

Vă mai recomandăm şi:

Cum a demontat un subofiţer corupt mitul oficial că telefoanele mobile ajung la deţinuţi ascunse în pâine şi conserve

Daune de un milion de euro pentru adolescentul violat în Arestul Poliţiei Iaşi. Suma ar putea fi plătită din bani publici

Corupt, dar liber. Gardianul care a vândut sute de telefoane deţinuţilor din Penitenciarul Galaţi a fugit în Germania

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările