Deputatul Boldea, cercetat şi de ANI, pentru fals în declaraţii. El nu şi-a trecut firmele în declaraţia de avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Boldea
Mihai Boldea

Potrivit datelor de la Oficiul Registrului Comerţului (ORC), deputatul Mihail Boldea este acţionar la firmele Sun Park Energy SRL şi Agrigal Fruct SRL. Ambele sunt în stare de funcţionare, însă niciuna nu a depus bilanţ de activitate la Ministerul Finanţelor.

Sun Park Energy SRL, cu sediul în Galaţi, a fost înfiinţată în octombrie 2010, iar Boldea deţine zece la sută din părţile sociale. Colegii săi de acţionariat în această firmă sunt Marian Gurău, care are 30 la sută din firmă, Dirk Schlegel, cu 15 la sută, Liviu Adrian Irimia, cu 30 la sută şi Mirela Galaction, titularul a 15 la sută din acţiuni. Administratorii firmei sunt Marian Gurău şi Liviu-Adrian Irimia. La Agrigal Fruct, cu sediul în comuna gălăţeană Pechea, înfiinţată în iulie 2011, Boldea are 90 la sută din acţiuni, restul de zece fiind în proprietatea lui George Hristu.

Boldea a deţinut acţiuni şi în alte trei firme care, în prezent, nu mai au activitate.

Conform bilanţurilor depuse la Ministerul Finanţelor, toate aceste trei firme au funcţionat pe pierdere, înregistrând datorii de milioane de lei.

Prima dintre ele se numeşte Prime International SRL şi a fost înfiinţată în anul 2000 în Galaţi. Firma a avut un singur angajat, iar obiectul ei de activitate, până la suspendarea din 24 aprilie 2009, a fost "Fabricarea de săpun, detergent, produse de intreţinere cosmetică, parfum". Deputatul PDL arestat pentru înşelăciune şi crimă organizată deţine în această firmă 40 la sută din acţiuni, restul fiind în patrimoniul Cristinei Emilia Miron, care este şi administrator. În 2001, firma a înregistrat o pierdere netă de 5.335 de lei, la o cifră de afaceri de 28.232 de lei.

Baroul a decis: deputatul Mihai Boldea a fost suspendat din avocatură pe termen nelimitat

Procurorii DIICOT îl acuză pe deputatul Boldea de comiterea a 10 fapte penale deosebit de grave

În 2002, Prime International SRL a avut o pierdere netă de 2.335 de lei iar un an mai târziu o pierdere de 4.681 de lei, totalul datoriilor acumulate ajungând la 13.229 de lei.

În 2005, firma a înregistrat noi pierderi de 1.500 de lei, iar în 2006 o pierdere de 200 de lei, acesta fiind ultimul an în care firma şi-a depus bilanţul anual, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Cea de-a doua este CSV AxaExchange SRL, înfiinţată tot în Galaţi, în anul 2003. Boldea este unic acţionar al acesteia, administrator fiind Gabriela Radu. Firma se află în insolvenţă.

Firma s-a ocupat cu "activităţi auxiliare intermedierilor financiare". Nici această activitate nu i-a adus profit acţionarului Boldea, în primul an de funcţionare firma cu doi angajaţi acumulând datorii în cuantum de 1.446.619 lei la o cifră de afaceri de 186.959 de lei. În 2004, datoriile firmei au ajuns la 3.540.136 de lei. În următorii ani firma nu a mai depus datele financiare la Ministerul de Finanţe.

Creşterea şi descreşterea carierei deputatului Mihai Boldea, avocatul interlopilor

DEZVĂLUIRI Averea clanului Boldea: bani mulţi, de provenienţă incertă şi afaceri controversate FOTO

Cea de-a treia firmă la care Boldea are acţiuni dintre cele care în prezent nu mai funcţionează este Axa Convert SRL, înfiinţată în octombrie 2004. Acţionar alături de Boldea - care deţine 70 la sută din portofoliu - este Gabriela Radu, administratorul CSV AxaExchange SRL, în patrimoniul căreia se află 30 la sută din societate. Firma este radiată.

Iniţial, firma s-a ocupat cu "alte activităţi de creditare". Radiată în 2011, firma a avut şi ea datorii în anul 2004, primul an de funcţionare, în cuantum de 57.689 de lei. Şi un an mai târziu firma a fost pe pierdere, totalul datoriilor fiind de 16.267 de lei în 2005. În 2006, ultimul an în care a depus datele financiare, firma şi-a schimbat obiectul de activitate, ocupându-se de "închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare".

Cum l-a ajutat deputatul Mihai Boldea pe interlopul Bidigă să dea ţeapă procurorilor de la Crima Organizată

Trădare în Justiţie? Mihai Boldea ştia încă din 14 martie că va fi pus sub acuzare de către DIICOT

Acesta este primul an în care vreuna dintre firmele lui Boldea a raportat public profit: 44 de lei.

Conform legii, parlamentarii români au dreptul să deţină acţiuni sau părţi sociale în societăţi comerciale, fiindu-le interzisă doar calitatea de administrator. Totuşi, aceştia sunt obligaţi să menţioneze calitatea de acţionar la firme în declaraţiile de avere şi interese pe care le depun la preluarea şi încheierea mandatului, precum şi anual, în timpul exercitării funcţiei.

Mihail Boldea nu a scris însă nimic despre vreuna dintre aceste firme în declaraţiile depuse din 2008 de când este parlamentar, dar nici anterior, pe când era doar avocat în Baroul Galaţi.

La rubricile referitoare la plasamente, investiţii directe sau împrumuturi din declaraţiile de avere depuse de Boldea în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, Mihail Boldea fie nu a scris nimic, fie a menţionat doar împrumuturi acordate unui bărbat pe nume Dănuţ Oancă sau unei firme pe nume Delconi SRL. În declaraţia de avere din iunie 2009, Boldea a trecut, la aceeaşi rubrică, şi avansul plătit pentru mai multe antecontracte imobiliare, beneficiarii fiind indicaţi drept Carmen Partenie, Dan Negruţ, Dan Tănase şi Sorin Alexandru Pisică.

Mihai Boldea, primele declaraţii după predare: "Nu am fugit! Vin în ţară să mă apăr!"

Deputatul Boldea a fugit în Africa! El a făcut acelaşi traseu vara trecută, când s-a dus în Seychelles GALERIE FOTO

Firma Delconi SRL aparţine, conform menţiunilor din Monitorul Oficial, Roxanei Marosy, fiica liderului PC Galaţi, Eugen Durbacă. Numele soţului acesteia, ginerele lui Durbacă, Mircea Marosy, apare în scandalul "Aviasan", în care a apărut şi cel al deputatului Boldea. În urma acestei afaceri cele 40 de hectare ale fostului aeroport utilitar de la Galaţi, în valoare de 24 milioane euro, au ajuns în posesia unei grupări din care făceau parte Mircea Marosy, Matei Oprea, fratele directorului registrului Comerţului Galaţi, Răducanu Oprea, şi Valentina Cojocaru, o apropiată a lui Eugen Durbacă.

În declaraţiiile de interese depuse de-a lungul mandatului său de parlamentar, Boldea a menţionat doar funcţiile din Partidul Democrat Liberal, dar, pe lângă acestea, a scris şi că este membru în două asociaţii: Asociaţia Agenţia de Monitorizare a Administraţiei Publice şi "Asociaţia Naţională pentru Apărarea Drepturilor Diabeticilor şi a Persoanelor cu Afecţiuni Cronice".

Falsurile lui Boldea urmau să arunce PSD în stradă, pe baza a doi moştenitori inventaţi!

FOTO Proprietăţile imobiliare furate de clanul interlop condus de deputatul Boldea

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite