De ce am uitat să fim copii. Cum ne influenţează această stare la job şi în viaţa personală

Prinşi de rutina cotidiană, mulţi adulţi preferă să îşi trăiască vieţile în stres, dominaţi de diverse frici şi crispare. Cei care aleg să îşi reamintească starea de pace mentală pe care o aveau când erau copii au cele mai mari şanse să aibă o relaţie familială armonioasă şi să avanseze rapid în cariera profesională.

Fiecare copil are ambele emisfere cerebrale perfect echilibrate până la vârsta de doi ani. Până la vârsta de şapte ani, micuţii absorb efectiv informaţiile de la părinţi şi, în general, de la adulţi. Deşi poate părea greu de crezut, tot ce face părintele în faţa copilului este văzut de cel mic ca o manifestare dumnezeiască.

Multe din problemele de mai târziu ale adulţilor sunt consecinţa faptului  că au uitat să fie copii. Sunt atât de adânciţi în rutina cotidiană, încât ceea ce este natural pentru un copil, li se pare ceva anormal, greşit. ”Pentru copil, adultul reprezintă manifestarea puterii, a curajului, tot ceea ce el va tinde să devină. A venit o pacientă cu copilul la mine, spunând că cel mic are o problemă. După o scurtă analiză, am constatat că mama are o problemă”, explică psihologul Stelian Chivu.

Adulţii încetează să mai fie copii când programele induse de familie sau societate preiau efectiv controlul vieţii lor. ”Vezi să nu cazi, vezi să nu te loveşti, vezi să nu ţi se facă frică” şi lista poate continua. Sunt doar câteva exemple de programe negative impregnate în subconştientul persoanei sub forma unor frici.

Prin urmare, adulţii au uitat să mai fie copii pentru că manifestă la maturitate multe din programele care i-au limitat când erau mici. Deci, răspunsul la această problemă se află în copilăria fiecăruia dintre noi. Brâncuşi spunea ”cine încetează să mai fie copil, este deja un om mort”.

Când cineva încetează să mai fie copil, se lasă pradă gândurilor negative, stresului, grijilor. ”Să analizăm un copil. Are el vreo preocupare despre hainele pe care le va purta mâine? Este doar un aspect, care ne arată faptul că pacea copiilor este demnă de urmat. Marii oameni au reuşit să creeze ceva atunci când au intrat în inocenţa, în puritatea, în deschiderea şi în comunicarea copiilor”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

”Este bine să manageriem când, cât şi cum eşti copil”

Adulţii care se află în astfel de situaţii au o predilecţie către anumite boli, către anumite afecţiuni mentale, emoţionale sau chiar fizice. Lucrurile sunt practic extrem de simple. Dacă un copil vede în propria familie ceartă, scandal, bătaie şi dezbinare, el va prelua aceste programe şi are mari şanse să le manifeste mai târziu.

Se poate spune că o parte importantă din sănătatea adultului este dată de programele pe care el le-a primit în copilărie. Important de spus este că starea de a fi copil nu trebuie confundată cu infantilismul sau superficialitatea. Calibrarea se face de la persoană la persoană, iar semnele că lucrurile au alunecat pe o pantă deloc acceptabilă sunt destul de evidente.

”Dacă o familie iese la iarbă verde, iar tatăl se joacă cu copilul, este foarte bine. Dacă adultul continuă să se joace şi când este la volan, este deja o problemă. Mulţi adulţi intră în acest şablon de adult şi uită să fie copii în interior. Rezumând, trebuie menţinut un echilibru între minte şi partea emoţională. La nivel exterior, este bine să manageriem când, cât şi cum eşti copil”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.