De la olimpiada la oboi pe marile scene ale lumii. „Controlez oboiul şi el mă învaţă pe mine să mă controlez“

Sabin Iordache (18 ani) este unul dintre copiii geniali ai României. A reuşit până acum să obţină 11 premii întâi la concursuri naţionale şi internaţionale, la secţiunea instrumente din lemn, şi a susţinut din 2012 până în prezent 11 recitaluri solo şi camerale la Galaţi, Bucureşti şi Tulcea.

Sabin Iordache (18 ani) este medaliat de două ori cu argint la Olimpiada Naţională de Muzică, în 2014 şi 2017, în condiţiile în care în aceşti ani nu s-a acordat premiul I la secţia de oboi, şi a susţinut din 2012 până în prezent 11 recitaluri solo şi camerale la Galaţi, Bucureşti şi Tulcea. Puţini tineri de vârsta lui se pot lăuda cu susţinerea a şapte concerte cu orchestre pe marile scene din ţară, trei dintre acestea fiind la Ateneul Român.

A învăţat doi ani la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi, iar datorită talentului său a fost transferat la Colegiul Naţional „George Enescu“ din Bucureşti, urmând ca după absolvire să studieze la Salzburg (Austria), unde va fi pregătit de către unul dintre cei mai buni profesori de oboi din lume.

Oboiul este un instrument muzical de suflat din lemn, al cărui timbru se diferenţiază de cel al altor suflători de lemn prin forma sa conică. Instrumentul este prevăzut cu un sistem complex de clape pentru acoperirea cromatică a întinderii sale. Ambuşura (n.r. - partea prin care se suflă aerul cu gura) cu ancie dublă îl face unul dintre cele mai dificile instrumente de suflat de lemn dintr-o orchestră simfonică (alături de fagot şi contrafagot).

Primul instrument la care a cântat Sabin  a fost însă pianul, mai mult la decizia mamei, dar şi pentru că aveau o pianină acasă, unde putea exersa alături de surorile sale, care fac şi ele muzică, toate urmând Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi. Estera Iordache (24 de ani) a făcut 12 ani de flaut, Iustiana (22 de ani) a ales ca, după liceul de arte, să urmeze o specializare a Facultăţii de Psihologie din Bucureşti, în timp ce Lucia (20 de ani) este o talentată pianistă.  Ea urmează în prezent Conservatorul din Bucureşti şi a susţinut recent un concert cu orchestra Teatrului Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi, impresionând publicul.

Antrenamentul buzelor face diferenţa

În clasa a IV-a, Sabin a ales să studieze oboiul, realizând apoi că este instrumentul al cărui sunet îi place foarte mult şi la care vrea să facă performanţă. „Poţi să mergi pe alegerile părinţilor sau a celor mai mari ca tine până la un punct. Şi acela este punctul la care, dacă nu vine din interior ceva, faci degeaba acel instrument. Când ajungi la un anumit nivel, lucrurile vin natural şi vrei să te avânţi tot mai mult“, ne mărturiseşte olimpicul.

După absolvirea liceului, are planuri mari, care îl înspăimântă, dar şi încântă în acelaşi timp. „Voi da admitere la facultatea din Salzburg, dar nu vreau să mă gândesc la mai multe de acum, pentru că nu vreau să fiu dezamăgit. Este un profesor de oboi foarte bun acolo, recunoscut internaţional, iar el a fost un factor important în alegerea mea pentru că, la noi, la alegerea facultăţii te orientezi în funcţie de profesor, nu de facultate“, ţine să puncteze olimpicul.

Antrenamentul buzelor este esenţial pentru a putea cânta la oboi FOTO arhiva personală

Oboiul îl solicită fizic destul de mult, spre deosebire de alte instrumente, cum ar fi pianul, unde poţi cânta o oră fără să oboseşti. Nu e vorba de antrenamentul plămânilor, cum s-ar crede la prima vedere, ci de cel al buzelor, pentru că dacă ele obosesc, nu mai pot susţine ancia, acea piesă din instrument prin care se suflă şi care este responsabilă de sunetele extraordinare pe care le scoate oboiul.

În România, instrumentiştii care cântă la oboi nu sunt la mare căutare pentru că sunt puţine orchestre în care ei ar putea cânta. Această realitate îi forţează pe artiştii de valoare, cum este şi cazul lui Sabin, să plece în străinătate, unde muzica simfonică şi cea camerală sunt la mare căutare.

„Aş desfiinţa destul de multe licee de artă din ţară pentru că este o lipsă de profesionalism, de sinceritate faţă de muzică, în sensul că sunt foarte multe persoane care predau muzică, dar ele nu au nicio treabă cu muzica. Ei ştiu doar teorie, pe care o pot lua de pe internet. Nu au acea dăruire în interior, încât să le placă lor atât de mult muzica, încât să vrea să mi-o dea mie. Ei fac asta pentru că la finalul lunii îşi iau un salariu şi asta îi motivează. Nu văd la ei dorinţa sinceră de a face muzică, de a vrea să înveţe elevii, totul e foarte rece“, trage concluzia Sabin.

Studiu în faţa oglinzii

Cunoaşte mulţi copiii talentaţi, care au ureche absolută şi renunţă totuşi la muzică pentru că dascălii nu se implică atât cât ar trebui. A avut norocul să întâlnească profesori care l-au învăţat să gândească singur, să nu fie dependent de ei, să îşi poată exprima opinia despre o lucrare pe care o ascultă, iar lor le datorează o bună parte din ceea ce este astăzi.

A fost inclus de anul trecut într-un program ce vizează muzica camerală, un proiect mai puţin cunoscut în România, dar care are potenţial să se dezvolte în următorii ani şi datorită tinerilor talentaţi cum este Sabin.„Nimeni nu ascultă muzică camerală, nici în licee nu se face aşa ceva, iar faptul că există persoane care investesc timp şi bani în aşa ceva, te inspiră“, ne mărturiseşte cu emoţie olimpicul.

Acesta are nevoie în prezent de susţinere financiară pentru a putea studia la cel mai înalt nivel, astfel că orice ajutor în acestă direcţie este binevenit. După terminarea facultăţii, îşi păstrează opţiunile deschise şi în funcţie de ce i se va oferi la acel moment, va decide dacă va reveni în România sau va cânta într-una dintre orchestrele simfonice cunoscute din Europa, preferata lui fiind orchestra din Berlin.

Ca să ajungă la nivelul actual, a exersat sute de ore la oboi, programul de repetiţii variind între trei şi şapte ore pe zi, în funcţie de recitalurile pe care le are de susţinut. „Pot să am şi zile mai lejere, în care să mă axez pe lucruri mai uşoare, cum ar fi sunetul şi gamele, dar când eşti presat de anumite deadline-auri, trebuie să îţi sistematizezi programul de studiu“, ne explică tânărul.

Când cântă, se studiază în oglindă pentru a putea corecta mişcările pe care nu le consideră a fi normale, dar este în acelaşi timp autodidact, pentru că prin oboi învaţă cum să contureze linia melodică şi să dea o formă notelor puse pe portativ. Sabin se transpune prin ceea ce cântă şi, în acelaşi timp, are un control total asupra respiraţiei, pentru că dacă nu ar face acest lucru, nu ar putea să controleze nici instrumentul.  „Este o chestie de reciprocitate. Eu controlez oboiul şi el, la rândul lui, mă învaţă pe mine să mă controlez“, ne destăinuie olimpicul relaţia pe care o are cu instrumentul de care este atât de pasionat.