De ce nu funcţionează pedepsele la copii. Cum ajung să fie dominaţi de teamă, nelinişte şi dorinţă de răzbunare

Foto: arhivă Adevărul

Mulţi părinţi abordează după ureche educaţia propriilor copii, folosind, de regulă, metode care le-au fost aplicate şi lor când erau mici. De cele mai multe ori acestea nu funcţionează, în special pedepsele fizice, iar singurul rezultat este înstrăinarea copiilor de propriii părinţi.

Mulţi dintre adulţii care au astăzi copii au fost educaţi de părinţii lor, de regulă, prin folosirea în anumite situaţii a violenţei fizice, prin ameninţări, condiţionări, manipulări şi pedepse. ”Ceea ce au trăit ei în perioada copilăriei, vor încerca să transmită şi propriilor copii. Numai că actuala generaţie de copii este cu totul altfel, în sensul că ei sunt mult mai liberi, mai evoluaţi şi expansivi, dar şi mult mai irascibili, mai nervoşi. Cu câţiva zeci de ani în urmă, copiii nici măcar nu asistau la discuţiile părinţilor, pe când acum sunt în centrul lor”, explică psihologul Stelian Chivu.

Sunt două perioade total diferite. Pe de o parte, adultul de astăzi vine cu nişte programe mentale şi concepţii din vremea copilăriei sale, în timp ce copilul are acces la foarte multe informaţii în prezent şi nu acceptă de cele mai multe ori un anumit gen de reguli şi norme de conduită care i se impun.

”Există părţi bune şi părţi rele. Înainte era general acceptată o mică corecţie fizică dacă copilul greşea, însă acum te reclamă la Protecţia Copilului dacă dai în el. Este clar că violenţa fizică nu trebuie folosită împotriva copilului, dar unii dintre ei profită de această posibilitate pe care o au de a reclama abuzurile pentru a face reclamaţii false, astfel încât să scape pe viitor de pedepse şi să facă ce vor sau să îşi manipuleze părinţii”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Copiii din prezent au nu numai un coeficient de inteligenţă ridicat, dar şi o inteligenţă emoţională şi spirituală pe măsură. Prin urmare, când părintele încearcă să le impună vechile metode de educare, ce presupun violenţa fizică şi pedepsele, acestea nu vor funcţiona.

”Analizând nivelul de conştiinţă al copilului şi pe cel al părintelui, constatăm că nivelul de conştiinţă al copilului a crescut foarte mult. Mulţi părinţi au rămas ancoraţi în trecut şi au tendinţa să îşi menţină şi copii la acel nivel, ceea ce nu este deloc în regulă. Ce nu înţeleg părinţii este că dacă vor continua pe acest drum, copiii vor prelua metodele lor şi le vor transmite mai departe propriilor copii”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Şi critica poate cauza traume

Pedepsele, în special cele fizice, îl vor face pe copil să sufere pentru că întâmpină o problemă de comunicare cu proprii părinţi, iar din acest motiv se va înstrăina de aceştia. ”Va avea tendinţa să proiecteze violenţa de care are parte acasă asupra colegilor de la şcoală. Când părinţii aud astfel de lucruri, de regulă se blochează, refuzând să creadă că proprii copii sunt responsabili pentru astfel de acte, când, de fapt, ei sunt vinovaţi pentru reacţiile lor. Unii dintre ei îşi suprimă furia de moment, impulsul de a-şi lovi copiii, pentru că li se poate răspunde tot cu violenţă. La astfel de lucruri se poate ajunge”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Sunt şi părinţi care nu conştientizează aceste lucruri şi îşi proiectează furia asupra copiilor loviţi de propriile odrasle sau a părinţilor acestora, ceea ce amplifică şi mai mult problema. Adulţii au o varitate de pedepse pe care le aplică propriilor copii, pornind de la violenţa fizică până la ameninţări, iar unii dintre ei încearcă să îi manipuleze prin diverse metode.

”Le spun că nu le mai dau bani sau le iau telefonul mobil dacă mai fac una sau alta. Acest gen de negocieri nu fac decât să amplifice starea de nervozitate a copilului. Alţii îşi condiţionează copiii de realizarea anumitor lucruri pe care ei le consideră necesare. <<Ia note bune şi îţi cumpăr dulciuri>>, de pildă. Nici critica nu este bună, pentru că ea are la bază o stare. Adultul foloseşte o anumită energie când îşi critică copilul, care o primeşte ca pe o lovitură”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Cea mai dură abordare este când părintele decide să îşi izoleze copilul sau să nu mai vorbească cu el după ce a făcut ceva rău. Astfel de acţiuni pot cauza traume profunde copilului, din care îşi va reveni foarte greu, iar ca adult acesta va avea tendinţa să proiecteze acelaşi gen de manifestări şi asupra propriilor copii.

”Pedeapsa îl îndepărtează pe copil de propria familie, îl frustrează şi îi scade stima de sine, îi provoacă anxietăţi, teamă, nelinişte şi îl face răzbunător. Pedepsele corporale îi inhibă dezvoltarea emoţională şi capacitatea de învăţare, sporindu-i agresivitatea şi irascibilitatea. La un moment dat, va înţelege că poate obţine diverse lucruri numai prin ţipete şi manifestări violente”, explică psihologul Stelian Chivu.

Cum comunici cu propriul copil

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care părinţii trebuie să îl înţeleagă este că întregul proces de comunicare trebuie să fie făcut pe nivelul pe care se află copilul. De pildă, dacă micuţul a stricat intenţionat o jucărie, îl putem critica sau să îl putem implica în repararea acesteia, motivându-l în acest sens.

”Există şi proceduri terapeutice care li se pot aplica copiilor care sunt violenţi. Am avut o pacientă, a cărei fetiţă rupea mâinile păpuşilor şi le lovea. Când i-am spus să încerce să simtă ceea ce simţea păpuşa când era violentă, a devenit extrem de compasivă, de grijulie şi protectoare faţă de păpuşile ei. Este o modalitate cu care se poate lucra cu copii”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Esenţial în tot acest proces este ca micuţul să se simtă protejat şi, în special, iubit de către proprii părinţi, fără exagerări inutile. De asemenea, părintele trebuie să fie un exemplu pozitiv pentru propriul copil, pentru că mai devreme sau mai târziu acesta va fi oglinda lui.

”Comunicarea este vitală în comunicarea cu propriul copil. El trebuie inclus în activităţile zilnice ale părinţilor pentru a-l implica şi integra astfel complet în familie. Pedeapsa este o abordare la îndemână, însă va distruge relaţia părinte-copil pe termen lung. Părinţii trebuie să se plieze pe frecvenţa copiilor şi să găsească mereu soluţii pentru integrarea copilului în activităţile familiei”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.