Cumătrul ministrului „Grindă“, salt spectaculos în carieră. Cum a ajuns un banal şef de regulator director general de regională CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Mihăilescu a fost, până la promovarea surpriză, şef al regulatorului de circulaţie feroviară Adjud, o funcţie minoră în angrenajul CFR. El a fost numit director al Regionalei Galaţi printr-un ordin al directorului general al SNCFR, Ioan Pintea, adică fără concurs.

Vrânceanul Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării (zis şi „ministrul Grindă”), este „pe cai mari” în numirile la conducerea instituţiilor publice regionale cu sediul în judeţul Galaţi. Astfel, după ce şi-a instalat nepotul pe postul de director general adjunct al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice (în două zile trecând, prin promovări succesive, de la simplu vameş la director regional la Fisc), a făcut un lucru asemănător şi pentru cumătrul lui, Sorin Mihăilescu.

Aceasta a fost ridicat în rangul de director general al Regionale CFR Galaţi, după ce până atunci (respectiv până pe 6 mai 2020) ocupase o funcţie destul de neimportantă în angrenajul CFR, aceea de „şef de regulator” la Adjud. Numirea în funcţie s-a făcut fără ca decizia să aibă în spate, cum ar fi firesc, un concurs, ci doar un ordin semnat de directorul general al CFR SA, Ioan Pintea.

„Începând cu data de 6.05.2020, domnul Mihăilescu Sorin Valerian, şef Regulator circulaţie la RC Adjud – Divizia Trafic din cadrul Sucursalei Regionale CF Galaţi, îndeplineşte temporar atribuţiile funcţiei de director la Sucursala Regională CF Galaţi din cadrul CNCF CFR SA, în conformitate cu prevederile art. 26 din Contractul Colectiv de muncă în vigoare”, se arată în document.

Sursele din cadrul Regionalei Galaţi ne-au confirmat că noul director general şi-a întrat în atribuţiuni pe 7 mai 2020, însă în împrejurări legale destul de controversate deoarece, juridic vorbind, instituţia are acum doi directori. Spunem acest lucru deoarece cel pe care ar trebui să-l înlocuiască Sorin Mihăilescu, respectiv Ion Anchidin, nu poate fi destituit legal (cel puţin deocamdată), fiincă este în concediu medical.

De altfel, joi, 21 mai 2020, pe site-ul oficial al SNCFR nu se operase nicio modificare în privinţa conducerii Regionalei Galaţi, pe poziţie figurând tot Ioan Anchidin, deşi postul este deja ocupat de cumătrul ministrului Ion Ştefan, care ia deciziile aferente.

Trebuie spus şi că în ultimele două luni, la adăpostul vidului informaţional impus de situaţia de urgenţă, în marea majoritate a instituţiilor de la Galaţi au fost schimbaţii şefii, noii ocupanţi ai funcţiilor fiind instalaţi prin numire, fără concurs, pe baza apartenenţei lor la PNL, PMP sau ALDE sau a relaţiilor de rudenie cu o serie de personaje de prim-rang din amintitele partide. Vom reveni cu detalii în ediţiile viitoare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite