Cum va fi transformat în model de ecologie un spital vechi de 60 de ani din nordul judeţului Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: CJ Galati
sursa: CJ Galati

Un spital din nordul judeţului Galaţi va fi modernizat cu fonduri europene şi va fi dotat cu panouri solare şi pompe de căldură. Este vorba despre unitatea medicală din oraşul Târgu Bujor, aflată la aproape 60 de kilometri de municipiul Galaţi.

Printr-un proiect cu finantare europeană, la Spitalul din Tg. Bujor, din judeţul Galaţi, vor fi montate panouri solare şi pompe de căldură, precum şi sisteme inteligente de gestionare şi monitorizare a consumurilor de energie electrică şi termică.  Principala clădire a spitalului va fi modernizată în totalitate. Unitatea medicală are suprafaţă utilă de peste 800 de metri pătraţi şi a fost construită în 1962. 

În interior sunt secţiile de obstetrică-ginecologie, neonatologie şi chirurgie generală, blocul operator şi blocul de naşteri. Proiectul cu fonduri europene este de aproape 5 milioane de lei.

“Este vorba despre modernizarea principalului corp de clădire al Spitalului din Târgu Bujor, acolo unde se desfăşoară majoritatea activităţilor medicale. Vor fi montate panouri solare şi pompe de căldură, precum şi sisteme inteligente de gestionare şi monitorizare a consumurilor de energie electrică şi termică. Astfel, vom reuşi să reducem costurile cu utilităţile, precum şi emisiile de dioxid de carbon. De asemenea, va fi înlocuită tâmplăria exterioară şi interioară a clădirii, se vor moderniza instalaţiile electrice, de încălzire, de apă caldă şi apă rece, va fi schimbat acoperişul şi vor fi reabilitate sistemele de climatizare”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

spital

Spitalul de la Târgu Bujor asigură serviciile medicale nu doar pentru cei 6.000 de locuitori ai oraşului, ci şi pentru circa 60.000 de locuitori din partea de nord-est a judeţului Galaţi. 

Vă recomandăm şi:

Aparatură medicală nouă, în valoare de 3,2 milioane de lei, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galaţi

Ambulatoriul spitalulului orăşenesc din Târgu Bujor va fi extins, modernizat şi dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite