Cum a tocat 800.000 de euro fostul ministru Elena Udrea pentru un port de ambarcaţiuni la care acostează şapte bărci private FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia a fost făcută la Galaţi, în apropiere de trecerea Bac peste Dunăre, fiind prezentată la inaugurarea din 2009 ca o adevărată minune turistică. Ulterior, totul s-a degradat continuu, doar şapte bărci private au închiriat acostamente, iar Primăria Galaţi a pierdut 100.000 de euro din exploatarea investiţiei.

Portul de ambarcaţiuni de agrement realizat la Galaţi, în 2009, sub mandatul Elena Udrea (pe atunci ministru al Turismului), s-a dovedit în final o investiţie proastă, cu o folosinţă cu mult sub ceea ce se estima. Astfel, dacă în studiul de fezabilitate realizat în 2009 se specifica faptul că „toate cele 80 de locuri de acostament realizate se vor ocupa în cel mult şase luni, ulterior fiind nevoie de extinderi succesive la 120 şi apoi la 150 de locuri”, realitatea s-a dovedit cu totul alta.

Mai exact, în cei şapte ani de inaugurare (şi şase de folosinţă, căci activitatea a început de facto în martie 2010) portul s-a depreciat continuu, acum doar 30 de locuri mai sunt bune pentru acostarea ambarcaţiunilor de agrement (de fapt, închiriate sunt numai şapte), iar municipalitatea gălăţeană (care are în administrare instalaţia) a pierdut circa 100.000 de euro din activitatea de exploatare.

Cum să cheltui 800.000 de euro ca să legi la mal şapte bărci

Investiţia totală, inaugurată cu mare pompă în octombrie 2009 (când încă nu era gata, însă veneeau alegerile prezidenţiale), s-a ridicat la 3,4 milioane de lei, dintre care 2,9 milioane de lei de la Ministerul Turismului, iar 500.000 de lei din bugetul municipiului Galaţi. Constructor a fost desemnat o firmă constănţeană: Sea Magic SRL din Limanu (controlată pe atunci de Remus Băisan, actual consilier judeţean PNL la Constanţa).

Portul a fost destul de scump, de altfel, dacă ţinem seama că pe malul Dunării a apărut o simplă pasarelă de acostare lungă de circa 200 de metri, realizată din metal obişnuit şi lemn, fără utilităţi conexe absolut necesare, precum o staţie de carburanţi sau o staţie de golire a santinelor (foselor septice) de pe ambarcaţiuni.

În aceste condiţii, decât să plătească o chirie consistentă (între 298 şi 652 de lei pe lună, în fucţie de lungimea bărcii), mulţi dintre cei 2.500 de proprietari de bărci din Galaţi au preferat să le ţină acasă sau pe proprietăţi private, cu costuri cu mult mai mici.

Aşa se face că încă din start portul nu a reuşit să adune decât 20-30 de clienţi, număr care a scăzut dramatic după iarna 2011-2012, când gheaţa de pe Dunăre a făcut praf o bună bucată din port.

Incidentul a arătat, de altfel, că la realizarea investiţiei a existat o greşeală importantă de proiectare, dat fiind că acesta a fost amplasată într-o zonă cu curenţi puternici, în aval de acostamentul bacurilor ce trec Dunărea către malul tulcean, deci expusă sloiurilor ce venea pe fluviu.

În câteva zile, circa 50 de metri din pasarela de acostare s-a rupt în două bucăţi, care au trebuit înlăturate apoi de administratorul desemnat de Primăria Galaţi, respectiv Gospodărie Urbană SRL. În final, au maă rămas doar 30 de locuri de acostament, dintre care în prezent sunt închiriate doar şapte.

Afacere publică: bagi un leu şi scoţi 15 bani

Mecanismul economic după care funcţionează portul de ambarcaţiuni de la Galaţi este simplu şi stupefiant: la fiecare leu cheltuit cu administrarea lui, municipalitatea încasează 15 bani.

În 2015, bunăoară, pentru paza şi exploatarea investiţiei s-au cheltuit 100.000 de lei, însă încasările au fost doar de 15.000 de lei. Mai exact, pentru fiecare barcă privată acostată acolo plătitorii de impozite din Galaţi au suportat cam 10.000 de lei pe an. Aşa se face că, în cei şapte ani de funcţionare, portul a adus Primăriei Galaţi pierderi de 100.000 de euro.

Cât priveşte o eventuală reparare a portului, nici măcar nu poate fi vorba în aceste condiţii. De altfel, o notă de constatare a avariilor produse încheiată în 2012 de reprezentanţii proiectantului (Iptana Bucureşti), ai Black Sea Magic şi ai administraţiei locale, specifica în mod clar că nu mai vrea nimeni să cheltuiască acolo

„S-a întocmit un referat prin care şi-au expus punctul de vedere privind starea investiţiei, remedierile care sunt necesare a se efectua în cel mai scurt timp, pentru a se evita ulterioarele agravări ale deteriorării tehnice a investiţiei şi devizul privind costul reparaţiilor. În ce priveşte costurile reparaţiilor şi sursele financiare din care vor fi realizate, nu deţinem informaţii”, se afirmă în document.

Este de notat că infrastructura a fost deplasată de curenţi către şenalul navigabil, fapt confirmat de administratorul Gospodărie Urbană SRL. „La ora actuală Portul de ambarcaţiuni de agrement este într-o stare tehnică total necorespunzătoare. Sub acţiunea valurilor şi a curenţilor de apă s-a ajuns, în prezent, ca structura plutitoare să fie deplasată către şenalul navigabil cu aproximativ trei – patru metri, faţă de poziţia iniţială”, ne-a comunicat societatea.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite