Cum şi-a cumpărat un viceprimar haine de fiţe din banii primăriei: a inventat salopeta Lacoste

Cum şi-a cumpărat un viceprimar haine de fiţe din banii primăriei: a inventat salopeta Lacoste

Dănuţ Petrică Radovei, fost viceprimar la municipiului Tecuci în perioada 2012-2014, a decontat o factură pentru 19 bucăţi echipamente de protecţie care, la un control al Curţii de Conturi, s-au dovedit a fi haine de firmă, marca Lacoste.

După ce „Adevărul“ v-a prezentat dezvăluirile făcute de noul primar al oraşului, social-democratul Cătălin Hurdubae, cum că fostul primar Daniel Gerhard Ţuchel (PNL) a irosit sute de mii de lei pentru a cumpăra mobilier de lux pentru birourile şefilor din Primărie, de data aceasta sub reflectoare se află fostul viceprimar Dănuţ Petrică Radovei.

Potrivit unui raport al Curţii de Conturi pentru perioada 2013-2015, Radovei (care a ajuns viceprimar ca membru PSD, dar s-a mutat la PNL după dizolvarea USL) ar fi deturnat bani din bugetul public al Primăriei Tecuci pentru a-şi cumpăra haine de firmă, marca Lacoste, pe care le-a decontat ca fiind echipamente de protecţie.

Cravata, un fel de salopetă

Conform facturii nu numărul 107 din 26 august 2013, în valoare de 5.188 de lei, Primăria Tecuci ar fi cumpărat 19 bucăţi echipamente de protecţie, însă fără a se specifica în documente denumirea comercială a acestora, ci doar o serie de coduri de produs. La o verificare de rutină a codurilor respective s-a constatat însă că în realitate nu se cumpăraseră salopete sau cizme, ci o serie de articole de îmbrăcăminte marca Lacoste. Este vorba despre şase perechi de pantaloni, un sacou, patru cămăşi, o geacă, un pulover, un tricou, două perechi de şosete şi trei cravate.

Achiziţia a fost verificată şi de Controlul Financiar Preventiv din Primărie (viza CFP este pusă de directoarea economică Angelica Niţă), prilej cu care nu s-a descoperit nimic suspect, aşa că decontul a fost aprobat, iar aşa-zisele echipamente de protecţie au intrat în gestiunea viceprimarului Radovei.

Principalii protagonişti ai deturnării de bani publici, Dănuţ Petrică Radovei şi Angelica Niţă, nu mai sunt în prezent de găsit, deşi ambii încă lucrează în cadrul Primăriei Tecuci, ca funcţionari publici, dar pe funcţii inferioare. Cei doi sunt în concedii medicale prelungite după ce alegerile au fost câştigate de Cătălin Hurdubae.

„Banii vor fi recuperaţi“

Actualul şi fostul primar au comentat situaţia. „Toţi cei care au prejudiciat bugetul municipiului vor plăti. Toţi. Toate aceste sume, plus multe altele, vor fi recuperate. Se va merge până la ultima cale de atac. Nu sunt nişte sume chiar atât de mici“, a declarat Cătălin Hurdubae, primarul în exerciţiu.

Daniel Gerhard Ţuchel, fostul primar, afirmă că viceprimarul Radovei ar fi cumpărat chiar echipamente de protecţie. „Domnul viceprimar Radovei a solicitat, prin 2012-2013, printr-un referat, să-şi achiziţioneze nişte echipament de protecţie. I-am aprobat, iar la momentul când a părăsit funcţia trebuia să returneze echipamentele. Din motive de timp, nu a făcut predare, iar ca să poată să i se facă lichidarea am preluat eu inventarul, doar la modul scriptic. La încheierea mandatului meu, l-am rugat să aducă ceea ce este de adus, ca să pot să-mi fac lichidarea, iar domnul Radovei a venit cu un sac cu nişte echipamente de protecţie. Nu am de unde să ştiu mai mult despre ce şi cum s-a cumpărat“, a declarat Ţuchel.

Şi fostul edil al Tecuciului este nominalizat în raportul Curţii de Conturi, pentru achiziţia ilegală a unor piese de mobilier foarte scumpe pentru propriul birou. Numai scaunul, biroul şi o mică vitrină au costat 70.000 de lei.

CITEŞTE ŞI:

Mobilă de lux din bani publici pentru un primar de la Galaţi. Numai biroul a fost 48.000 de lei, iar scaunul 8.000 de lei

Cum îşi bate joc România de rezervaţia naturală unică în Europa. Fosile de 1,8 milioane de ani ajunse nisip pentru construcţii

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: