Cum scapă europenii de infractorii români după ce-i condamnă. Un proxenet, trimis din Italia în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bălan Petru Bogdan a fost găsit vinovat pentru sechestrare de persoană şi recrutare de persoane în scopul exploatării prin practicarea prostituţiei, iar peste câteva luni are posibilitatea să ceară eliberarea condiţionată, conform legislaţiei penale din România.

Un bărbat condamnat de justiţia italiană pentru sechestrare de persoană şi recrutare de persoane în scopul exploatării prin practicarea prostituţiei, care în legea penală română se traduce prin lipsire de libertate în mod ilegal şi proxenetism, va fi transferat în România pentru a-şi executa pedeapsa de 6 ani şi 6 luni pe care a primit-o pentru faptele amintite.

Aceeaşi practică o au şi alte state europene, precum Austria, Germania, Marea Britanie şi Spania, motivele fiind foarte simple: costurile pe perioada executării pedepselor sunt suportate de statul român, iar după eliberarea din penitenciar, le pot interzice infractorilor să mai intre pe teritoriul lor pentru o anumită perioadă de timp.

Pe 10 septembrie, Curtea de Apel Galaţi a admis cererea autorităţilor judiciare italiene în ceea ce îl priveşte pe Bălan Petru Bogdan, însă judecătorii au constatat că trei ani din pedeapsă au fost graţiaţi conform dispoziţiilor legale italiene, la care se adaugă alte 90 de zile – perioadă de eliberare anticipată conform prevederilor din regulamentul penitenciar italian.

”Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe langă Curtea de Apel Galaţi, având că obiect cererea autoritătilor judiciare din Italia, vizând transferarea persoanei condamnate Bălan Petru Bogdan, în vederea executării pedepsei cu închisoarea, dintr-un penitenciar din Italia într-un penitenciar din România. Recunoaşte în parte, numai sub aspectul pedepsei principale cu închisoarea, sentinţa din data de 18.07.2008 a Tribunalului din Padova-Italia”, se precizează în sentinţa judecătorilor.

Mai rămân trei ani şi trei luni de închisoare de executat pentru gălăţean, însă cum acesta şi-a început executarea pedepsei pe 16.02.2017 în Italia, va fi eliberat condiţionat peste câteva luni.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite