Cum s-a răzbunat „România scoasă din noroaie“ pe delegaţia guvernamentală ajunsă într-un sat din Galaţi

Cum s-a răzbunat „România scoasă din noroaie“ pe delegaţia guvernamentală ajunsă într-un sat din Galaţi

Maşină ministerială blocată în noroi la Galaţi FOTO captură video DIGI TV

Delegaţia oficială condusă de Ioan Deneş, ministrul Apelor şi Pădurilor, s-a aflat la Corod, în judeţul Galaţi, să vadă urmările inundaţiilor care au lovit localitatea în noaptea de 3 spre 4 iunie 2019. Una dintre maşinile din convoi s-a blocat în noroi pe o uliţă din sat. Înainte, primarul din Corod acuzase autorităţile că i-au ignorat solicitările de a ajuta la refacerea digurilor.

Dovada că România nu a fost chiar pe deplin scoasă din noroaie de Guvern a fost simţită pe propria piele de delegaţia oficială care-l însoţea pe ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, în vizita pe care acesta a făcut-o marţi în zonele inundate din judeţul Galaţi.

Una dintre maşinile coloanei oficiale a rămas împotmolită pe una dintre multele uliţe neasfaltate din localitatea Corod, iar pentru deblocarea situaţiei a fost nevoie de ajutorul sătenilor, care au scos cu mâinile automobilul din noroi. La operaţiune a pus umărul însuşi ministrul Deneş, ajutat şi de primarul localităţii, Vasile Cîrjeu.

Satul Corod a cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimii 20 de ani, cu ajutorul banilor trimişi în ţară de cei peste 2.000 de corodeni plecaţi la muncă în străinătate. De asemenea, în zonă sunt şi numeroase culturi legumicole performante. Infrastructura nu prea a ţinut însă pasul cu extinderea localităţii, aşa că destul de multe uliţe sunt în continuare din pământ, după cum a putut să contate şi ministrul Deneş.

Cu privire la cauzele inundaţiilor, primarul de la Corod a arătat cu degetul către Apele Române, despre care a spus că nu-şi face treaba.

„Am avut nenumărate intervenţii. În 2013 am avut două inundaţii de amploare pe care nu o să le uităm niciodată. Digul a fost făcut cu eforturi locale. Am primit sprijin de la Apele Române doar pentru a consolida nişte porţiuni ale digului. Pârâul Corozel are 7 kilometri lungime doar în Corod şi noi nu avem voie să intervenim pe cursurile de apă. Cei de la Apele Române ar trebui să o facă, dar noi am făcut, de pomană, numeroase intervenţii”, a spus Vasile Cârjeu.

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş a inspectat localitatea Corod, unde au avut loc inundaţii în 3-4 iunie 2019. Acesta a vrut să supravegheze modul în care sunt evaluate pagubele din gospodării şi din zonele agricole, pentru ca, în funcţie de rezultatele evaluărilor, oamenii să primească ajutoare de la stat.

Ministrul Ioan Deneş a refuzat să spună de ce nu au fost făcute lucrări de apărare până în prezent, însă a promis ca va debloca de urgenţă fonduri guvernamentale pentru realizarea unor diguri. De asemenea, pagubele înregistrate de locuitori vor fi evaluate după retragerea defintivă a apelor.

„Împreună cu specialiştii facem o analiză, vedem ce lucrări hidrotehnice sunt necesare, astfel încât să nu se repete inundaţiile. Eu nu vreau să discut ce a fost înainte, eu vreau să ştiu ce va fi de acum înainte”, a declarat, la Corod, ministrul Deneş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: