Cum a reuşit un tâlhar la drumul mare să-şi facă propria vamă şi să ajungă înalt dregător al ţării. O poveste de altădată care pare inspirată din prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit legendei, haiducul Mihalache Coman ar fi „operat” acum mai bine de două secole în lunca Siretului. Mereu în foame de bani pentru a plăti triplul tribut (către ruşi, turci şi austrieci) pentru menţinerea pe tronul Moldovei, domnitorul Constantin Moruzzi l-a angajat pe haiduc ca dregător domnesc însărcinat cu strângerea taxelor pentru pescuit şi pentru colectarea dării pentru folosirea vadurilor de trecere a Siretului.

Puţin cunoscută de public (are o răspîndire locală, pe raza judeţelor Galaţi şi Brăila) legenda haiducului Mihalache Coman - care-şi făcea veacul, prin a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin stufărişurile încâlcite din lunca Siretului - poate fi interpretată ţi într-o chete contemporană, ca fiind povestea unei cariere cu succes fulminant şi cu sfârşit tragic.

Dacă este să dăm crezare informaţiilor preluate de o serie de folclorişti în ultimul secol,  amintitul haiduc a început ca tâlhar la drumul mare, fugărit de potere şi blestemat de drumeţii cu pungile golite, dar a ajuns apoi dregător domnesc, fiind în cele din urmă ucis de foştii parteneri de nelegiuiri.

Aceştia s-a dovedit invidioşi pe noua formă de tâlhărie la care se înhămase Mihalache Coman, căci acesta pusese taxă pe un vad şi vămuia la sânge, în numele domnitorului Constantin Moruzzi, peştele din bălţile Siretului, oprindu-şi pentru sine o parte din bani şi vărsând restul în vistieria Moldovei.

Sindromul Napoleon, versiunea moldovenească

Legenda spune că Mihalache Coman era născut undeva pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, în casele unui boier pe nume Şerban (a cărui strămoşi au dat, în secolul al XV-lea, numele localităţii Şerbăneşti, comuna Lieşti). Se pare că era fiu unei ţigănci roabe, însă a avut parte de o brumă de educaţie, ceea ce a condus la ideea că, de fapt, era copilul nelegitim al boierului.

Acest lucru, spune legenda, a şi fost motivul  pentru care Coman  (ce era descris drept un individ mic la stat, dar foarte puternic şi aprig la supărare – un adevărat purtător al sindromului Napoleon)  a şi luat calea codrului, căci a fost apăsat de frustrarea de a avea sânge boieresc, dar condiţie de slugă.

Mihalache Coman nu şi-a consumat, însă, haiducia ca-n poveştile clasice cu haiduci, adică în codri misterioşi şi deşi, ci a avut un alt scenariu: el a decis să se folosească în a-şi atinge scopul de cele două vaduri ce  traversau Siretul şi lunca foarte lată şi mlăştinoasă a râului, în zona Lieşti-Iveşti.

Pe atunci, lunca Siretului nu era desecată ca-n vremurile moderne ci, pe o lăţime de circa 30 de kilometri de-a stânga şi de-a drepta râului semăna cu Delta Dunării, fiind un complicat  tărâm aflat la limita dintre apă şi uscat, cu sălcii dese, stufăriş ca peria, mlaştini de netrecut, largi întinderi de apă bogate în peşte, canale pe care se mergea cu bărcile, dar şi foarte puţine locuri pe unde se putea trece cu carele între Muntenia şi Moldova.

Tâlharul potrivit, la locul potrivit

Cum peste Siret nu exista pe atunci nici un pod, pe toată porţiunea dintre Galaţi şi Mărăşeşti (erau doar vreo patru plute, care puteau duce doar un car şi câţiva oameni la o traversare), mai tot comerţul trebuie să strecoare prin cele două vaduri amintite, căci nu atât trecerea râului era problema, cât străbaterea smârcurilor din luncă.

Exact acolo pândea Mihalache Coman şi ceata lui de tâlhari. Iar cărăuşii de sare (ce veneau dinspre ocnele Bacăului către portul Galaţi) sau negustorii de pânzeturi dinspre Ardeal (veniţi prin pasul Oituzului) n-aveau de ales. Fie veneau pe drumul mare, trecând Siretul pe la Mărăşeşti sau Adjud (caz în care, însă, avea de trecut prin codrii Buciumenilor, unde pândeau alţi haiduci periculoşi), fie treceau prin vadurile de la sud şi plăteau vamă lui Mihalache Coman.

Evident,  poterele domneşti au încercat să pună capăt „iniţiativei private” a haiducului covurluian, însă smârcurile şi stufărişurile în care-şi găsise adăpost erau aproape de nepătruns, iar paza drumului de aproape 30 de kilometri lungime era imposibilă.

Pe cine nu poţi bate, ia-l aliat

Potrivit legendei (consemnată în monografiile mai multor aşezări din zonă), Coman ar fi acceptat la un moment dat să intre… în legalitate, după ce i s-a oferit o dregătorie domnească, funcţie în care trebuie să  împartă prada cu domnitorul, ca-n poveştile corsarilor englezi ai coroanei.

Se întâmpla în anul 1778, în timpul domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), atunci când un anume Mihalache Coman (nu cunoaştem dacă acelaşi cu haiducul, însă potrivirea de nume este flagrantă) figura ca zaraf al domniei, fiind însărcinat cu strângerea dărilor pentru întreţinerea drumurilor către Galaţi din vadurile Siretului, dar şi cu strângerea  taxelor de la pescarii din bălţile de malurile râului (după cum consemnează istoricul Paul Păltănea ).

Interesant este că zaraful domnesc Coman avea să sfârşească într-un mod tragic. Trecut din tabăra haiducilor în tabăra domniei asupritoare (dările erau uriaşe în timpul lui Constantin Moruzzi care, pentru a-şi păstra tronul, plătea tribut şi turcilor, şi ruşilor, dar şi austriecilor), avea să fie omorât de săteni, în frunte cu câţiva dintre foştii lui ortaci în haiducie.

Se spune că răsculaţii l-ar fi dus, încă viu, şi l-ar fi legat de o salcie, în mijlocul smârcurilor, unde a fost devorat de gângăniile de baltă şi de şacali.

Potrivit istoricului Paul Păltănea, incidentul s-a petrecut în timpul unei revolte sângeroase împotriva unui ordin domnesc care stabilea că, din peşte prins în bălţile Siretului, două părţi din trei reveneau domnitorului. Sfârşitul lui Mihalache Coman, la 1881, avea să marcheze, de altfel, şi sfârşitul vremelnicei vămi domneşti de la vadurile de peste Siret.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO FOTO Valea Lotrului văzută din dronă. Locurile unde haiducii se adăposteau pe vremuri şi-şi ascundeau comorile

Cine erau cu adevărat haiducii, bandiţii transformaţi de comunişti în eroi naţionali. Provin din mercenari şi văcari 

Legenda haiducului Ghidici, tâlharul care a înfiinţat mai multe sate. A rămas în istorie ca singurul haiduc ajuns boier 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite